Haide sa ne tinem de mana si sa dansam in ploaie, haide sa lasam ploaia sa ne spele gandurile, si inimile, si visele, chiar si cuvintele...
Haide sa ne lasam purtati de nori...iar ploaia sa ne atinga trupurile, sa ne faca sa tresarim si sa ne aminteasca ca iubim.
Haide sa ne jucam cu stropii de ploaie, haide sa zburdam o data cu ei... haide sa fim din nou copii...
Am plecat de la lucru cu un sentiment de gol in stomac, cu un sentiment de frica si totodata curaj...
Priveam drumul si incercam sa numar pasii. Nu am reusit. Gandul mi-a fost furat de altceva...oare cati oameni au pasit pe aceleasi urme? Oare la ce se gandeau? Aveau acelasi sentiment pe care il avem si eu in momentul respectiv? Drumul este singurul care stie asta, dar tace si zambeste...
Era forfota, dar parca totusi o liniste ciudata s-a asternut, priveam in jur, oameni cu fete mohorate, oameni cu zambete false, oameni cu dorinte ascunse si ganduri doar de ei stiute, oameni care poate au uitat sa iubeasca, sa doreasca, oameni care s-au adancit in singuratatea lor... oameni de tot felul...
Drumul pana acasa a durat o vesnicie parca, gandurile veneau si plecau, mi-am revazut ultimele luni din viata, si mi-am spus "cand ai prea mult, nu poti face fata , cand ai prea putin si ai mai vrea..." nici cum nu e bine cu noi oameni. Vrem mult, cand avem...nu mai vrem...si tot asa.
Mergeam cu tranvaiul spre o destinatie tinta, cei patru pereti galbeni ai camerei mele, care ma primesc in fiecare seara cu caldura, imi zambesc si ma intreaba cum a fost ziua mea, ma asculta atunci cand linistea e prea apasatoare. ooooo...am uitat de liniste, si ea ma asteapta acasa, este nelipsita, alteori ii duceam dorul acum m-am saturat de ea, odata cu ea a venit si sentimentul de singuratate...credeam ca a uitat de mine, dar m-am inselat...ma uramreste la fiecare pas. La fiecare miscare gresita are grija sa imi aminteasca ca este langa mine...mi-a rupt si punctul de sprijin pe care am crezut ca l-am gasit, incerc sa il refac insa nu reusesc sa fac puzzlelul.
Acum am plecat cu gandul meu la o plimbare...ii povestesc cum a fost ziua mea, cum si ce mai simt si mai visez...
...sprijinind cu asprimea palmelor ecoul de flacara...
...randuind cu arome visteriile iernii...
...omul care curge prin om...
...raza si cerul acestui pamant visator!
Franturi de ganduri. Nimic intreg, nimic doar al meu.
Azi vreau sa cred ca sunt cea mai fericita, azi vreau sa cred ca intreaga lume este a mea, azi vreau sa zbor pana la cer si sa ma intorc inapoi sa va iau si pe voi in zborul meu, am aripi puetrnice, cu ajutorul vostru.Azi vreau sa cred in mine, in tine, in voi si in noi, vreau sa cred ca soarele rasare doar pentru mine, pentru noi, ca luna ne zambeste, ca raul si-a schimbat directia pentru noi. Azi vreau sa spun cat de fericita sunt cu tine, si cu voi aici langa mine.
Azi vreau sa cred ca lumea toata ne priveste si ne invidiaza fericirea.Azi vreau sa rad pana la epuizare, asa cum facem de fiecare data.
Soarele ne-a invidiat azi, noi suntem multi, iar el este singur acolo, i-am soptit ca poate sa vina alaturi de noi, poate intra in grupul nostru daca ne spune o gluma...A acceptat bucuros...acum se va alatura de fiecare data jocului nostru nebun...
Cum e sa te simti la inaltime, sa simti ca lumea e a ta, sa te invarti deodata cu aerul, sa nu-ti pese de nimic, sa fii tot mai sus, sus de tot, sa-ti doresti s anu te mai intorci d eunde ai plecat, sa-ti treaca prin minte amintirea celor 23 de ani petrecuti in familie, cu prietenii, cu colegii, cu necunoscutii, cu cei mai putin prieteni...cum e sa simti ca ti-ai gasit - chiar si pentru numai cateva clipe (pe care ai posibilitatea sa le lungesti la nesfarsit) locul - locul tau - si sa nu ma i vrei sa pleci si sa incepi s aplangi si sa auzi ca cineva te striga: Danielaaaaaa....nu, nu vreau sa vin, nu vreau sa ma intorc de unde am plecat...
Nu vreau sa ma lovesc de pamant in dimineata asta si sa realizez ca trebuie sa merg la scoala pentru ca inca mai am examene.
Inca nu-s un om mare!
Cum ar fi sa-mi dau seama azi, sau maine , sau intr-una din zilele astea - ca niciodata n-o sa fiu om mare?! Si ce as face, mai ales?
Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand simt apasarea oboselii, a stresului, a nedreptatii si a durerii in suflet pentru lucrurile nejuste, nemaintalnite si ne-la-locul lor din viata de zi cu zi, imi vise sa fug. Si-mi fug in gand, si-mi doresc sa fug in realitate si la gata imi dau seama ca m-am mintit si ca m-am adancit doar in dorinta mea de a fugi si de a lasa tot si ma trezesc in mijlocul sau in miezul a ceea ce imi doresc sa se termine. Simt nevoia de o pauza, simt nevoia de relaxare si de reintoarcere daca nu la copilarie macar la natura, simt nevoia nu sa fiu singura, sa fiu in preajma oamenilor care mi se potrivesc mie, a prietenilor mei dragi, sa ne petrecem timpul impreuna si sa ne detasam de ceea ce inseamna STRES, OBOSEALA si OM MARE. Simt nevoia, maxima mevoie de a evada din oras, din multime, dintre oameni multi si agitatie, dintre job, invatat si iar invatat, dintre nou si schimbarea la care am fost supusa, dintre comportamentele care mi-au adus pana acum deziluzie si oarecum "destramarea" celor mai inalte vise ale mele -daca realmente le-am avut.
Se pleaca, se pleaca departe, se pleaca dintre oameni, se pleaca din oras. Se pleaca in cativa iar la intoarcere vom fi oameni noi, oameni apti, oameni buni, cei mai buni. Astept cu nerabdare PAUZA - pauza mea, pauza noastra, pauza care ne va innoi, care ne va intineri, care ne va ajuta sa trecem peste tot.
PAUZA care ne va aduce lumina in ochi, care ne va imbuna.
Week-end...
P.S.: Cred ca nu numai Daniela are nevoie de o pauza!
Astazi am cursul festiv...la ora 16
Sunt emotionata si putin trista, nu pentru ca se va termina facultatea, ci pentru ca azi mi-am dat seama ca nu stiu cand au trecut cei 3 ani, au zburat pe langa mine fara sa ii observ, le mai simt doar parfumul.
ufff...se mai duce o etapa din viata mea, dar important e ca am un bagaj frumusel de amintiri, care mai de care mai frumoase, am devenit puternica datoria tuturor celor care au facut parte din viata mea.
Tocmai mi-am terminat si discursul, nu sunt convinsa ca atunci o sa ma iau dupa ce am scris acum, important e sa spun ce simt...si daca o sa ma balbai...??? 
Mi-as dori sa alerg prin ploaie, sa te tin strans de mana, sa alergam impreuna, sa ne rotim cu stropii deodata, sa-ti spun ca te iubesc, ca am nevoie de tine, ca niciodata nu mi-am ascuns gandurile, sentimentele, iubirile, si, mai presus de toate, sa-ti spun ca niciodata nu voi pleca de langa tine.
Imi lipseste curajul cu care m-am mandrit intotdeauna!
Hai cu mine...in ploaie, in viata mea, in lumea mea. Rau nu poate fi!
Am adormit...
Simteam ca cineva ma tine in brate, strans. Nu reuseam sa ma misc deloc, parc bratele erau de fier, credeam ca esti tu, si atunci m-am afundat si mai tare in stransoarea care ma inconjura.
La un moment dat stransoarea a inceput sa se slabeasca pana nu a mai existat deloc.Ma simteam bine, dar in acelasi timp parca lipsea ceva, ma obisnuisem cu acele brate de fier in jurul meu.Am inceput sa le caut...te-am gasit pe tine, dormind cu spatele la mine, in linistea intunericului.Te-am luat in brate, mi-ai atins mana si ai ramas asa.am primit de la tine o floare, acum s-a uscat si sta si priveste de acolo lumea pe care am creato.peretii mei galbeni stiut toate notile nedormite, toate discutile mai placute sau mai putin placute, stiu primele saruturi in noapte, stiu prima oara cand te-au intalnit.
-Crezi in dragoste?
-Poftim?
- Crezi in dragoste? ( m-am intors incet sa nu te trezesc, iar unul dintre pereti imi zambea frumos)
-Sigur ca da, cred ca o viata intreaga umblam dupa o dragoste absoluta, o aem pentru putin timp, si nu stim sa o observam, pentru ca suntem prea preocupati sa o cautam in continuare.
- Tu ai avut dragostea absoluta.
- Stiu si am pierdut-o printre degete, mi s-a scurs asemeni nisipului fin de la malul marii. Asemeni vantului pe care nu resuesti sa il prinzi in pumn...
Am clipit, si in secunda urmatoare, peretele era unul normal, cel pe care il stiam de atata vreme.
Cred ca sunt nebuna.Aveam senzatia ca cineva ma urmareste cu privirea, fiecare miscare, fiecare gest.M-am intors catre tine, somnul tau era linistit.Am privit in jur, totul era la fel de linistit. La un moent dat un chicot se aude.Imi ridic incet capul si privesc spre tavan.Trupurile noastre desenate isi faceau de cap. Chicoteau si se alergau pe intreg tavanul.Am zambit.
Soarele de primavara imi mangaia obrajii.M-am trezit.Singura.
O zi buna...
