vineri, 14 august 2009
Nu stiu cati se intreaba unde am fst si ce-am facut...
Nu stiu cati mi-au dus lipsa sau dorul...
Nu stiu cati s-au gandit la mine si la cum o duc in tot timpul asta...
Unde am fost? Nici eu nu stiu. Am fost plecata departe, am fost sa-mi arunc nebunia si durerea in marea desertaciune a nu stiu cui, am vrut sa nu mai aud de nimeni, am facut un pact cu mine si cu Dumnezeu sa incep sa platesc pentru greselile si pacatele mele, insa nu sa ma pedepseasca prea aspru.
Imi pare rau pentru ca am zis ca nu vreau sa mai aud de nimeni, ca nu vreau sa mai aud de tine. Imi pare rau I ca am fost rea si am jignit, imi pare rau ca imi pare rau si-mi pare rau ca nu m-am facut inteleasa. imi pare rau ca durerea mea nu a spus nimic in tot acest timp, imi pare rau ca dragostea si prietenia nu au fost suficiente, imi pare rau ca s-a intamplat asa, imi apre rau ca n-am avut curaj si m-am temut. Imi pare rau ca n-am avut curajul altora sa recunosc ce simt si ce-mi doresc pentru ca mi-a fost si mi-e in continuare teama de o judecata prea aspra.
Eu sper la un nou inceput, sper la o impacare cu mine si cu lumea din afara, sper ca maine va fi mai bine si mai sper ca distanta nu va face altceva decat sa ne linisteasca.
Pe noi, pe toti.
Am inteles ca fericirea nu se cumpara cum am crezut eu, cu bani, cu cadouri, cu amenintari, cu rautati.
Vor fi doua saptamani in care timpul va decide pentru mine ( in favoarea mea as vrea).
Multumesc celor care s-au intrebat: Pe unde dracu' umbla Daniela?
3 comentarii:
Daniela draga toti gresim, inclusiv eu, faptul ca regreti cele intamplate arata partea buna a sufletului tau.
As vrea sa intelegi un lucru, vine o vreme in care prietenii trebuie sa-i impartim cu alti prieteni, este ceva firesc si normal, nu pot fi numai ai nostrii, ei isi urmeaza calea fireasca a vietii si trebuie sa acceptam ca fericirea lor trebuie sa ne umple sufletul de bucurie si nu de mahnire. Ei au avut curajul sa-si deschida sufletul in fata noastra si sa ne acorde incredere maxima, iar noi trebuie sa le aratam ca meritam aceasta incredere.
Intelepciunea prieteniei se masoara in multa toleranta, intelegere si pricepere. Eu cel putin asa gandesc.
Daniela eu ti-am dus dorul, m-am intrebat si ti-am intrebat prietena ce faci. Crede-ma ca si ea a avut si are mare nevoie de tine, a suferit cand ai ranit-o si culmea, cand a avut nevoie de tine si de mine nu am stiut sa-i intindem mana, ducandu-o doar pana la jumatate, oare asta se cheama prietenie sau lasitate, eu cel putin, am remuscari si ma doare, pentru ca I'y imi este draga si cum imi este mie, asa iti este tie si probabil altora.
Prin urmare, sa fim buni pana la capat.
Iti doresc o seara linistita!
Apreciez in mod deosebit acest efort al tau de a scrie aceste ganduri ce te framanta.
Cu prietenie,
Paul
Paul,
Sunt prea mandra si prea orgolioasa ca sa-mi accept in primul rand greselile, mai apoi sa le recunosc. A fost mai mult ca o usurare. Nu mi-a placut niciodata sa impart un om cu alt om, in schimb mereu am impartit bani, dulciuri, jucarii...
Nu poate fi numai a ta, ar fi o mare prostie sa vorbesti si sa gandesti asa, of, ma duce gandul la multe, am intalnit in viata mea de ofiter astfel de cazuri in care posesia era ridicata la loc de cinste si iubirea/prietenia insemna in fapt o incatusare...mare gresala!
Trimiteți un comentariu