Buna dimineata... soare

vineri, 13 noiembrie 2009

Buna dimineata!

A fost o noapte lunga, in care parca somnul nu a vrut sa vina la mine, mirosea a somn peste tot. Poate ca somnul nu a vrut sa vina din cauza patului total neconfortabil. Dupa multe fataiala si multi nervi ca nu pot adormii, somnul a venit pe furis si ma prins...
Mi-am adus aminte de noaptea in care eram hotarata sa mut patul in copac :)), camera cu pereti galbeni a vazut si a auzit multe saraca de ea. Acum mi-am schimbat camera, patul a ramas acelasi, insa peretii roz nu cunosc prea multe.
Se pare ca astazi soarele a iesit in toata splendoarea lui, am deschis geamul si l-am lasat sa ma mangaie, am lasat vantul sa treca prin parul meu proaspat spalat. Deja imi este dor de vara, imi este dor de mirosul de vara si de flori, de serile lungi si calde...
Ma consolez cu ideea ca vine Craciunul, este partea cea mai frumoasa a anului, parte in care oamenii uita de rautate, chipurile parca sunt mai vesele, si totul rasuna a bucurie, este clipa in care intreg universul sarbatoreste.
Am inchis ochii si am stat asa...amintiri, dorinte, ganduri, vise, toate au dat navala peste mine, am incercat eu sa inchid usa insa a fost prea tarziu... Am avut un an plin, am invatat cat se poate de multe, am ranit, am iubit, am urat, am visat si apoi le-am calcat in picioare, am facut de toate...
Imi amintesc de fata aceea care isi dorea atat de mult sa plece de acasa, sa aiba o camera a ei si sa nu trebuiasca sa dea explicatii la nimeni, sa vina acasa si sa gaseasca lucrurile asa cum le-a lasat ea, sa poate lenevii o zii intreaga privind in liniste tavanul fara sa auda "nu faci nimic!". Fata aceea care a rezistat gandindu-se ca vor venii si momente mai bune si mai frumoase. Fata aceea care refuza sa se maturizeze si care inca o face. Fata care credea in oameni cu toata forta, credea ca nu pot exista oameni rai, ehhh...acum nu mai este de aceasi parere... Fata care a stiut sa caute fericirea oriunde altundeva, numai sub ochii ei nu, pentru ca isi spunea ca fericirea nu poate fii atat de aproape, trebuie muuuulta lupta sa ajungi la ea, asta a si facut a luptat, a lulptat pentru tot ce este ea acum, om bun sau rau, a primit si a dat cat a putut, are recunostiinta cat pentru o mie de ani, si iubire cat pentru 1000 de vieti. Intotdeauna i-a placut sa iubeasca, era sentimentul care ii dadea libertatea sufleteasca de care avea nevoie pentru a compensa cealalta libertate, cea fizica. Acum mai mult ca niciodata ii place sa iubeasca, iubeste cu toata puterea ei, asa cum nu a mai iubit niciodata si cu siguranta nu va mai iubii, asta pentru ca nu poti iubii asa decat o singura persoana in viata. Stiu, veti spune ca de fiecare data spunem la fel " nu am mai iubit niciodata asa" e adevarat si cred ca fiecare iubire este altfel, din fiecare invatam cate ceva si fiecare este mai intensa decat cealalta.
Am deschis ochii...fata aceea se afla acum aici, tot copil. Ii este mult prea drag sufletul de copil. Tot aiurita cu privirea printre stele, este la fel cum era doar cu o desaga de invataturi si amintiri care mai de care mai frumoase.
Soarele si vantul ma asteapta sa ne jucam impreuna... veniti si voi pentru o clipa sa fiti din nou copii si sa va umpleti sufletul de frumusete, caldura, liniste si veselie.

O zi cat mai frumoasa si ...plina de soare!

...

duminică, 8 noiembrie 2009

*toamna, vreau sa-ti spun ceva, nu, vis, 12, ceai, cea mai urata cladire, aproprie-te, frica, zambet, imbratisare, fugi, dorinta, tramvai, cartofi prajiti, branza, undeva, somn, pantaloni scurti - nu, nu dorm in pijama -, pizza, pix, reviste, film, cei mai frumosi ochi pentru ca au forma de sufleti, suiti, 21, arde, atingere, tremurat, bocsa, nu, nu vreau, bilet de tramvai, 1 decembrie, Alba - Iulia, pizza casei, cetete, centru, centrul atentiei, sms, sus-sus, sageata albastra, tu, cana, ce mai faci?, mai ramai putin, you are my everithing, lumina, voce, ochelari, mancare chinezeasca, 1 martie, lumanari, apa, paste, sarmale, vinfiert, Sighisoara, 12 noaptea, , gara, frig, strada Sforii, asternut, hainele mele, scrumiera, pentru o viata, gaz, viteza, 14,15,16..., cafea, 3 noaptea, 3 dimineata, somn, tren, eu, cearta, pleaca, vino, impacare, nu te mai vreau, ba te mai vreau, intoarce-te la mine sau poti pleca, dragoste, nu nu mai vreau dragoste, ba da, ba nu, cine mai stie, ce e asta, tricou, ziua mea, ziua noastra, du-te dracului, nu vreau sa ma duc dracului, du-te ca vin cu tine, pana la capat, pana la capatul lumii, care lume , exista, viata mea, a nimanui, a altora, doar a mea...

Im pare rau...

Iarta-ma ca n-am stiut cum sa...
Ce caut eu aici? Mi-era dor, atata tot, acum o sa plec...

Cu si despre oameni

marți, 20 octombrie 2009

Astazi, desii afara vremea nu tine cu mine, ploua si este frig m-am hotarat sa ies totusi putin, am fost la un ceai...intr-un loc unde am mai fost o singura data in viata mea, e un loc frumos, cu o anumit aer de "nu imi pasa de nimic" care atrage, sau cel putin pe mine ma facea sa ma simt bine si sa ma gandesc ca nu ar trebui sa imi pese...
Amintirile au inceput sa dea buzna fara macar sa ceara voie, fara sa ma intrebe daca este sau nu un moment potrivit...In ultima perioada am pierdut multe, foarte multe, dar am si castigat, am si invatat multe lucruri. Oamenii sunt cat se poate de ciudati si diferiti, dar ce avem in comun o mare parte dintre noi...este rautatea. Ne place sa fim iubiti si bagati in seama, pana cand ne plictisim, sau gasim altceva mai bun de facut, ne place sa ni se dea totul dar noi dam nimic sau cat mai putin, ne place sa criticam dar si noi facem aceleasi lucruri ca si cele pe care le criticam, ne place sa facem reprosuri fara sa ne uitam la noi... Am avut incredere in oameni, as fi facut aprope orice pentru cei care erau langa mine, acum insa nu mai am incredere in aceleasi persoane care pana nu demult erau viata mea, in momentul in care am hotarat sa mai fac si altceva doar pentru mine, reactiile nu au fost cele la care ma asteptam, reactiile nu au fost deloc justificate , din punctul meu de vedere, dar ce pot spune, este doar punctul meu de vedere.
M-am trezit acum, ca nu mai am nimic din ce am avut, ca nu mai sunt nimic din ce am fost, sau poate ca sunt, tot eu, doar ca am devenit mai invizibila, ehh ce mai conteaza pana la urma viata merge inainte.
Ce inseamna sa fii prieten? eu stiu ce inseamna, dar atunci cand dai trebuie sa primesti in aceasi cantiotate, nu exista prietenie in care vin doar dintr-o parte si din cealalta pe jumatate...nu se poate numii prietenie, este...nu stiu ce este...prietenie exista trebuie doar sa stii unde sa o gasesti, si cum sa tii de ea.
Stati linistiti ca nimeni nu stie cand a gasit-o ...
Ma uit pe geam si parca as vrea sa ma inalt pana la el si sa ramn acolo printre nori, fara griji, fara ganduri, fara rautati, fara...
Cand o cunostiinta aporpiata a trecut prin momente mai grele, toata lumea a plecat de langa ea, si a ramas singura, motivul? " Nu te mai poti intelege cu ea, nu stiu ce e in capul eu." Ehhh...eu stiu acum ce a fost in capul ei, si doare foarte foarte tare sa te trezesti singur la capat de drum, sa vezi ca persoanele care ti-au promis ca vor fii langa tine nu mai sunt, si mai mult, spun ca iti vor binele, dar tot ce fac este sa te raneasca, constient. Doare si e greu sa treci peste, dar timpul face minuni si in urma nu vor mai ramane decat amintirile frumoase, am facut multe si desi poate ca nu ar fi trebuit, acum nu imi pare rau, am facut tot ceea ce am vrut in momentul respectiv, asadar sunt fericita, de ce imi pare rau? e ca am lasat sa plece din viata mea oameni care nu meritau asta, am ranit oameni care nu au facut decat sa ma ajute, dar eu i-am ranit pentru a face pe plac cuiva caruia nu ii pasa de mine, dar ce mai conteaza acum, important e ca fiecare si-a gasit linistea, intr-un fel sau altul, fiecare isi vede de viata lui, si fiecare crede ca are dreptate in tot ceea ce face.
Dreptatea asta, sta intotdeauna undeva la mijloc...numai ca oamenii incearca sa o traga de o parte sau de alta.
Mai vreau sa zic ceva...nu am uitat de nimeni, nu am uitat de cei care eu foat langa mine si care imi vor sau mi-au vrut binele, dar am ales sa ma inchid in cochilia mea, pentru ca imi este si mi-a fos teama, stiti cum se zice, dupa ce te arzi odata esti atent si cu iaurtul...
Va doresc o seara cat mai frumoasa! Si nu uitati ca viata are farmecul ei!

Ce spun azi

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Daca faci imprundenta sa visezi, fa si imprudenta sa-ti implinesti visele - un vis neimplinit e o sansa ratata spre fericire.

La Multi Ani Iuly!

Doar o alta dimineata...

joi, 15 octombrie 2009

Este doar o alta dimineata din toate cele cate au fost pana acum, am si dimineati frumoase insa aceasta nu este una dintre ele, este o dimineata in care lumea intreaga este cu susul in jos, o dimineata in care as vrea sa ma ascund de tot, sa nu fie necesar sa spun nici un cuvant, o dimineata in care mi se pare ca lumea intreaga ma uraste si prefer sa ma ascund, o dimineata in care capul meu si-a amintit ca exista si ma necajeste cu o durere destul de mare, o dimineata in care m-am trezit speriata si am vrut sa fug, nu stiu unde dar eram pregatita, pana cand mi-am dat seama unde sunt.
Ma simt atat de singura...nimeni nu vrea sa fie in preajma mea, oamenii uita de existenta ta, ata pentru ca nu ii intereseaza, sau poate ca i-a interesat la un moment dat si eu nu am stiut sa apreciez asta, poate ca este de vina doar aceasta dimineata in care lumea nu isi gaseste loc in gandurile mele. Este doar o alta dimineata fara suflet, o alta dimineata cu gandurile goale si idei pierdute...
Starea vremii ma influenteaza fantastic...
Se pare ca anul acesta a venit iarna mai repede, se pare ca vara a dorit sa plece, poate pentru ca s-a suparat, poate pentru ca era obosita...o voi intreba la anul, sper doar sa nu uit.
Omul se pare ca uita multe, sau daca nu uita gandurile se schimba, destul de repede, dam vina pe celalalt ca nu este suficient de nu stiu cum, ca nu face nu-stiu-ce, sau se poarta nu-stiu-cum. Stiti ce este cel mai ciudat? Ca lucrurile de care il acuzi pe celalalt le faci si tu mai repede sau mai tarziu, constient sau nu...
Ma aflu intr-o camera alba, de obicei nu imi plac camerele albe, pentru ca nu exprima nimic, chiar nimic, nici nu zambesc, nici nu sunt triste, dar camera asta are ceva, nu stiu ce anume, dar ma face sa ma simt bine, imi da siguranta.
Am deschis putin geamul si frigul de afara ma lovit, vremea asta de afara nu imi palce deloc, cum sa ninga la mijlocul lui octombrie? poate ca si vremea s-a simtit ca si mine in ultima perioada, si poate ca insa se mai simte, poate ca ii este mai usor sa uite asa...sa uite tot ceea ce vrea sa uite...
O alta zii, alte ganduri de infruntat, alte cuvinte de rostit, alte...alte...sau poate aceleasi...cine mai stie...uneori as vrea sa dispar pur si simplu, alteori as vrea sa plec departe si nimeni sa nu mai stie nimic de mine, uneori as vrea sa ma urc pe un munte si sa strig cat pot eu de tare...lumea nu e asa cum pare, ca viata nu este deloc atat de usoara cum eu am crezut, ca toate greselile se platesc, la fel ca si faptele bune, si astea se platesc...totul se plateste in viata asta...

...

luni, 12 octombrie 2009

Prea multe nu s-au schimbat de anul trecut si pana acum...defapt am impresia ca am ajuns de unde am plecat ma simt la fel ca si anul trecut...in aceeasi zii, la aceeasi ora... faceam cam acelasi lucru...doar ca atunci nu aveam curajul sa dau arat ce am scris cu lacrimi in ochi...
Privesc inapoi...cate s-au intamplat...cate am castigat si cate am pierdut, cate am lasat sa treaca pe langa mine fara sa le arunc macar o privire, cate vise am avut, cate ganduri, iluzii, idei...cate...si mai cate...
Sunt iar singura in camera asta straina, sunt iar inundata de lacrimi...afara ploua, poate ca de acolo mi se trage, cred ca tavanul meu este spart si ploua inauntru, iar eu cred ca sunt din matase , pentru ca ploua si in sufletul meu.
Incredere...incredere...incredere...imi suna neincetat in minte inca de acum un an, astazi a revenit mai in forta ca niciodata..." de ce sa am eu incredere in tine, daca tu nu ai?" intrebarea care m-a pus pe ganduri, cam asa e...daca eu nu am incredere in mine, de ce sa cer de la oameni asta? ehhh nu ca ar avea cineva incredere in mine, dar nahh...

Toata viata mea, mi-am dorit sa eman fericire, sa impart zambete...de ceva timp din pacate nu mai eman decat tristete, nu mai impart nimic pentru ca nu mai am ce sa impart...

Ganduri ascunse...

miercuri, 7 octombrie 2009

Lacrimile imi curg siroaie...dar ce conteaza...ii pasa cuiva? Nu!
Va spun eu ca nu...fiecare este pentru el, si daca ii pasa cuiva o face pe moment si cam atat, pana isi aduce aminte ca are si altceva de facut, ceva mai bun...
Tot ce am cerut de la oameni este sa ma lase sa traiesc linistita, am dat tot ce am avut eu mai bun, ca ulterior totul sa fie aruncat la gunoi...e ok...am ajuns sa caut si in gunoi, sa imi recuperez sufletul sa il lipesc si sa incerc sa merg mai departe...mai departe unde? Nici eu nu stiu...merg catre alte vise, idei, ganduri...
Ma scurg pe scaun la fel si lacrimile mele, la fel si gandurile mele...la fel si eu...
Tristete...m-am saturat de ea...imi da tarcoale de cate ori poate...
Amintiri frumoase si clipe care au trecut poate fara sa le pretuiesc...momente...clipe...secunde...minute...ore in sir...zile intregi...
Mi-am promis la un moment dat ca nu voi mai plange niciodata, pentru nimeni, nici macar pentru mine...nu m-am tinut de cuvant...asa cum am mai incalcat multe alte promisiuni...se pare ca nu trebuie sa mai fac promisiuni pentru ca nu sunt un om de cuvant...ehhh cine stie poate ca o sa invat si eu cu timpul...
Stau si plang...e scaparea mea in univers, sunt gandurile mele transformate in nisip, sunt visele mele calcate in picioare si uitate undeva, sunt iluziile noi create in fiecare zii si sustinute de toiag invizibil...Ciudat, camera asta mi se pare straina, parca ma priveste cu ura...oare de ce?
Nu am curaj sa o intreb...peretii parca stau sa cada peste mine si sa ma tina acolo...mi-e dor...de mine ce-a cu capul in nori...de mine cea copil...de mine cea cu zambetul pe buze tot timpul...
Am cazut , m-am ridicat, am cazut din nou...si iar m-am ridicat...acum am cazut din nou...o sa ma ridic, stiu asta dar mai greu, o sa pot sa imi ridic privirea si sa am incredere in mine, stiu si asta...o sa incetez sa mai fiu calaul cel mare si negru, stiu si asta...
Am uneori impresia ca nu merit ca oamenii sa sta langa mine, nu reusesc sa le fac decat mult rau...cred ca asta este si motivul pentru care la un moment dat toti pleaca...imi doresc sa fac bine si o dau in bara de fiecare data ...poate ca viata mea a fost facuta sa fiu singura...cine stie...viata asta are multe surpize...
Mai cateva zile si fac 22 de ani...cate s-au intamplat...cate am vazut...cati oameni si-au lasat urmele pe nisipul din sufletul meu...si cati dintre ei si-au pus amprenta in viata mea...cate amintiri frumoase am...cate clipe am trait...cate lucruri frumoase...iubiri, saruturi, atingeri, cuvinte, prieteni, emotii, goluri pline in stomac, flori, calatorii, intalniri...as putea sa continui...parfum de tei, zapada...ganduri departe, ganduri cu aripi, vise...
In fiecare clipa ma trezesc si parca e si mai intuneric in jurul meu...

Mai pot sa zic doar...noapte...

Toata lumea pleaca...

luni, 5 octombrie 2009

Se pare ca am ramas singura...teoretic...nimeni nu mai vrea sa scrie...ei bine eu zic sa va mai ganditi...poate totusi va intoarceti rand pe rand la fel cu ati si plecat. Eu voi fii tot aici, va astept...

O zii cu muult soare, pentru ca se pare ca iarna vine furioasa...

Ramas bun...

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Nimic...si dintr-un nimic mai mic, un nimic si mai mare.

Candva ziceam..."am luat hotararea sa nu ma despart niciodata de...una, de alta, de mine, de voi, de copilarie, de ce-mi place sa fac, de...hehehehehe...de cate n-am mai zis.." . Azi spun: " Am luat hotararea sa va spun o poveste..."

Blogul acesta a fost creat pe 8 Martie de Iuly pentru mine, ea si Valentina. Apoi am mai chemat cativa scriitori, am scris si noi si ei. si ne-am pierdut...am ramas eu si Iuly, apoi eu... nu pot sa continui ceva ce nu e al meu, ceva creat pentru mine si pentru cineva. Nu stiu sa pierd, iar cand nu stiu sa pierd, ma retrag. Nu stiu si nu vreau sa pierd. N-am stiut asta niciodata. Dar nici n-am incercat sa invat.
Drumurile sunt multe, pe care am sa merg, ma decid la momentul respectiv.Cat despre vise, nu mai am. Am renuntat sa mai imi fac vise. Implinirea sau neimplinirea lor depinde intr-o oarecare masura si de altii. Iar eu nu ma mai incred in oameni. , cum am facutpana acum.
Azi e prima zi din restul vietii mele, din noua mea viata in care daca am sa primesc pe cineva, n-am sa ii dau tot. Azi m-am decis sa... azi m-am decis sa imi inchei activitatea aici, pe "gandurile noastre", pe "ceasul care ticaie" si care va ticai mereu pentru mine. Azi m-am decis sa va multumesc celor care m-ati citit, celor care ati crezut in mine, celor care m-ati judecat, celor care nu m-ati judecat, celor care ati scris aici pentru ca v-am convins eu, celor care ati citit si-ati zambit.

Azi multumesc tuturor!
Ma intorc in trecut, pentru ca am fost mereu omul care a trait din amintiri, care s-a hranit cel mai bine cu timpul ce a trecut.

Mult succes in tot ceea ce veti face de acum inainte.
Pentru mine acest blog va exista doar in amintiri. Va exista doar 8 Martie 2009 si placuta surpriza pe care am avut-o in momentul in care am aflat de acest blog.

Cam asta a fost povestea mea. O parte. Povestea asta nu merge mai departe. La fel nici eu.


De bine numai,
Daniela

P.S: Sa va impliniti visele daca le mai aveti!

Gand

marți, 29 septembrie 2009

As vrea sa-ti spun, dar stiu ca n-o sa ma crezi.

Si m-am trezit...

Mad World

vineri, 25 septembrie 2009




Mi-a atras atentia acest vidoeclip si vreau sa-l impartasesc cu voi...

Pentru...

marți, 22 septembrie 2009

Pentru mine cea de acum, pentru mine cea rea, pentru mine cea care uraste, pentru mine cea fara scrupule, pentru mine cea care jigneste, pentru mine cea care vrea tot, pentru mine cea care nu mai vrea nimic, pentru mine cea careia nu-i pasa, pentru mine cea care va avea un viitor stralucit, pentru mine cea care imi place frumosul, pentru mine cea care se uita cu sila la om, pentru mine cea care a uitat sa mai zambeasca, pentru mine cea fara de vise, pentru mine cea care si-a bagat mintile in cap, pentru mine cea care si-a dat seama ca trebuie sa traiesc numai si numai pentru mine, pentru mine cea care n-am primit un multumesc in ultimele zile, pentru mine cea care...cea care...cea care...care???

Pentru mine, pentru Daniela cea noua, adica vechea Daniela cu mici retusuri, pentru mine si viata mea noua, pentru mine si el, cel care se gandeste la mine si imi e aproape chiar daca ne desparte apropae o lume, pentru mine si el pe care o sa-l accept in viata mea, pentru mine, azi....toate cele bune si succes in noua mea viata. In noua noastra viata.

Pentru ca nu stiu ce sa fac...

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Uitandu-ma ce s-a mai intamplat pe aici, cine ,ce a mai zis, poate in speranta ca voi gasii ceva care sa imi opreasca gandurile macar pentru un timp...ei bine am si gasit, mi s-au oprit asupra"De ce sa ma preocup acum de viitor cand a existat o perioada in viata mea(si recunosc, cea m ai plina si cea mai frumoasa) in care traiam pana la epuizare clipa de fata, fra sa ma gandesc la consecinte?! De ce sa ma gandesc la siguranta zilei de maine cand o traisc pe cea de azi atat de frumos si fara nici o grija?! De ce sa-mi fac planuri pentru anii ce urmeaza cand acum am marea de vise implnite in fata mea?!

Da, mi-am implinit unul din cele mai mari vise, si anume, am iubit cat am putut de mult, iubesc si voi iubi in continuare."
Am inceput sa plang din nou...pentru a nu-stiu-cata-oara...asa cum stiu eu mai bine...asa cum pot eu...Am privit inapoi si am vazut vaporul care se scufunda incet dupa ce a luptat cu marea pana la epuizare, probabil ca in sinea lui asteapta pe cineva care sa il salveze...sau poate nu, poate ca asa este mai bine, poate ca asa trebuia sa fie demult, doar ca s-a chinuit sa ramana la suprafata...
De ce ne preocupa viitorul? pentru ca este singurul pe care il putem schimba, sau cel putin asa credem noi, ca il putem schimba...sau asa ne place sa credem...poate ca tocmai nesiguranta zile de maine ne face mai puternici.
O lacrima imi spune sa ma opresc, un ceas imi spune ca ar trebui sa plec, un altul ca ar trebui sa renunt la a mai crede in oameni, in ceea ce spun direct sau indirect...
Privesc inapoi si vad zile pline de zambete, zile pline de iubire, zile pline de copilarii si idei natrusnice, zile pline de stres si munca, zile pline de lacrimi si durere, zile aproape de prieteni si zile departe de ei, zile cu soare si altele cu zapada, zile cu stele si noptii cu soare , zile...tot felul de zile...peste toate acestea plutesc in neant CUVINTELE, buna si rele, spuse atunci cand trebuie sau aruncate in vant...sau pur si simplu cuvinte...
Daca va ganditi ce fac aceste cuvinte, ei bine pot ranii...pot ranii mai mult decat va imaginati, pot strapunge orice, chiar orice...pana nu demult nu credeam in cuvinte, pana cand mi-am dat seama ca doar cu ajutorul lor poti exprima ceea ce intradevar simti sau ceea ce vrei sa transmiti...
uvintele si prietenia imi dau acum batai de cap, vaporul tocmai a fost distrus...mi s-a spus a\ca nimic nu mai ppoate fi salvat, si atunci , pentru a nu stiu cata oara a cazut cerul.
Imi vine acum in minte o intrebare...ce inseamna sa fii prieten adevarat?...eu nu pot raspunde la aceasta intrebare, poate pentru ca nu am stiut sa fiu un prieten adevarat niciodata, poate ca nu am inteles sensul cuvantului prietenie, poate ca m-am inselat asupra acestui sentiment sau ce o fii...nu am stiut niciodata sa tin oamenii langa mine, acestia pleaca, intr-un fel sau altul desii imi spun ca nu vor face asta...de cand ma stiu persoanele la care am tinut au plecat de langa mine, de cele mai multe ori fara o explicatie concreta...poate ca eu sunt cea care i-a facut sa se departeze si sa plece...nu stiu ce sa fac sa ii pastrez, si probabil nu voi stii niciodata, nu stiu ce sa le spun si ce sa le ofer, cand le ofer prea mult si ii sufoc, cand le dau prea putin si atunci este mult prea putin, din pacate nu reusesc sa gasesc o cale de mijloc...voi stiti? daca da spuneti-mi si mie...mai am o viata inainte sa invat...mai am o viata inainte sa ...plang...lacrimi sunt destule...

Pentru ca nu stiu ce sa zic si ce sa fac, si cum sa fac ...prefer sa plang si sa astept, nu ma intrebati ce astept, poate o raza de soare, sau de lumina, sau poate o mana, sau o privire, un zambet, un cuvant bun venit din suflet, o lacrima de fericire, astept ca lumea sa se intoarca cu fundul in sussi sa ramana asa, tavanul sa imi fie asternut si cerul pat, stelele lumanari...visele realitate...

Salut

vineri, 18 septembrie 2009

Am citit azi "Paradoxul vremurilor noastre" - OCtavian Paler. Am retinut atat:
"TUTUROR PRIETENILOR MEI, VA MULTUMESC CA EXISTATI".
Si i-am cautat sa le multumesc...pe cei vechi nu i-am mai gasit, pe cei noi nu-i intereseaza...

Asadar, un singur gand imi trece acum prin cap:

"Vino, sa pot regasi drumul spre mine."

Intrebare

luni, 7 septembrie 2009

daca ai o sansa, o ultima sansa...ce faci? dai cu piciorul, de teama, din nepasare pentru tine, din ignoranta? dai cu piciorul sau profiti la maxim chiar daca ar fi cea mai mare greseala din viata ta?

Tu ce ai face? Eu as merge pana in panzele albe cu dorinta mea de a nu rata nici o sansa, nici o oportunitate, sa nu treaca nici un vis - dintre cele mai mari- pe langa mine.
Pacat insa ca de cele mai multe ori nu realizam ca mai avem o sansa si o oportunitate sa facem cu adevarat ceea ce ne dorim. Asadar, pot spune azi ceea ce mi-am dort mereu sa zic si n-am avut curaj:

1. Nu-mi place cand mama ma cearta ca fumez;
2. Nu-mi place sa stau singura in casa;
3. Nu-mi place sa rad la glume proaste doar ca sa nu se supere cel care le-a facut.

Nu-mi place ca am o sansa, o ultima sansa si n depinde doar de mine daca profit sau nu.
Ce conteaza ce-mi place mie?!

marți, 18 august 2009

Sa fac ce-mi doresc cel mai mult? M-as urca intr-un tren, mi-as cumpara numai bilet de dus, mi-as spune drum bun si adio viselor copilaresti si m-as intoarce poate, peste ani, cand dorintele-mi vor fi ruginite, cand pielea nu-mi va mai fi tanara, cand voi zambi de dragul anilor ce au trecut, cand cu riduri si toata tremurand (de emotii si batranete), imi voi putea cladi alte vise pentru libertatea celor ingropate in amintiri.

De aseara

duminică, 16 august 2009

Am fost la discoteca aseara, dupa nu stiu cati ani, acasa (Bocsa). Nu-mi place sa merg la discoteca. Dar ieri am avut chef. Asa ca mi-am sunat o prietena si-am zis: hai! A venit dupa mine, cu inca doi baieti (sa ne pazeasca) si-am mers. M-am plictisit, am baut sucuri peste sucuri, am ascultat melodiile acum la "moda" comerciale, vanzabile, cu versuri peste versuri care cica, in versiunea lor -SUNA BINE! Am mai ascultat si piesele care mi-au guvernat copilaria, apoi adolescenta atat de zbuciumata, rebela si razvratita -intr-un cuvant , LIBERA- si-am zambit. Mi-am dat seama ca "acasa" va ramane intotdeauna "acasa", ca am facut bine ca am mers la discoteca -si n-am considerat ca altadata, o noapte pierduta. Mi-a placut, m-am simtit bine, am intalnit persoane cu care am petrecut o parte frumoasa din viata, ne-am salutat, am schimbat cateva vorbe...insa locul meu nu mai e aici. Totul e sintetic, zambesc poate un pic fortat, eu, care mi-am promis ca nciodata nu voi face compromisuri...

Mi-e dor sa traiesc cum am trait pana ieri, pana cand am venit acasa, mi-e dor sa ies din casa mea si sa simt ca lumea e a mea si ca am o diversitate de oportunitati, nu sa ma simt ingradita sis a am posibilitati limitate.

Oare in seara asta ce voi face?

Iuly,

sâmbătă, 15 august 2009

Mi-am adus aminte de 14, 15, 16 decembrie - evadarea din noi, Iuly, mai stii? Cele trei zile petrecute departe de lume, cele trei zile in care am trait ce si cum am vrut noi, Sighisoara, Brasov, Sibiu. hainele noastre imprastiate peste tot, lucrurile noastre pline de noi, mancarea buna, locurile frumoase pe care le-am vazut, linistea noastra a amandurora, nepasarea ca suntem departe si ca suntem unde am vrut sa fim, bucuria ca ne-am respectat promisiunile fata de noi.

P.S: Daca te poti gandi la un om chiar si atunci cand este langa tine, cum sa-ti stapanesti dorul, dorinta de a fi impreuna si bucuria ca exista undeva in lume si ca se gandeste la tine?

Salut

vineri, 14 august 2009

Nu stiu cati se intreaba unde am fst si ce-am facut...

Nu stiu cati mi-au dus lipsa sau dorul...

Nu stiu cati s-au gandit la mine si la cum o duc in tot timpul asta...

Unde am fost? Nici eu nu stiu. Am fost plecata departe, am fost sa-mi arunc nebunia si durerea in marea desertaciune a nu stiu cui, am vrut sa nu mai aud de nimeni, am facut un pact cu mine si cu Dumnezeu sa incep sa platesc pentru greselile si pacatele mele, insa nu sa ma pedepseasca prea aspru.

Imi pare rau pentru ca am zis ca nu vreau sa mai aud de nimeni, ca nu vreau sa mai aud de tine. Imi pare rau I ca am fost rea si am jignit, imi pare rau ca imi pare rau si-mi pare rau ca nu m-am facut inteleasa. imi pare rau ca durerea mea nu a spus nimic in tot acest timp, imi pare rau ca dragostea si prietenia nu au fost suficiente, imi pare rau ca s-a intamplat asa, imi apre rau ca n-am avut curaj si m-am temut. Imi pare rau ca n-am avut curajul altora sa recunosc ce simt si ce-mi doresc pentru ca mi-a fost si mi-e in continuare teama de o judecata prea aspra.
Eu sper la un nou inceput, sper la o impacare cu mine si cu lumea din afara, sper ca maine va fi mai bine si mai sper ca distanta nu va face altceva decat sa ne linisteasca.
Pe noi, pe toti.

Am inteles ca fericirea nu se cumpara cum am crezut eu, cu bani, cu cadouri, cu amenintari, cu rautati.

Vor fi doua saptamani in care timpul va decide pentru mine ( in favoarea mea as vrea).

Multumesc celor care s-au intrebat: Pe unde dracu' umbla Daniela?

O zi...

luni, 10 august 2009

Mergeam azi pe strada si parca, cu fiecare pas ma afundam din ce in ce mai tare in gandurile pe care le aveam...ma afundam mai tare intr-o lume pe care o cunosc doar eu, intr-o lume a mea...
Ganduri si iar ganduri...vise si iar vise...iluzii sfarmate ...si iar create... si iar sfarmate... m-am saturat... vreau ca totul sa se linisteasca, sa se aseze odata la locul lor si gata!
E doar o zi in care sta sa ploaie, o zi in care nu am chef de nimic, o zi in care imi pare rau ca exist, o zi in care imi pare rau ca nu mai am 2 ani, o zi in care ...in care as vrea sa fug cat mai departe de lume si sa te iau si pe tine cu mine, in care parca nimic nu zambeste, in care parca cerul nu mai vrea sa imi vorbeasca, in care nici macar amintirile nu mai vor sa vina la mine. O zi care doare, o zi in care reprosurile parca pandesc la colt, si sunt gata de atac...astept...
Azi este doar o zi in care as vrea ca lumea sa dispara, in care iubesc si urasc deopotriva...o zi in care vreau sa ma ascund si sa raman acolo pentru o viata, o zi in care ma gandesc pana unde poate duce rautatea oamenilor, pana unde poate duce iubirea, prietenia, dragostea fata de tot ce ne inconjoara...ma gandesc de ce reusim sa ranim o persoana care ne este atat de draga prin simple cuvinte, sau fapte...
Mi s-a spus ieri " nu vreau sa mai aud de nimeni!" a fost ca o sageata care m-a nimerit exact acolo unde doare mai tare....stiti cum se zice...lovitura sub centura. De ce au durut atat de tare? Acele cuvinte imi erau adresate...si mai rau ...veneau de la o persoana in fata careia mi-am deschis inima in ultimul aprox 1 an, de la o persoana pe care ... nu mai conteaza...cuvintele pot ranii mai mult decat orice...am facut si eu greseli, poate foarte mari...dar...oare am zis si eu cuvinte care au ranit atat de mult? cu siguranta! doar ca nu am fost eu cea care le-a simtit durerea...
E doar o zi...o zi in care lumea parca s-a intors cu susul in jos...

O lacrima...pentru...

vineri, 7 august 2009

Ma uit spre geam si parca ar vrea sa ploaie...dar nu vrea nici decum...cu gandul la stropi, am inceput eu sa plang...asa ca de obicei... cu tot sufletul... Am plans pentru mine, pentru tine, pentru noi pentru voi, pentru prostia mea, pentru asa zisa bunatate, pentru aceste lacrimi pe care le vars acum, pentru lumea intreaga, pentru cerul care nu vrea sa verse si el o lacrima cu mine, pentru norii care si-au facut aparitia peste tot, pentru ... pasarea care se aude in departare, pentru nucul din fata geamului, pentru casa parinteasca care uneori ma striga cu disperare, pentru intrebarile din fiecare zi, pentru zambetul de copil, pentru noptile nedormite, pentru glumele spuse, pentru micile rautati, pentru soarele care imi aduce uneori lumina in suflet, pentru intunericul care ma stapaneste uneori, pentru tot ce inseamna tot, pentru tot ce se spune si nu se spune...
O lacrima pentru ceea ce sunt si pentru ceea ce nu pot fi, sau pentru ceea ce mi-as dorii sa fiu si nu reusesc, pentru tot ce as dorii sa iti spun, pentru tot ce mi-ar place sa iti spun si sa iti arat, pentru toate cuvintele frumoase si de dor , pentru toate atingerile, pentru toate saruturile... pentru tot ce mi-as dorii si ce imi doresc...

Un zambet...poate mai tarziu...poate in alta zii...poate cu alta ocazie...
Hmmm...soarele tocmai si-a facut aparitie... poate ar trebui sa zambesc...sau poate ar trebuii sa imi deschid sufletul si sa il las din nou sa zburde...poate...pentru...sau nu...inca nu...poate mai tarziu...

Ganduri...dor...intrebari..

duminică, 26 iulie 2009

Desii asteptam, intr-un fel, sa vina ploaia, aceasta se pare ca m-a pacalit...aseara vantul batea puternic, parca ar fi avut energie cat pentru o viata...asa ma simteam si eu ... somnul a venit greu si dupa lungi certuri cu el, s-a hotarat sa puna stapanire si pe visele mele... a fost o noapte lunga cu vise frumoase si mai putin frumoase, cu ganduri calde si ganduri ...doar ganduri...
Aseara stand pe geam...cu vantul prin par...ma gandeam la viata, iubire, eu , tu , noi...toti... am citit undeva ceva de ganul " vemin pe lume sa cautam iubirea, si sfarsim prin a lupta pentru existenta" am meditat ceva timp la fraza asta, e atat de adevarata ...oare cati dintre noi gasesc iubirea la care viseaza de ceva timp? Oare cati dintre noi duc o viata fericita? Oare cati dintre noi au curajul sa ii spuna partenerului tot ce au pe suflet?ufff....nu inteleg de ce ma macina intrebari de genul acesta... poate pentru ca si eu caut iubirea, poate ca am gasit-o si se afla in palmele mele, astept doar sa imi confirme ca e acolo, o simt dar mai am nevoie de o confirmare...astept...
Sau poate pentru ca iubirea mi-a cam dat batai de cap in ultima perioada a vietii mele...nu zic ca nu a avut si o parte buna, ba daca ma gandesc bine una foarte buna...

Ultimele zile... ultimele zile... au fost pline de dor, au fost pline de cuvinte frumoase si ganduri ascunse, pline de vorbe dulci si ganduri bune...energie cat pentru toata viata, cred ca am fost certata si cu somnul... cand nu vine...cand vine si sta prea mult...am incercat sa ii explic ca imi plac foarte mult musafirii, dar cei ca si el , trebuie sa vina regulat si sa nu stea mult
Golul a fost umplut, poate fara sa vreau, ma simt bine, fericita, ma simt eu din nou, cu zambetul pana la urechi, mereu vesela si...mereu copil...
Simt ca as putea face orice acum...cred ca si muntii as putea sa ii mut din loc...luna s-a ascuns de frica sa nu o aduc pe pamant, soarele si-a pus ochelari si nu vrea sa ma priveasca... lasand gandurile sa zburde in continuare...va doresc si voua o zi zburdalnica...si nu in ultimul rand plina de iubireeeeee

Nu te pune cu ...dracu'!

miercuri, 22 iulie 2009

Mai alaltaieri seara...ma credeam in ceva povesti sau in ultimele jocuri on=line, mai la moda, mai nu stiu cum...si-mi doream sa ma lupt (virtual) cu una dintre colegele mele de camera. Nu stiu daca ea a simtit loviturile mele proventite din te miri ce vrajuri si sabii cu foc si bombe de apa si...si...insa eu, Daniela care am maine poimaine 23 de ani...m-am ales cu un deget fisurat-fracturat-rupt, mai pe romaneste. Dupa cum spuenam, nu stiu daca ea a simtit loviturile mele dureroase, insa eu am simtit durerea pricinuita de lovitura la picior pana in maduva oaselor. Eu, Daniela, am un deget rupt. Nu te pune cu dracu', mi-am zis eu, in timp ce stateam si plangeam cu piciorul infasurat intr-un prosop si cu o punga de vinete congelate la picior ( era singurul lucru inghetat si pe care am reusit sa pun mana imediat).
Ca sa va mai zic asa, mi-am dorit concediu medical ca sa ma duc la plaja si uite ca mi-a dat Dumnezeu d-al pe bune. Uff... da, am o saptamana de concediu medical, cu repaus total, pentru recuperare. Si ce-am gandit eu...ce mi ca stau acasa in pat, clampanind telecomanda si schimband o mie de canale pe zi sau ...ce mi ca stau, pe malul lacului...la soare....tot repaus e, sa stiti, promit sa nu ma fortez...

Din ciclul intamplari nu neaparat inta,platoare, din viata-mi de zi cu zi, atat de zbuciumata uneori!

Hai salut si numai bine, de maine sunt la plaja!

V-am pupat!

M-am mutat!

duminică, 19 iulie 2009

Pentru ca era nevoie de o schimbare, pentru ca cerul nu e intotdeauna senin, pentru ca norii nu au intotdeauna aceiasi culoare, pentru ca noaptea u seamana cu ziua, pentru ca iubirile sunt frumoase, si niciodata la fel...pentru ca exist...pentru ca existi...pentru ca suntem....pentru ca....pentru....

Revenind la oile noastre, m-am mutat, adica mi-am mutat blogul. Cine doreste sa ma viziteze il astept cu mare drag http://drumulcatrenicaieri.blogspot.com/

O zi cu mult soare!

Din ciclul poveste...

joi, 16 iulie 2009

S-a trezit cu gandurile arse de soarele pustietatii care o guverneaza de ceva timp, fara sa-si gaseasca sensul pe lume si-n viata, s-a tarat pana la cea mai apropiata oaza de liniste, insa linistea...linistea pentru ea era deja un vis prea indraznet. A crzut ca a atins un strop de fericire, insa i-a fost repede spulberata speranta. sa mai alerge nu mai are putere, sa iubeasca...hah... ce e aia iubire? De unde vine? Si cat tine? Nu tine, deseori s-a gandit ca nu tine...Ea iubeste repede si se plictiseste repede, insa sufera o viata. Nu e o fata proasta, insa ii e frica de prostie si are toate sansele sa traiasca cu ea. Ii e frica mai ales de umbra ei, de zambetul ei, de gura ei, de foame, de sete. era o fetita firava, plapanda, slabuta, cu maini mici, se chinuia sa-i aprinda tigara deseori, caci ea fuma. Ranile pe care le are se simt in suflet si ii e frica sa le expuna, ca un copil ars de apa clocotita.
Era candva fericita. Stia ca va veni o vreme in care isi va regreta existenta si tot ceea ce tine de ea. Numai nasterea NU. Nciodata. Si-a dorit prea mult sa apara pe lume si sa-si insuseasca toate prapastiile si durerile si incantarile acesteia.
Era candva fericita. Insa nu mai stie cand. Pentru ca se plictiseste repede. Si de uitat...la fel.
Eram eu...o mica bestie insensibila.

Multumesc tuturor celor care...care au invatat sa ma accepte, celor care habar n-au cine sunt. Si mie nu? Mie pentru ca ma suport si nu-mi vine sa ma duc...oriunde...

Ganduri

era racoare in dimineata accea. se trezi purtata de ganduri. geamurile erau larg deschise si in lumina soarelui perdelele parca dansau. isi purta pasii usor prin camera, desculta, si isi imbraca rochita alba. podeaua era veche, scartaia...vru o clipa sa se indrepte catre geam dar auzi galagie. apoi pasi incet prin camera, ajunsa apoi in alta camera, trecu prin hol si cobora scarile vechi de lemn. ajunsa in curte, acolo unde adora sa fie, de acolo de unde avea imaginea preferata. stia ca ii fusese dor, simtea ca lucrurile nu mai era cum fusesera o data, dar in privelistea aceea ii regasea speranta si puterea...acolo unde inaltima brazilor regasea cerul, acolo isi vedea ea iubirea...nu era departe...si isi vazu "sufletul mergand"...

O zi trista...

miercuri, 8 iulie 2009

Amintirile m-au inundat din toate partile si nu am reusit sa scap, au redeschis rani pe care credeam ca le-am inchis, au inviat ganduri pe care le credeam moarte, au readus iluzii demult alungate in negura uitarii...
A fost o zi grea care m-a readus cu picioarele pe pamant, o zi in care mi-am readus aminte cine sunt si faptul ca ceea ce am inceput acum cateva luni bune a fost finalizat, mi-am dus rolul la bun sfarsit, acum este timpul sa ma retrag din nou in cochilia mea...ma asteapta la fel de comoda si primitoare, colorat in albastru si verde. Cochilia...Am indragit-o la inceput, am iubit apoi, dupa care am urat-o, apoi mi-a fost dor de ea, acum incep sa o indragesc din nou...urmeaza sa o iubesc o viata de acum, pentru ca nu mai vreau sa ies afara...este mult prea rece si poti foarte usor sa cazi in capcane neprevazute.
Privind in urma, nu mai departe de un an de zile...mi-am dat seama ca am fost copil, m-am maturizat brusc, m-am indragostit , am iubit, am cunoscut, am iubit si mai tare , am plans, am regretat, am invatat, am iertat, am fost rea, am visat, si m-am trezit mult prea brusc... parca sunt prea multe deja...
Astazi am spus ca nu voi mai scrie poezii, poate ca ar fi timpul sa ma opresc, sa-mi inabus dorinta nebuna de a asterne tot ce imi vine in gand... nu stiu daca voi reusii, dar o sa incerc.
Simt ca ma sufoc...cei patru pereti parca s-au strans in jurul meu si nu mai vor sa ma lase sa respir, aerul e greu si ma apasa pe piept. Am deschis geamul larg , dar cu toate astea aerul nu se simte deloc.
Am ascuns o parte din mine azi, daca persoana din a carei cauza am facut acest lucru, ar fi avut rabdare sa citeasca totul, de la inceput, ar fi putut sa ma cunoasca mai bine decat a reusit in aproape 22 de ani...din pacate, s-a oprit la primele cuvinte, pe care le-a interpretat asa cum a dorit, si nu asa cum trebuia, crede ca ma cunoaste, insa nu stie nici macar un sfert din viata mea desi ma creste de o viata...poate ca e si vina mea, pt ca am rdicat un zid urias din frica de a nu fi criticata, poate ca e si vina ei , pentru ca nu a dorit sa ma asculte atunci cand a trebuit, apoi a fost prea tarziu. Acum sunt criticata ca ma ascuns si ca nu vorbesc...dupa ani de tacere...ce as putea sa spun? Dupa ani de liniste...ce zgomot as putea sa scot?
Daca va intrebati despre cine este vorba...e mama mea... Stiu ca urmeaza sa spuneti ca orice adolescent duce un "razboi" cu parinti...poate ca da...insa eu nu am facut nimic rau, bine asta ...din punctul meu de vedere, adica eu personal nu vad nimic rau in a scrie poezii si a posta un amarat de citat...insa se pare ca punctele de vedere nu coincid...

De maine incepe o noua viata...sper mai optimista, mai plina de incredere, o sa imi indeplinesc visele cu sau fara ajutor...
Ma gandeam azi in timp ce faceam o baie ca sufletele noastre sunt ca si restaurantele, goale dimineata la deschidere, apoi din ce in ce mai multa lume, apoi din ce in ce mai putina, pana la inchidere cand nu mai este nimeni, si este din nou linistea de la inceput, doar ca in urma au mai ramas cateva...resturi...

Ehh...trecand la alte lucruri...vreau un concediu undeva departe, fara civilizatie, doar eu si natura...

Pentru tine... pentru mine... pentru noi... pentru voi...

duminică, 5 iulie 2009

miercuri, 1 iulie 2009

Gata!!!
Am terminat si cu licenta, din obisnuinta inca ma mai gandesc cum sa fac prezentarea.. ;))
Acum tot ce mai vreau este sa ma vad inscrisa la masteul pe care il vreau si totul se va linisti si va revenii la normal. Deja a inceput sa revina...

DUpa cateva zile fara net , dupa cateva zile pline de stres, am intrat si eu pe blog, si ce gasesc scris la un prieten pe blog? Ca doreste sa isi inchida blogul... sunt trista pentru ca este un om cu suflet mare, un om care stie sa aduca zambetul pe buze, si care a stiut ce sa zica la momentul potrivit. poate...se va razgandi...poate ca aceea persoana care sustine ca il iubeste va incerca sa il iubeasca cu totul, sa ii inteleaga sentimentele ... Sper sa ramai Paul, si sa ne mai aduci putina muzica in suflet ... http://unchiesul.blogspot.com/
O seara buna!

M-am ascuns...

miercuri, 24 iunie 2009


Am vrut sa fug putin de lume...si m-am ascuns aici...

Ma vor gasii, sunt sigura de asta dar pentru putin timp va fi liniste, nu stie nimeni ca sunt aici...asa ca shhhhhhhhhhhh!!!!

Mergeam azi pe strada si incercam sa imi dau seama ce vreau, ce cred, ce gandesc, ce simt, unde imi sunt gandurile si cum sa le aduc inapoi.

A fost o zi luuunnga in care era sa mor de vreo 3 ori, ba pe scari, ba calcata de masina, ba de tramvai...credeam ca nu se va mai termina. In drum spre casa, in timp ce incercam sa opresc furtuna care ma napadea, langa mine se aseaza o doamna la vreo 60 de ani cu sotul ei de doua ori mai slabut decat ea. "m-am saturat de tine, nu esti in stare de nimic...ti-am zis sa mergi mai repede. Niciodata nu ma asculti". Gandurile mele se opresc in loc si imi ridic privirea inlacrimata...un batranel cu parul alb si mainile tremurande,( care mie mi s-a parut ca semana cu Einstein, doar ca avea parul un pic mai scurt) statea cu capul in jos, privea in gol si incerca sa nu raspunda femeii care bolborosea in continuare . Am stat asa privind fiecare gest, fiecare miscare, fiecare privire, parca nu ma puteam satura privindul. Incercam sa imi imaginez cum a fost viata lui, ce vise a avut, si cate a reusit sa isi implineasca. Chipul lui a reusit pentru cateva minute sa ma linisteasca, nu m-am mai gandit la cate greseli am facut la lucru in ziua respectiva si nu doar.

La un moment dat ochii lui erau lacrimati , ca si ai mei, imi venea sa ma ridic de pe scaun si sa ii spun femeii sa inceteze, sa-l lase in pace, dar parca intreg trupul imi intepenise si nu reuseam sa schitez nici macar un gest. Lacrimile nu au mai putut fi stapanite si au inceput sa curga usor pe obraz. Tramvaiul a oprit si cei doi au coborat , femeia bolborosea incontinuare iar batranelul parea ca se face din ce in ce mai mic. Mai aveam putin pana acasa si la viata si la trecerea ei. Acest om pe care l-am intalnit, fara sa vrea m-a invatat ceva, fara sa vrea mi-a transmis din linistea pe care o simtea in sufletul lui...

Shhhhhhhhh!!!!!! cred ca vine cineva.....ssssshhhhhhh....

Oameni oameni si iar oameni

duminică, 21 iunie 2009

Dupa un drum care parca nu se mai termina...am ajuns "acasa", intre cei 4 pereti galbeni care ma asculta de fiecare data, si imi cunosc fiecare gand... astazi am stat si am analizat oamenii, in gand.
Ma gandeam la fiecare prietenie care se infiripa, si in final se dovedea a fi...nimic...
Ma gandeam la toate iubirile pe acre le avem si care trec atat de repede incat nu apuci sa te bucuri de ele, ma gandeam la toti oamenii care au trecut prin viata mea, oameni despre care mi-am format o parere, fie ea corecta sau nu, oameni de care uneori imi este atat de dor incat strang imaginea lor in brate, oameni care m-au nvatat sa ma apar sau sa iubesc...lista poate continua , dar o sa ma opresc aici, pentru ca lacrimile mele isi fac loc pe obraz.
Crezi in oameni?
Da cred! cred cu toata puterea mea, cred ca au si o parte buna si frumoasa, dar mie frica sa ma gandesc la partea care poate face rau, mult rau. As vrea uneori sa pot sa fug, sa fug in lume, sa plec dintr-un loc in altul, sa ma bucur doar de stadiul de inceput din fiecare relatie, fie ea de orice fel, sa nu raman cu un gust amar, nici eu si nici ceilalti, sa ramana doar partea aceea atat de frumoasa, partea de cunoastere.
Vreau sa plec insa nu o pot face decat cu gandul, as vrea sa ma inchid intr-o colivie si pentru un veac sa nu mai ies, sa raman acolo intr-o imbratisare calda care sa ma acopere cu totul...
Imi plange pana si inima, i-am sters lacrimile insa ele izvorasc din nou...le las...le voi aduna mai tarziu...
O seara ...cu ganduri bune...

Multumesc Daniela!

marți, 16 iunie 2009

Fumez. Stiu ca fumatul nu imi face bine, insa fumez. fumul se invarte in juru-mi, ca de fiecare data, insa intr-un alt mod azi -nu ma deranjeaz, nu imi provoaca nici un efect...
Ma simt libera, ma simt asa cum sunt, libertatea imi iasa, pe ochi, pe gura, pe tample. In fiecare zi e un nou inceput, ma trezesc dimineata cu asternutul mototolit sub mine si in zumzetul unei ganganii care m-a enervat toata noaptea -insa vad lumina zilei, razele soarei si zambesc. Sunt mohorata pentru ca m-am trezit insa e o noua zi in care pot sa fac orice imi doresc -sa nu uit de mine, de copilul din mine, de omul matur care stie sau nu stie sa ia decizii, de omul care nu stie ce sa faca din viata lui si din necunoastere lasa totul asa. Asa??? Asa cum, ma intreb eu si se intreaba multi 0ASA 0 ce mai conteaza cum.
E o inabusitoare zi de vara, o seara frumoasa, placuta si o noapte in care o sa stau treaza, cu o casca pe ureche si-o sa vorbesc cu un om pe care nu il cunosc si care probabil va fi suparat pe mine pentru ca raspunsurile pe care i le dau nu sunt pe placul lui - vor fi inca ateva zeci de oameni care se vor gandi la mine si care probabil imi vor plange de mila, in timp ce eu imi voi plange, amar, plictiseala...
imi iubesc viata si-mi iubesc mainile cu care imi scriu gandurile, si ochii cu care pot vedea tot ce-mi dores, si sufletul...si sufletul care mi se bucura de libertate. Pentru ca stiu ca pentru mine si pentru impacarea, simpla impacare cu mine altceva nu mai conteaza - LIBERTATEA de a-mi petrece timpul in ce colt al lumii imi doresc.

Multumesc, mie multumesc pentru ca ma suport!

Ceasul...

sâmbătă, 13 iunie 2009

Am inceput sa scriu...si m-am oprit...parca nici ganduri nu mai am, parca nu le mai pot asterne...cuvintele imi fug nebuneste si nu reusesc sa le opresc...
Ceasul care sta intins pe birou imi arata ca timpul trece...ticaitul lui imi da fiori si imi aminteste ca e timpul sa merg la culcare, e timpul viselor , e timpul ca si gandurile sa ia o pauza, vor discuta la lumina lumanarii, isi vor povestii intamplari si iluzii...si poate dimineata sufletul va fi mai linistit...
Linistea care ma inconjoara imi sopteste ca iubirea isi pierde din intensitate cu fiecare ticait al ceasului care parca rade privind sfios.
Ceasul ma trimite la culcare...
Am senzatia acum ca rolul meu s-a incheiat, mi-am jucat piesa poate ca ar trebui sa trag cortina, spectatorii au plecat de mult, s-au plictisit asteptand... Scaunele sunt goale...scena la fel...

Noapte...

Mi-e dor

joi, 4 iunie 2009

Mi-e dor sa pot sa spun ca am ce vreau
Mi-e dor sa pot sa ma opresc
Din plans.
Sa nu mai fug prin lume ca...
Sa nu mai fug de mine
Ince o data...

Mi-e dor sa pot sa spun ca te iubesc
Mi-e dor sa zbor ce una singura
Cu visul meu
De-o viata.

Mi-e dor sa aflu care e - el, visul -

Mi-e atat de dor sa spun ca am reusit...

O melodie draga mie :)

luni, 1 iunie 2009

Enjoy...

1 iunie

LA MULTI ANI!!!
De ce va spun La multi ani? In speranta ca in fiecare dintre noi a mai ramas copilul curios si dornic sa se joace, a mai ramas copilul care face boacane, care se prosteste...
Eu sunt inca un copil, imi place sa recunosc asta si sper ca sufletul meu sa ramana asa, si cand voi avea 50 de ani.

Astazi va invit sa uitam de probleme, sa uitam de preturi, serviciu, afaceri...sau mai stiu eu ce...si sa ne simtim copii.
O zi plina de aventuri!

Haide!

joi, 28 mai 2009

Haide sa ne tinem de mana si sa dansam in ploaie, haide sa lasam ploaia sa ne spele gandurile, si inimile, si visele, chiar si cuvintele...
Haide sa ne lasam purtati de nori...iar ploaia sa ne atinga trupurile, sa ne faca sa tresarim si sa ne aminteasca ca iubim.
Haide sa ne jucam cu stropii de ploaie, haide sa zburdam o data cu ei... haide sa fim din nou copii...

....... pe drum

miercuri, 27 mai 2009

Am plecat de la lucru cu un sentiment de gol in stomac, cu un sentiment de frica si totodata curaj...
Priveam drumul si incercam sa numar pasii. Nu am reusit. Gandul mi-a fost furat de altceva...oare cati oameni au pasit pe aceleasi urme? Oare la ce se gandeau? Aveau acelasi sentiment pe care il avem si eu in momentul respectiv? Drumul este singurul care stie asta, dar tace si zambeste...
Era forfota, dar parca totusi o liniste ciudata s-a asternut, priveam in jur, oameni cu fete mohorate, oameni cu zambete false, oameni cu dorinte ascunse si ganduri doar de ei stiute, oameni care poate au uitat sa iubeasca, sa doreasca, oameni care s-au adancit in singuratatea lor... oameni de tot felul...
Drumul pana acasa a durat o vesnicie parca, gandurile veneau si plecau, mi-am revazut ultimele luni din viata, si mi-am spus "cand ai prea mult, nu poti face fata , cand ai prea putin si ai mai vrea..." nici cum nu e bine cu noi oameni. Vrem mult, cand avem...nu mai vrem...si tot asa.
Mergeam cu tranvaiul spre o destinatie tinta, cei patru pereti galbeni ai camerei mele, care ma primesc in fiecare seara cu caldura, imi zambesc si ma intreaba cum a fost ziua mea, ma asculta atunci cand linistea e prea apasatoare. ooooo...am uitat de liniste, si ea ma asteapta acasa, este nelipsita, alteori ii duceam dorul acum m-am saturat de ea, odata cu ea a venit si sentimentul de singuratate...credeam ca a uitat de mine, dar m-am inselat...ma uramreste la fiecare pas. La fiecare miscare gresita are grija sa imi aminteasca ca este langa mine...mi-a rupt si punctul de sprijin pe care am crezut ca l-am gasit, incerc sa il refac insa nu reusesc sa fac puzzlelul.
Acum am plecat cu gandul meu la o plimbare...ii povestesc cum a fost ziua mea, cum si ce mai simt si mai visez...

Si mi-am adus aminte...

marți, 19 mai 2009

...sprijinind cu asprimea palmelor ecoul de flacara...

...randuind cu arome visteriile iernii...

...omul care curge prin om...

...raza si cerul acestui pamant visator!

Franturi de ganduri. Nimic intreg, nimic doar al meu.

Azi...

duminică, 17 mai 2009

Azi vreau sa cred ca sunt cea mai fericita, azi vreau sa cred ca intreaga lume este a mea, azi vreau sa zbor pana la cer si sa ma intorc inapoi sa va iau si pe voi in zborul meu, am aripi puetrnice, cu ajutorul vostru.Azi vreau sa cred in mine, in tine, in voi si in noi, vreau sa cred ca soarele rasare doar pentru mine, pentru noi, ca luna ne zambeste, ca raul si-a schimbat directia pentru noi. Azi vreau sa spun cat de fericita sunt cu tine, si cu voi aici langa mine.
Azi vreau sa cred ca lumea toata ne priveste si ne invidiaza fericirea.Azi vreau sa rad pana la epuizare, asa cum facem de fiecare data.
Soarele ne-a invidiat azi, noi suntem multi, iar el este singur acolo, i-am soptit ca poate sa vina alaturi de noi, poate intra in grupul nostru daca ne spune o gluma...A acceptat bucuros...acum se va alatura de fiecare data jocului nostru nebun...

Cum ar fi - si ce as face?

sâmbătă, 16 mai 2009

Cum e sa te simti la inaltime, sa simti ca lumea e a ta, sa te invarti deodata cu aerul, sa nu-ti pese de nimic, sa fii tot mai sus, sus de tot, sa-ti doresti s anu te mai intorci d eunde ai plecat, sa-ti treaca prin minte amintirea celor 23 de ani petrecuti in familie, cu prietenii, cu colegii, cu necunoscutii, cu cei mai putin prieteni...cum e sa simti ca ti-ai gasit - chiar si pentru numai cateva clipe (pe care ai posibilitatea sa le lungesti la nesfarsit) locul - locul tau - si sa nu ma i vrei sa pleci si sa incepi s aplangi si sa auzi ca cineva te striga: Danielaaaaaa....nu, nu vreau sa vin, nu vreau sa ma intorc de unde am plecat...

Nu vreau sa ma lovesc de pamant in dimineata asta si sa realizez ca trebuie sa merg la scoala pentru ca inca mai am examene.
Inca nu-s un om mare!

Cum ar fi sa-mi dau seama azi, sau maine , sau intr-una din zilele astea - ca niciodata n-o sa fiu om mare?! Si ce as face, mai ales?

Pauza mult asteptata...

luni, 11 mai 2009

video

Pauza

joi, 7 mai 2009

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand simt apasarea oboselii, a stresului, a nedreptatii si a durerii in suflet pentru lucrurile nejuste, nemaintalnite si ne-la-locul lor din viata de zi cu zi, imi vise sa fug. Si-mi fug in gand, si-mi doresc sa fug in realitate si la gata imi dau seama ca m-am mintit si ca m-am adancit doar in dorinta mea de a fugi si de a lasa tot si ma trezesc in mijlocul sau in miezul a ceea ce imi doresc sa se termine. Simt nevoia de o pauza, simt nevoia de relaxare si de reintoarcere daca nu la copilarie macar la natura, simt nevoia nu sa fiu singura, sa fiu in preajma oamenilor care mi se potrivesc mie, a prietenilor mei dragi, sa ne petrecem timpul impreuna si sa ne detasam de ceea ce inseamna STRES, OBOSEALA si OM MARE. Simt nevoia, maxima mevoie de a evada din oras, din multime, dintre oameni multi si agitatie, dintre job, invatat si iar invatat, dintre nou si schimbarea la care am fost supusa, dintre comportamentele care mi-au adus pana acum deziluzie si oarecum "destramarea" celor mai inalte vise ale mele -daca realmente le-am avut.
Se pleaca, se pleaca departe, se pleaca dintre oameni, se pleaca din oras. Se pleaca in cativa iar la intoarcere vom fi oameni noi, oameni apti, oameni buni, cei mai buni. Astept cu nerabdare PAUZA - pauza mea, pauza noastra, pauza care ne va innoi, care ne va intineri, care ne va ajuta sa trecem peste tot.
PAUZA care ne va aduce lumina in ochi, care ne va imbuna.

Week-end...

P.S.: Cred ca nu numai Daniela are nevoie de o pauza!

Se termina...

marți, 5 mai 2009

Astazi am cursul festiv...la ora 16
Sunt emotionata si putin trista, nu pentru ca se va termina facultatea, ci pentru ca azi mi-am dat seama ca nu stiu cand au trecut cei 3 ani, au zburat pe langa mine fara sa ii observ, le mai simt doar parfumul.
ufff...se mai duce o etapa din viata mea, dar important e ca am un bagaj frumusel de amintiri, care mai de care mai frumoase, am devenit puternica datoria tuturor celor care au facut parte din viata mea.
Tocmai mi-am terminat si discursul, nu sunt convinsa ca atunci o sa ma iau dupa ce am scris acum, important e sa spun ce simt...si daca o sa ma balbai...???

Hai...

duminică, 3 mai 2009

Mi-as dori sa alerg prin ploaie, sa te tin strans de mana, sa alergam impreuna, sa ne rotim cu stropii deodata, sa-ti spun ca te iubesc, ca am nevoie de tine, ca niciodata nu mi-am ascuns gandurile, sentimentele, iubirile, si, mai presus de toate, sa-ti spun ca niciodata nu voi pleca de langa tine.

Imi lipseste curajul cu care m-am mandrit intotdeauna!
Hai cu mine...in ploaie, in viata mea, in lumea mea. Rau nu poate fi!

Vis..

Am adormit...
Simteam ca cineva ma tine in brate, strans. Nu reuseam sa ma misc deloc, parc bratele erau de fier, credeam ca esti tu, si atunci m-am afundat si mai tare in stransoarea care ma inconjura.
La un moment dat stransoarea a inceput sa se slabeasca pana nu a mai existat deloc.Ma simteam bine, dar in acelasi timp parca lipsea ceva, ma obisnuisem cu acele brate de fier in jurul meu.Am inceput sa le caut...te-am gasit pe tine, dormind cu spatele la mine, in linistea intunericului.Te-am luat in brate, mi-ai atins mana si ai ramas asa.am primit de la tine o floare, acum s-a uscat si sta si priveste de acolo lumea pe care am creato.peretii mei galbeni stiut toate notile nedormite, toate discutile mai placute sau mai putin placute, stiu primele saruturi in noapte, stiu prima oara cand te-au intalnit.
-Crezi in dragoste?
-Poftim?
- Crezi in dragoste? ( m-am intors incet sa nu te trezesc, iar unul dintre pereti imi zambea frumos)
-Sigur ca da, cred ca o viata intreaga umblam dupa o dragoste absoluta, o aem pentru putin timp, si nu stim sa o observam, pentru ca suntem prea preocupati sa o cautam in continuare.
- Tu ai avut dragostea absoluta.
- Stiu si am pierdut-o printre degete, mi s-a scurs asemeni nisipului fin de la malul marii. Asemeni vantului pe care nu resuesti sa il prinzi in pumn...
Am clipit, si in secunda urmatoare, peretele era unul normal, cel pe care il stiam de atata vreme.
Cred ca sunt nebuna.Aveam senzatia ca cineva ma urmareste cu privirea, fiecare miscare, fiecare gest.M-am intors catre tine, somnul tau era linistit.Am privit in jur, totul era la fel de linistit. La un moent dat un chicot se aude.Imi ridic incet capul si privesc spre tavan.Trupurile noastre desenate isi faceau de cap. Chicoteau si se alergau pe intreg tavanul.Am zambit.

Soarele de primavara imi mangaia obrajii.M-am trezit.Singura.
O zi buna...

Libertate

miercuri, 29 aprilie 2009

Am inteles gresit cuvantul "libertate". Ca un copil care-si doreste o bicicleta de ziua lui,ca un adolescent care-si doreste primul sarut - cat mai repede, ca un om mare care-si doreste sa scape de datorii, ca un batran care-si doreste sa pacaleasca moartea cu inca o zi...eu mi-am dorit libertate. O libertate care acum ma incolteste, ma sufoca si imi atarna greu de cele mai mari sperante. Si vise. Am inteles gresit cuvantul libertate. Prea tarziu insa. Daca am privia trista o am pentru ca nu am reusit nimic din ce mi-am propus. Daca am facut la un moment dat un bine...dupa bine am facut si rau. Incepuand cu raul facut mie insami.
E doar un gand in seara asta, inainte de un somn linistit pe care mi-l doresc de ceva vreme. Si liber - somnul!

Libertate...

O raza de soare, o pata de lumina, o umbra in ceata,o privire ascunsa si un zambet sincer. Deschid ochii... O privire trista, o mana plina de dor, o dorinta nebuna si o noapte plina.
Fluturi, ganduri, iluzii, dorinta, iubire...
- Trezeste-te!
-Poftim?
- Trezeste-te!
- Esti aici?
- Da, sunt aici si nu voi pleca niciodata!
( Ma strangea puternic in brate si imi soptea ca ma iubeste, ca fiecare vis pe care il are este cu mine, ca primul gand dimineata este cu mine, ca fiecare tigara fumata alaturi de mine este o placere)
Mi-e dor...

Moment(e)

luni, 27 aprilie 2009

Sunt momente in viata - in viata mea mai ales - cand imi vine sa las tot, sa ma despart de tot, sa uit de tot, sa uit ca am existat aici si in vietile mai multor oameni atat de diferiti, sa uit ca iubesc cum iubesti o singura data in viata, sa uit cand am alergat pana te-am gasit, sa uit de mine, de tine, de noi, de noi toti...
Sunt momente in viata in care imi vine sa las tot si sa alerg spre anii grei ce au trecut peste mine, la mama si la mangaierea ei calda...

Mai mult ca o refulare, mai mult ca o descarcare a tuturor rautatilor adunate in mine, azi am chef sa traiesc si sa sper numai pentru mine!

"Te iubesc!"

joi, 23 aprilie 2009

"Te iubesc!" doua cuvinte...ce simplu este sa le rostesti...
Stau acum si ma gandesc ca probabil nu am crezut niciodata cu adevarat in aceste doua cuvinte.A fost o perioada in care nu le-am folosit deloc, a fost o perioada in care le-am rostit, crezand ca prin ele pot transmite tot ce simt, toate sentimentele care ma incercau. Le primeam inapoi ca si raspuns, si credeam cu tarie ca si persoana respectiva simte la fel ca si mine...poate...sau poate nu...
Nu am fost obisnuita sa le spun si nici sa le aud, dar cum cu lucrurile frumoase te obisnuiesti repede...nu mi-a luat mult timp pana ca incep sa cred in valoarea lor, sa imi faca placere sa le aud si sa le spun.Desi am spus de multe ori ca nu le mai cred, continuam sa le spun si sa le aud, si...doamne cat era de bine.
Acum, nu le mai spun si nici nu le mai aud, imi lipsesc, dar nu mai cred in ele...nu mai cred in valoarea lor.Poate ca unii o sa imi dati dreptate, poate ca unii o sa va intrebati de ce, sau poate ca unii o sa ma condamnati, insa pentru mine nu au nici o valoare.
Spunand "te iubesc!" si "nu pot trai fara tine" sau "nu te voi parasii niciodata" e ca si cum am spune ca noi nu vom murii niciodata. Va spun eu ca murim, si putem trai bine mersi si fara "aceea persoana" timpul le sterge pe toate, iar daca nu le sterge le pune bine, intr-o cutie a carui lacat va ruginii la un moment dat.
Azi iubesti, maine nu mai iubesti, azi simti fluturi in stomac, maine s-ar putea sa zboare. Azi iubesti cu toata fiinta ta, maine vrei sa fugi cat mai departe de cel caruia cu cateva ore inainte ii spuneai sincer "te iubesc!" .
Cu fiecare "te ubesc!" pe care mi-l amintesc mai cade cate o caramida, si tot ce a fost construit se darama. Asta daca nu s-a daramat deja, si intretin o iluzie, pentru inca cateva zile, pana imi dau seama ca defapt totul este jos, si nu se mai poate recladi nimic, pentru ca deja este acoperit de apa, acel teren care cu ceva timp in urma, era cel mai sigur loc din cate ar putea exista.
Am pregatiti acum cutia in care amintirile mele vor sta pentru o viata de acum, are 21 de lacate, va fi bine inchisa, voi arunca toate cheile in oceanul de lacrimi, astfel incat sa nu le pot gasii, chiar daca la un moment dat voi vrea.
Am asternut frumos in cutie, primele mailuri,primul sms primit de la tine, primele discutii pe mess, primele strangeri de mana, si primele atingeri.primii fluturasi in stomac, primul gol plin.Prima noapte in care ne-am sarutat pana dimineata. Am asternut si primele cuvinte "cred ca te iubesc". Intr-un colt am pus poza noastra, intr-un altul stau ingramadite toate visele pe care ni le-am facut impreuna.Undeva pe acolo sunt si certuile pe care le-am avut de-a lungul timpului, si care uneori ne-au facut mai puternici.Tavanul pe care erau pictate trupurile noastre goale, si-a gasit si el loc, pe capacul cutiei, si zambesc sfios , de acolo.
Imbracat frumos in matase albastra am pus si sufletul meu, e ca un balon din acela care il faci din apa si sapun, gol inauntru si multicolor in exterior.L-am imbracat acum, frumos, in albastru, sa nu-i fie frig.Am asezat alaturi si cele 21 de flori, deja uscate de pe biroul meu.erau pentru tine.
Peste toate astea am pus amintirea zambetului tau, a ochilor tai care odata ma priveau cu atat dragoste, am pus si toate cuvintele frumoase, toti acei "te iubesc!" si-au gasit si ei loc, iar peste toate astea am presarat o urma a parfumului tau si am inchis cutia.
Lacatele se pun acum unul cate unul, incet si cu grija...
Gata! Am aruncat si cheile. Mai ramane de vazut ce voi face cu aceasta cutine, daca o tin in maini simt ca mi se scurge incet, asa ca m-am hotarat, ti-o voi da tie,sa o ti tu. Pentru mine este o povara pe care nu o mai vreau.Ti-o dau tie.Poti sa faci ce vrei cu ea.Poi sa o arunci in ocean, sau sa o vinzi, sau poate o vei arde...
De astazi incepe o viata fara tine, o viata fara amintirea ta sau a noastra, o viata in singuratatea mea,in lumea mea ...

Libertate

Mi s-a scurs printre degete libertatea atatior ani fara sens...mi-am regasit copilaria, nu pierduta, poate uitata de lume, de mine, de viata...Mi-am gasit cele mai arzatoare dorinte si vise pe care le-am neglijat in ultima vreme...M-am decis sa traiesc asa cum vreau eu, insa cu limita cea mai de pret pe care am avut mai mereu - decent. Sa traiesc decent si sa traiesc dupa bunul meu plac, sa nu pierd decat noptile nedormite...
Mi-am amintit ca sansele mi le dau eu mie, iar de la oameni sa nu astept nimic. Nimeni nu te ajuta cu nimic. Si daca la un moment dat am crezut ca mi s-a dat o sansa, mi s-a parut doar. Sansele pe care le-am primit, au fost doar de "ochii lumii" -nimic real. In momentul in care am crezut ca poate, as avea posibilitatea si pentru a doua sansa, in momentul in care credeam ca voi reusi...m-am inselat...a doau sansa nu exista. Pentru ca nici prima nu exista. Si noi stim asta. N-o sa ma opreasca din drum, dar nici mai departe probabil n-o sa ma duc. Pentru ca nu vreau. Satisfactia mi-o dau mie. Iar pentru satisfactia mea, n-o sa mai merg mai departe. Oricum asteptarile, chiar si asteptarile mele la un moment dat n-au mai fost cele reale. de aceea vreau sa am libertatea sa aleg ceea ce imi doresc pentru mine. Si voi alege, la un moment dat, im voi alege calea, drumul...
Insa pana atunci n-o sa ma plafonez, n-o sa fac sacrificii personale pentru nimic in lume, n-o sa fac compromisuri. Doza de egoism mi-am folosit tot timpul si o voi folosi si de acum ianinte.
Am dreptul sa aleg pentru mine eu, am dreptul sa am motive pe care sa le tin pentru mine, am dreptul sa fac ce vreau, am libertate deplina.
Sunt un om liber si am ales sa traiesc astfel.

Prea putini stiu despre ce vorbesc, prea multi ma vor judeca prea aspru pentre ceva ce nu gandesc, insa ei cred ca o fac!
Hai sa nu ne mai pese.

Nu Iuly?

Diferenta

duminică, 19 aprilie 2009

Sa invat sa lupt cu trecutul, si sa ma mint ca timpul are o singura durata. Era frumos cand cu pasi marunti simteam nisipul pentru prima oara si aveam o senzatie de ciudat si parca imi zambeam cu gandul ca am puterea de a domina pamantul. Sa ma ridic pe varful picioarelor si sa ma joc cu nisipul : il luam in mana si il lasam sa imi curga printre degete usor, nu de parca as fi vrut sa pierd ceva, ci de parca m-as fi jucat cu un destin pe care il dominam si pe care mi-l construisem atat de simplu si atat de frumos! Era ca un maret joc ce mi-l dadea statutul de copil! Nu stiu daca il mai am, dar e dreptul meu sa incerc.
A doua oara, cu picioarele pe nisip, desculta - sa vad cum arde pamantul si cum ma poate incalzi o simpla atingere. Sa umblu, sa caut, nu stiu ce sau pe cine...dar am gasit un bob de nisip ca o minge in miniatura, ce nu se mai sfarama, ce nu mai revenea la forma initiala. Acum bobul de nisip nu se mai sfarama, nu-l mai puteam face nisip...nu mai pot da timpul inapoi nici macar cu un minut. Acum aveam nisip in maini, si ii dadeam drumul sa curga daca vroiam, cu o putere de nabanuit ce ti-o da un singur moment; acum aveam un bob de nisip ce nu puteam sa il refuz sau sa-i dau drumul - era al meu, creat de mine, prezentul meu. Intre doua paralele era greu sa oscilez, tot eu trebuia sa hotarasc. Cu nisipul puteam sa mai joc de cate ori vroiam, sa-i dau drumul usor sau sa il inchid intr-un pumn. Cu bobul puteam sa ma contopesc sau sa ma regasesc in el...cu cele doua eram complet fericita, dar ca un copil intre doua etape am ales bobul, concretul, durabilul. Iar pentru momentele mele de duiosie o sa ma intorc mereu la tine - imaginarul, puterea de a visa sau de a domina universul. Si ce frumos zambea chipul meu cand detinea un vis sau o iluzie....Cum simteam cand ochii mi se bucurau si capatau staluciri cand ma jucam cu nisipul!
Ca un gand ce nu dispare, ca un vis ce nu piere, ca o floare pe care nici frigul nu o ingheata si ca unu nisip ce nu mi se scurge printre degete, nu te pierd pe tine...copilaria mea. Ma intorc la tine pentru momentele mele de necunoastere, pentru primele mele lacrimi si zambete de iubire sau neiubire, pt clipele cand te jucai cu mine si ma invatai ca lacrimile fac ochii mai frumosi, sufletul mai pur si inima mai puternica. Si ma invatai ca bucuriile nu sunt facute ca sa dureze, momentele frumoase vin si trec, multe ni le facem noi si imi dai impresia ca inca te mai joci cu mine. S-au schimbat rolurile - ieri tineam in maini un destin jucarie, azi ma las purtata de val si sunt in mainile unui destin om mare, si nu mai am puterea sa ripostez caci nu mai stiu...
Ca un copil pe care il atinge prima ploaie si se bucura, sau ca un om mare pe care ploia il cunoaste deja, sau ca o diferenta ce o simt acut si doare, azi vreau sa fiu copil sau om mare ?
Si, totusi, inca ma mai bucur de ploaie ca prima data cand am simtit-o.

Ganduri fara sens...

vineri, 17 aprilie 2009

Ma simt atat de mica in comparatie cu intreg universul, parca incerc sa fac ceva insa puterea mea minuscula este automat distrusa de o forta necunoscuta, chiar dinainte de a se forma gandul.Este aceea forta care iti taie respiratia si te face sa vrei sa fugi pana nu mai sti de tine, pana cand mainile si picioarele iti sunt amortite si cazi undeva in mijlocul desertului, cu sufletul in palme si cu inima galopand mai departe pe un drum nestiut, care duce nicaieri, care nu se mai termina, insa speri si astepti sa vezi lumina de la capatul tunelului.Lumina care nu mai apare, dar tu speri in continuare, pentru ca face parte din conditia ta de om, face parte din personalitatea ta. Care personalitate? a ta! Cea cu care tu, te mandresti in fiecare zi, cea pe care o lauzi prietenilor tai, cea care o arati in fiecare zi ...cea care insoteste peste tot...
Ma simt mica si parca inutila, nu reusesc sa fac nimic...dar oare ce as vrea sa fac? Nu m-am gandit la asta, stiu doar ca as vrea sa fac ceva, dar nu m-am gandit niciodata ce anume...poate ca de aici ar trebui sa incep...hmmm....sa vedem... sa stiu ca am reusit sa fac o persoana fericita pentru intreaga ei viata, sa reusesc sa fac pe cineva sa zambeasca atunci cand sufletul ii este gol, sa regaseasca ceva pe care crezuse ca a pierdut din personalitatea lui, sau mai bine spus din tot ce inseamna ca si persoana...hmmmm nu mai stiu..am ramas fara idei si fara inspiratie...m-a parasit...poate ca a mers la altcineva.E bine si asa.Macar se foloseste cineva de aceasta inspiratie, sper doar sa o foloseasca in sensul bun si sa faca ceva frumos cu ea... :)
Stau ascunsa....undeva intr-un colt de lume...nu vreau sa ma gaseasca nimeni, pentru ca as putea ranii...sau oare de ce anume mi-e frica? Ca as putea ramane singura pentru tot restul vietii mele, sau poate ca mi-e frica de mine si de ce anume as putea sa fac sau sa spun, sau poate ca mi-e frica de lume...de lumea care e atat de rea, si atat de egoista uneori. Banii ajung sa ne conduca, nu vrem decat sa fim noi in fata, restul nu mai conteaza, vrem sa fim cei mai buni, si cand ajungem acolo sus, suntem nemultumiti, vrem si mai sus. De ce? Pentru ca se poate, si de ce sa fie cel de langa noi mai sus, cand putem sa fim noi...asadar este o lupta continua dupa bani, putere si faina...
Eu nu lupt pentru nici una, nu vreau bani, decat atat cat sa pot trai decent, nu vreau putere si nu vreau faima, vreau doar o viata linistita, eu cu sufletul meu si cu tot ceea ce inseamna viata mea...Credeti ca cer prea mult???

Noapte...

If only...

joi, 16 aprilie 2009

Iuly,

Vor fi oameni care vor pleca din vietile noastre pentru ca habar n-au ajut niciodata ce au cautat aici, sau pentru simplu fapt ca si-au dat seama ca noi si vietile noastre suntem prea buni, prea altfel pentru ei. Si nu vor sa distruga - nu vor sa distruga mai mult decat deja au distrus. Daca la un moment dat au facut ceva bun pentru noi, un singur lucru rau, care raneste in/din toate incheieturile, va face uitat tot binele.
Vor fi oameni care vor pleca din vietile noastre din bun simt, pentru ca si-au dat seama ca nu e locul lor aici, vor pleca fara sa simtim si fara sa ne raneasca - pentru ca in ciuda faptului ca nu si-au gasit locul aici, ei ne iubesc in continuare.
Vor fi oameni, Iuly draga mea, care vor ramane in vietile noastre si care nu vor pleca niciodata, care se vor intoarce mereu, chiar si atunci cand sunt dati afara sau ponegriti.
Sunt fel si fel de oameni. Si vor fi! Vor mai fi si cei care vor raspunde si la telefoanele pe care nu le dai, vor mai fi si cei de langa tine care vor suferi pentru ca tu ai scris ca ti-e sufletul gol, vor mai fi...multi vor mai fi!

Nu esti singura, nu vei mai fi! Ai cel mai frumos lucru de pe toata lumea si ar trebui sa te bucure asta. Ai cel mai frumos lucru, pe care doar tu il stii.
Si 1+1 va face intotdeauna 2, indiferent daca iubim sau nu, daca stim ce e iubirea sau nu.

Atat am vrut...
Bucura-te iuly, bucura-te!

..........

sâmbătă, 11 aprilie 2009

A fost o noapte lunga, o noapte in care parca nici vise nu am avut, sau daca am avut au fost la fel de ciudate ca si noaptea...
M-am trezit speriata, cu gandul ca voi intarzia la lucru, in acelasi timp cu gadul sa adorm din nou, sa pierd legatura cu realitatea, si sa raman in lumea mea, o lume din care nimeni nu ma poate scoate, o lume care....o lume a mea...
Cu toate ca mi-as fi dorit sa mai raman in patul meu, si intre cei 4 pereti galbeni. care ma apara, m-am ridicat incep si am inceput sa ma imbrac, era deja tarziu, ar fi trebuit sa plec deja, dar ce mai conta...
Afara...inca intuneric...m-a cuprins o racoare, intreg trupul meu parca plutea...as fi vrut sa ma ridic de tot, si sa privesc de acolo de sus tot ce se intampla aici, pe pamant, sa pot sa fiu doar un spectator...hmmm...un spectator al vietii...Din pacate nu este posibil, fac parte din joc, si trebuie sa il continui...
Ma tot gandesc la oameni...la cei care ma inconjoara , la cei care imi sunt prieteni si la cei care spun ca imi sunt prieteni, la cei care aduc cu ei o schimbare si cei care se aduc doar pe sine, la cei care aduc un zambet si la cei care aduc frustrari...
Imi plac oamenii, indiferent din ce categorie sunt ei, imi place sa ii ascult si sa ii inteleg, dar nu imi plac cei care iti spun pe ocolite ca defapt nu mai vor sa faca parte din viata ta, si nici tu din a lor...nu imi plac cei care imi spun ca pot apela oricand la ei, si ulterior nu mai raspund la telefon, doar pentru ca sunt prea frustrati,pentru ca nu stiu ce inseamna sa iubesti pe cineva, si sa iti mai pese si de cei din jur nu doar de tine, nu stiu cum este sa il pui pe celalalt pe primul loc si nu pe tine si atunci aleg acest mod, sa scape de tine si sa fuga in continuare de ei, si in egoismul lor...
Cel pe care il iubesti...este cel caiuia i cedezi si haina de pe tine, asta poate insemna Iubire...revenind la cel mai discutat subiect de pe pamant,mi-am adus aminte de o postare pe care am citit-o cu cateva zile inainte "1+1=1" ...
1+1 ...va face intotdeauna 2...
Stiti de ce?
Pentru simplu fapt ca nu stim sa iubim...o face superficial, si ne juram credinta, apoi cand ceva nu merge, ne bagam picioarele, uitam de toate promisiunile, uitam si de acel 1+1=1, uitam de dragostea pentru eternitate, uitam de tot pana chiar si de noi... ne indreptam privirea spre o alta stea, doar pentru ca straluceste mai puternic pentru o anumita perioada...
Nu stim sa respectam, si nu avem capacitatea sa intelegem...fiecare om care intra in viata noastra, la un moment dat pleaca...oare de ce?Nu e destul de cald, sau poate destul de racoare? Nu e suficient soare, sau ploaie, sau...poate e prea bine?
Am asa un sentiment...nu cred ca il pot explica desi as vrea...cineva a plecat si locul a ramas gol, va ramane asa pentru totdeauna...a facut mai multe decat crede...dar poate ca e mai bine sa nu stie...
Multumesc...si cred ca asta a fost tot...


Amintiri...

joi, 9 aprilie 2009

Am un telefon Nokia. Mai vechi. L-am primit de la fratele meu. Nu se aude prea bine la el. L-am folosit o vreme, pana mi-am cumparat altul. Am citit acum cateva mesaje mai vechi, primite mai de demult. Amintirile nu m-au chinuit mult timp. Nu ma chinuie nici acum. Am invatat sa le selectez si sa aleg ce e mai bun. Sau ce e pe placul meu. Nu mi-am adus aminte de oameni, ci de situatii. Era o vreme in care eram, poate centrul Universului. Nu mi-am dorit niciodata sa fiu centrul pamantului, lumii, Universului iar intreg pamantul sa graviteze in jurul meu. Mi-am dorit mult sa mi se accepte micile nebunii, marile iluzii si sperante, mi-am dorit sa mi se implineasca visele si sa mi se ierte greselile. Am crezut in Dumnezeu intotdeauna, insa au fost momente in care am uitat de existenta Lui. A fost singurul care intotdeauna m-a iertat si nu m-a judecat. Cat despre oameni, si daca m-au judecat vreodata pe mine sau comportamentul meu, nu mi-a pasat. M-am simtit mereu bine in pielea mea si am trait multumita. Nu stiu daca am fost fericita in adevaratul sens al cuvantului, dar am fost multumita.
ma simt obosita. Simt nevoia sa ma linistesc. Ma simt frustrata, iar marile nemultumiri imi adancesc ranile cele mai dureroase. N-am reusit sa ma fac mai maleabila, mai pe placut altora. N-am reusit sa ma schimb pentru ca mi-am promis ca daca va fi o schimbare, va fi pentru mine. N-am renuntat decat la lucrurile care la un moment dat imi faceau rau, la vicii, insa de cel mai mare viciu n-am scapat - dragostea de oameni.
Mi-am adus aminte azi ca era o vreme in care iubeam, iubea cu toata puterea cu care poti iubi o singura data in viata si-am crezut ca o sa iubesc aceeasi persoana pana la final. Am crezut doar. Sunt zile in care am impresia ca de fapt totul a fost in mintea mea, poate un vis sau ceva asemanator. Viata mea nu demult a inceput. Are un curs de viata normala insa nu e nicidecum asa. Am o viata frumoasa pe care am tinut-o ascunsa si din egoism mi-am trait-o singura. E momentul sa marturisesc ca am inceput s-o impart, s-o impart la 2, intre mine si tine, s-o impart si sa fiu intr-atat de darnica incat sa te las pe tine sa traiesti de doua ori mai mult decat traiesc eu.
Nu-mi calca pe vise, nu-mi calca pe amintirile pe care le-am construit impreuna de la 0(zero), din nimic, cu fortele noastre, cu caldura unui copil, cu sensibilitatea adolescentina pe care inca o avem si cu un strop de maturitate imatura uneori.
***********************************************************************************
Tu numai spune-mi...
* mai tii minte cand ne-am sarutat prima data?
* mai tii minte cand ti-am spus ca eu cred ca te iubesc?
* mai tii minte noptile nedormite, lungile nopti nedormite?
* mai tii minte prima intalnire?
* mai tii minte prima atingere?
* mai tii minte prima strangere de mana?
* mai tii minte ...

Va fi o noapte lunga, in care amintirile vor tropai prin venele mele, o noapte in care o sa ma gandesc neincetat daca te iubesc la fel sau mai mult, va fi o noapte calda...
V-as promite ca va fi si linistita, insa nu...ma va chinui nesomnul, nenorocul, durerea in piept, singuratatea si neputinta de a te tine in brate.
Trebuia sa-mi amintes tocmai acum?
Telefonul Nokia mi s-a lipit de mana si s-a oprit la un sms din 14 noiembrie 2008, 23:38:
"Ziceai acum ceva timp ca nu poti sa te gandesti la o persoana atunci cand esti langa ea."

M-am inselat.

Cafeaua de dimineata

Eu m-am trezit cu ochii lipiti de somn,m-am ridicat din pat, desculta, asa cu am dormit, am calcat gresia rece in speranta ca ma voi trezi, am luat o cana, pe jumatate cu apa si-am stat sa aud cu sfaraie apa, strop cu strop, cum se prelinge in cana, am incalzit, ai presarat plicul acolo, ai amestecat cu coada unei furculite, si ti-ai facut cafeaua. Mi-am dat seama ca e tare, ca nu e cafeaua pe care am baut-o pana acum, insa o las asa. Beau putin cate putin. Ma voi trezi. Inconstient ma voi ridica, voi merge la geam si-mi voi aprinde tigara. Prima tigara, tigara de dimineata, din fiecare dimineata.
Esti acolo, suntem amandoua, tu cred ca nu bei cafea, dar esti cu mine.
Eu o sa stau tacuta cateva clipe, sa nu-mi uit visele, gandurile, sa-mi hranesc sperantele cu fiecare dimineata, dupa care, cu ochii luminosi o sa-ti spun:

"Buna dimineata, Iuly!"

Ganduri...

miercuri, 8 aprilie 2009

Cred ca aseara, luna mi-a influentat visele, cred ca mi-a influentat gandurile , si ideile , chiar si iuluziile...A fost o luna aproape plina, posibil ca la noapte sa fie un cerc perfect de lumina, un cerc din care as vrea sa fac parte...imi imaginez ca sunt un stop din acea frumusete, un strop din acea parte a universului unde nu exista rautati...
Am momente in care imi vine sa ma ascund de oameni o sa ma intrebati de ce...pentru ca sunt rai...
Aseara luna...mi-a povestit in tacere.Mi-a povestit cum se vede lumea de acolo de sus, cum poate sa priveasca tot...mi-a spus ca nu i-ar place sa faca parte dintre noi, pentru ca ar insemna sa fie mai rece decat este acum.Sta doar si zambeste acolo sus, probabil ca zambeste cu tristete, e acel zambet melancolic pe care il regasesc si la mine uneori...ciudat...
Privind luna de la geamul camerei mele, o vad cum, uneori, se ascunde dupa crengile nucului din fata blocului, alteori apare in toata splendoarea ei, si imi imaginez ca asa se intampla si cu visele noastre, sau mai bine spus ale mele.Asa se intampla si cu mine, uneori imi vine sa ma ascund, chiar si dupa deget, alteori as vrea sa fiu cat mai in fata.Mai bine spus mi-as dorii sa fiu cat mai in fata...nu de fiecare data se intampla acest lucru...dar e un pas important ca vreau sa fac ceva...
Stau in unele momente si ma gandesc cat de mult as vrea sa fac ceva...ce..??? ...nu stiu nici eu...ceva pentru lumea in care traim si care se degradeaza pe zi ce trece...as vrea sa fac ceva ...
Acum imi pierd privirea intr-un gol al sufletului meu, este un gol...plin...acela pe care uneori il simti si in stomac , atunci cand iubesti cu toata fiinta, atunci cand doresti atunci ...cand...

A venit primavara, au venit serile cu geamul deschis , si cu luna in pat...au venit zilele cu parfum de flori si raze de soare in ganduri...

Uitasem sa-i spun cumva....

Mai stii cele mai frumoase povesti? E ora 3:08 si eu nu dorm. N-am somn. Nu-s chinuita de insomnii. Pur si simplu. Imi place. Luna e injumatatita de o creanga a unui copac si-mi aduce aminte de povestile pe care mama nu mi le-a citit niciodata. Sau poate mi le-a citit dar nu mai stiu eu. Stii...imi place sa fumez si sa astept dimineata ce va veni cu ochii mari si visatori. Nu mai sunt un copil insa ma comport ca atare. As vrea sa mai fiu. Am gasit un loc unde pot fi ceea ce vreau sa fiu, unde mi se accepra sa fiu asa cum vreau eu sa fiu - oricum.
Stii, cele mai frumoase povesti? Traim una, si-o traim la maxim, dramatic si pana la epuizare.
Am avut o zi obositoare, insa nu ma simt astfel. Ca-ti pot vedea in fiecare zi acealsi zambet neschimbat, ca te pot privi si-ti pot impartasi cele mai ascunse si cele mai nu-stiu-cum ganduri/idei/vise ale mele, ma simt cu totul si cu totul altfel -fericita, implinita, multumita - atat de mult din fiecare caci imi iasa toate pe ochi, pe tample, pe nas, pe gura si simt un nou inceput in fiecare zi.
Eu daca m-am intors, nu dupa mult, e pentru a marturisi acum:

FAPTUL CA EXISTA IN VIATA MEA SI EU O STIU PREA BINE, MA FACE SA URASC APROAPE TOT SI SA REGRET CA PE LUME NU SUNTEM DOAR NOI.

O lacrima dulce

marți, 7 aprilie 2009

Cantec lin...Un gand s-a navalit asupra-mi si a inceput sa imi vorbeasca despre o datorie : intr-o seara, spre apus, priveam spre cer. Pe bolta lui, soarele se pregatea pentru un alt drum. Si l-am privit incantata. parea ca ma priveste si el. Mi-m ridicat mana in dreptul lui si cu un singur deget l-am acoperit. Pentru un moment furasem lumina. Era atat de mult putere pentru un om...Eram nedumerita, vrajita de puterea mea. Si am inchis ochii pentru o clipa : mi-am adus aminte de o iubire veche. Furata de idei, imi adusesem aminte de o poveste, una fara cantec si totusi necesara sufletului meu, care nu cunostea experienta. Cum ma indragostisem eu atunci, tot nu reuseam sa aflu. Ma indragostisem treptat si tot treptat am realizat ca e imposibil. Si cu un singur deget am inabusit lacrima dulce din sufletul meu. Nu voiam asta, cum nu voiam in acea dupa amiaza sa acopar soarele si sa fur lumina. Doar daca inchideam ochii sau doar daca acopeream soarele cu palma, puterea zilei se diminua, intocmai cum daca uitam de iubirea mea, sufletul meu putea respira din nou usurat. Avea dreptul sa iubesc, dar nu sa ma ascund dupa un deget. Nu aveam voie sa fur o zi de dupa amiaza, nu puteam intrerupe desfasurarea unor momente temporale. Nu aveam voie sa nu traiesc iubire cand eu o simteam cu tot sufletul. Si ma minteam pe mine, era o actrita perfecta...Si m-a tot prefacut, si mi-am furat chiar eu iubirea. M-am prefacut ca nu iubesc, caci era o o lumina prea putenica pentru ochii mei si am preferat sa mi las pleoapele sa cada incet, cand soarele incepuse sa se contopeasca cu ei. Si cat vroiam iubire, si cat am vrut sa te iubesc pe tine, dar nu s-a putut. Si a ramas o datorie si pentru tine, dar pe mine m-a durut cum m-am tradat eu pe mine. Mi-am promis ca nu o sa mai fur lumina caci nu o pot inlocui, sa nu mai ascund soarele dupa un deget caci nu-mi pot neglija iubirea...
Cand am zarit , azi, din nou, apusul mi-am ridicat usor mana, dar nu mai aveam sa gresesc din nou. Fara sa imi dau seama mana mea plutea iar eu priveam spre soare. Ma privea si el si in cateva clipe am simtit caldura in ochii mei - o lacrima dulce se usca pe obrazul meu si m-am simtit una cu soarele.

Adevarul e ca...

Ca as vrea sa cred ca am dreptate, ca as vrea sa nu simt golu asta imens, ca as vrea sa nu mai simt nimic, ca parca nu mai am nici lacrimi...si imi trec atatea ganduri prin minte si nici macar nu stiu cum sa le aranjez, ca as vrea sa cred ca a fost totu unu vis urat si maine o iau de la capat...Dar stiu ca nu e asa si ca tot din ceea ce faci ramane...ca nu e ca la scoala sa sterg cu buretele.
Am gresit azi...si poate ar trebui sa incep prin a recunoaste, e totul in mintea mea asa recent...cred ca ma caracterizeaza impulsivitatea...
Adevarul e intotdeauna undeva la mijloc, asa imi zicea mereu o prietena...dar parca acum e evident, nici eu nu mai stiu. As vrea sa indrept lucrurile. Cum sa fac totusi sa spun ca imi pare rau ?

"Sexul este arta de a controla lipsa de control." Paulo Coelho

duminică, 5 aprilie 2009

Citind o carte...am descoperit o povestioara care mi-a placut foarte mult, si vreau sa o impart cu voi ;) , este o povestioara despre cum a aparut sexul ;)

"La începutul creaţiei, bărbaţii şi femeile nu erau aşa cum sînt astăzi; exista o singură fiinţă, care era scundă, cu un singur trup şi un gît, dar capul avea două feţe, fiecare privind în altă direcţie. era ca şi cum două făpturi ar fi fost lipite spate-n spate, cu două sexuri opuse, patru picioare, patru braţe.zeii greci erau însă geloşi şi-şi dăduseră seama că o făptură care avea patru mîini muncea mai mult, cele două feţe opuse ale ei erau în permanenţă vigilente şi nu putea fi atacată mişeleşte, patru picioare nu pretindeau atîta efort ca să stea în picioare sau să meargă vreme îndelungată. Şi, lucrul cel mai periculos: creatura cu pricina avea două sexe diferite, nu avea nevoie de nimeni altcineva ca să continue a se înmulţi pe pămînt.Atunci zeus, stăpînul suprem al olimpului, zise:„am un plan ca să-i fac pe aceşti muritori să-şi piardă puterea.”Şi, cu un trăsnet, a tăiat în două făptura aceea, cre-înd bărbatul şi femeia. Asta a înmulţit mult populaţia lumii şi, în acelaşi timp, i-a dezorientat şi i-a slăbit pe locuitorii ei — deoarece acum trebuiau să-şi caute din nou partea pierdută, să o îmbrăţişeze din nou şi prin îmbrăţişarea asta să-şi recapete vechea putere, capacitatea de a evita trădarea, rezistenţa la drumurile lungi şi putinţa de a suporta muncile obositoare. Îmbrăţişarea prin care două trupuri se con-fundă din nou într-unul singur noi o numim sex."

Aici ma regasesc...intoarce-te, te rog

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Eu aici ma regasesc...si tu m-ai facut sa vin aici si imi place...si uneori ma regasesc prin tine. Ce scriu e pt tine...


Ai margaritare-n ochii de o claritate rara intocmai cum primavara stropii de roua se preling pe frunzele inca fragede, zdrobite de pasii tai marunti. Si ai azurul in ochi de cum rasare soarele si-l faci al tau.
Ai catifea pe buze ca un nisip fin ce-l tii in mana cand te joci si straluciri de cristal pe tample.
Ai puterea sa schimbi ceva sau ai puterea sa ma schimbi pe mine. Si esti frumoasa, esti plina de farmec. Te vad cu suflet curat...eu aici ma regasesc...aici e magie si e vis si sunt cu tine.

E doar o forma poetica sa-ti spun ca te iubesc...si ca te vreau inapoi aici. nu cred ca sunt singura...hai gandeste-te

O clipa cu mine

Am oprit calculatorul, telefoanele mele inchise...am zis ca azi nu vreau sa vorbesc cu nimeni...asadar s-a asternut o liniste deplina...pentru prima data dupa mult timp eram singura persoana din casa...
Geamul era deschis, si nu se auzea decat linistea. Nu am mai ascultat o astfel de liniste pana acum,era ciudata, dar in acelasi timp atat de linistitoare.Am luat o carte si am vrut sa citesc, dar nu am reusit.Dupa cateva randuri, m-am oprit, nu intelesesem nimic din ele, gandurile mele erau altundeva, incercand sa se regaseasca, incercand sa gaseasca un punct de sprijin, sa gaseasca puterea de a se ridica si de a forma un drum pentru o zbor permanent...O zi departe de tot ce inseamna oameni, o zi depare de tot ce inseamna civilizatie, o zi departe de tot ce insemn eu... o clipa doar cu mine...
Astazi am ales sa stau departe de toata lumea...de oameni, sa va spun si de ce...
Pentru ca atunci cand sunt trista, cei din jurul meu se intristeaza si ei...multi cad in extrema cealalta, si ajung sa se simta mai rau decat ma simt eu...iar in astfel de zile nu am puterea necesara sa ma sustin moral nici macar pe mine, daramite pe cei din jurul meu...
Ulterior ma simt prost pentru faptul ca mi-am permis sa fiu indispusa...si astfel i-am molipsit pe toti cei din jurul meu...
Printre milioane de ganduri, somnul si-a facut loc.Nu stiu cand am adormit si nu imi mai amintesc ce anume am visat, dar la un moment dat, am fost trezita de un telefon,care nu era al meu... se auzea "nu am chef azi, nu am chef azi, nu am chef de nimic..."
M-am trezit speriata, inima parca o lua la goana, vroia sa fuga cat mai departe posibil.Piciorele imi tremurau si mainile nu mai erau in stare de nimic. M-am asezat din nou in pat si incercam sa imi revin, ma gandeam in acelasi timp si la melodia care m-a trezit, se potrivea atat de bine starii pe care eu o aveam...
Privind floarea galbena de pe un perete galben, mi-am adus aminte de persoana care a batut cuiul acela, si astfel i-a oferit un punct de sprijin.Mi-am adus aminte de incantarea de pe chipul meu in momentul in care floarea si-a gasit locul.Poate va veni si randul meu...

Cum?

Cum sa va spun ca nu mai pot? Cum sa va spun ca vreau sa renunt? Cum sa va spun ca simt o mare durere in piept incat trebuie sa ma retrag? Cum sa va spun ca nu vreau asta, insa trebuie sa ma salvez? Cum sa va spun ca o sa renunt la ceea ce ma tine in viata? Cum sa va mai privesc in ochi cand eu am privirea trista? Cum sa va spun ca-s atat de frustrata incat nu ma pot bucura de nimic? Cum sa scap de cele mai negre ganduri? Cum sa fac sa ma simt implinita cand lumea in jurul meu pare ca se prabuseste? Cum sa continui aici daca simt ca ma pierd?
Cum sa plec cand am fost atat de incantata?

O sa imi caut implinirea in alta parte, iar in momentul in care ma voi regasi, ma voi intoarce.
Si daca nu m-ati cautat pana acum, sa nu ma cautati nici de acum incolo.

Multumesc,
Daniela

Anotimpul unui suflet

vineri, 3 aprilie 2009

Am lasat timpul sa zboare...si ma fac vinovata ca l-am lasat sa-mi fure amintirile. Imi dedic sufletul primavarii si inchin in cinstea... : e cald, inchic ochii ca sa uit de o suferinta, un moment ce mi-a furat zambetul. Si uit. Azi e cald, maine e cald. Dar, singura din nou, imi amintesc de momentul cand am inchis ochii si imi amintesc de ce i-am inchis. Sunt unele amintiri mai dureroase, sau momente ce azi inca ma mai fac fericita, e unu trecut intreg, e atat de mult. Inchin in cinstea tuturor amintirilor ce m-au vazut crescand - lacrima pentru lacrima, zambet pentru zambet, inaltare cristalina, fericire furata de timp navalnic...Inchin in cinstea voastra, si scriu ca sa nu uit, ca sa pastrez vie in mintea mea imaginea de ansamblu a unei perioade fragile. Am lasat timpul sa zboare din nou ...si mi-a adus o noua PRIMAVARA. E farmec, e ploaie cu miros de pietre incinse, e stralucire in aer si din nou in suflet. Ce o sa-mi aduca primavara asta ? Emotii, sentimente...Acest anotimp e divin...totul renaste, poate oamnei mai buni...e atat de multa lumina!!!
"Unii oameni refuza sa mai vada cerul caci e maret"...dar inca sufletul meu e primavara. E sunet cristalin, e contopire cu mirosul fraged al ierbii de sub buturugi care creste cu viata de parca ar spune - cresc si vreau sa fiu vazuta crescand, ca sa creasca totul in jurul meu si sa simt ca nu a fost furata inocenta unui fir de iarba- .
Sunt anotimpuri ale unui suflet curat dar si ale unui suflet mai putin curat. E rasetul copiilor si imi umple sufletul de bucurie. E viata in aer si nu pot sa ma dezic de anotimpul meu.
E primavara pura, am cel mai bun moment sa sper ca-n anotimpul unui suflet totul va fi odata perfect.

Daca tu zici...

Iuly, daca tu zici, haideti!

Ne pacalim noi intre noi si vara pacaleste primavara. Imi place sa umblu in tricou pe strada, si mai spre seara cu un pulover deasupra. Poate maine o sa-mi pot purta pantalonii trei sferturi, negri cu dungi rosii, primii mei pantaloni cumparati din primii mei bani munciti de mine. Primii adidasi, primul parfum, primul concediu...

Cred ca e vremea de stat in Unirii pe banci...
Haideti la joaca, eu sa-mi uit varsta, sa-mi uit durerile(daca le mai am), haideti la joaca, haideti sa zambim.
Macar azi.

Haideti la joaca ...

O zi buna...
Se pare ca este o zi in care totul merge....cat se poate de bine... ;D
O zi plina de soare de ganduri colorate si idei natrusnice...Soarele asta parca vrea sa ne dea toata energia de care dispune, ma face sa imi aduc aminte de copilarie de jocurile pe care le inventam in spatele blocului, sau ulterior cand a trebuit sa ne mutam la casa, entuziasmul meu ca puteam sa stau afara cat vroiam... ;)
M-am trezit azi si am deschis geamul, aerul de primavara, care se face simtit din ce in ce mai mult, s-a raspandit cu viteza in toata camera...

Cat de mult ma bucur ca ai venit , draga primavara... ;)

Am un chef nebun de alegat si de joaca...ca atunci cand eram copii...
Haideti la joaca .... ;))