Primavara...

marți, 31 martie 2009

E geamul deschis...am lasat primavara sa intre in camera, pereti galbeni parca au prins viata, florile albe de pe birou, m-au imbatat azi cu mirosul lor, incat am fost nevoita la un moment dat sa le duc mai departe de mine...
Ce am facut eu azi???
Hmmmm... am zambit, am iubit, am ras, am invatat....am...am...am simtit primavara si m-am bucurat de ea...
O floare pentru mine, una pentru tin, una pentru tine, si pentru tine...si pentru mine...si pentru noi...si pentru voi...
Am suficiente...mai vrea cineva? ;)

Azi...am primit primavara in camera mea si in sufletul meu , si in ganduri, si ...si in tot ce insemn eu...chiar si pe blog ;)

Ce am facut eu azi?

Am stat cu ochii larg deschisi si m-am gandit cum ar fi daca mi-as incepe viata de la 0 (zero) ? De la 0 cu tine...

Atat am facut eu azi.
Voi?

Valentina...?!

luni, 30 martie 2009

Am gasit asta prinde postarile nefinalizate ale Valentinei...
Sa nu se supere...

"Departe de mine si tot ce as fi putut fi vreodata, ma simt de parca nu apartin niciunui loc. E o senzatie mult prea ciudata, parca vad prin mine...si imi vin in minte amintiri despre un trecut pe etape. La mine mereu a fost asa, nici macar nu stiu daca e bine, la asta nu ma mai gandesc, ar fi prea mult. Valentina...?!"

Asteptam continuarea...

Traieste ca si cum cel drag ar muri maine

duminică, 29 martie 2009

Am gasit un mic exercitiu de creativitate pe blogul lui Chirila. E dur? Mi-e frica? Sa incerc? Sa nu incerc? Sa ma cred Iisus? Sa ma cred in continuare Daniela? Sa-mi fie rusine pentru ca m-am gandit...dar m-am gandit, eu zic, ziceti si voi!

Traiesc ca si cum cel drag ar muri maine, insa dupa mine...se numeste intr-adevar altruism sau egoism?

-Iarta-ma...iarta-ma te rog ca nu am spalat vasele, iarta-ma te rog ca nu te-am tinut in brate pana la capat, iarta-ma ca sarutul mi-a fost atat de scurt, iarta-ma ca am incercat sa-ti fur nu numai somnul, visele ci viata intreaga, iarta-ma ca te-am suparat de atatea ori, iarta-ma ca m-am dezechilibrat (psihic) in ultimele zile, iarta-ma ca nu am putut sa fiu in viata asta ceea ce tu ti-ai dorit sa faci din mine, iarta-ma ca desi nivelul asteptarilor tare a fost atat de jos, eu am ramas in genunchi, tarandu-ma, iarta-ma ca mi-a fost frica sa spun lumii ca te iubesc ca o nebuna, iarta-ma ca nu te-am inteles i am fugit de responsabilitati, iarta-ma ca am fost cruda cu mine si nu m-am menajat indeajuns, iarta-ma ca pentru neajunsul meu sufletesc am dat vina mereu pe tine, iarta-ma ca sunt egoista si nu te-am lasat sa traiesti asa cum ai vrut tu, iarta-ma pentru ca nu am clintit un deget ca sa ma schimb si sa renunt la rautatea ce ma guverneaza, iarta-ma ca m-am gandit si nu muri maine.
Cel putin nu inaintea mea.

De bine numai...

sâmbătă, 28 martie 2009

Poate v-ati intrebat und eam fost in ultimul timp. Peste tot. Poate v-ati intrebat ce am facut in ultimul timp. De toate. Sau poate nu v-ati intrebat.Daca globul de sticla care mi s-a dat in grija intr-adevar mi s-a dat mie, eu l-am scapat din maini.Nu-i nimic...

De bine numai...
Iubesc...nimic altceva nu mai conteaza...iubesc din tot sufletul...

O zi buna...

Naiviytatea...e cuvantul care mi-a venit in minte in timp ce faceam dus...nu am simtit apa decat i momentul in care era pre fierbinte, si pielea mea nu a mai putut suporta...atunci am sarit si parca m-am trezit si din visare mea...
Oamenii din jur...uneori as vrea sa fiu singua, totul sa dispara, sa nu vad in jur decat ...nimic...
ma apasa un sentiment de neliniste ...si parca vreu sa dispar...cred ca luna ar fi un loc bun sa ma ascund, poate acolo nu ma va gasi nimeni...
Sunt momente in viata...sunt momente in care ...sunt momente ...vreau sa...
Uff...cu atatia oameni in jur, esti atat de singur...mi-e putin dor de singuratatea mea...atunci nimeni nu ar fi reusit sa patrunda in carapacea mea, acum se pare ca mai are niste scapari...din pacate pentru mine, am inceput sa ma deschid si nu e bine...de ce nu e bine? Pentru ca micile gaurele care erau la inceput...devin din ce in ce mai mari...dimensiunea lor se schimba si incepe sa ma ingrijoreze...
Globul de sticla pe care ti l-am dat in grija...l-ai scapat din mainile tale...nu-i nimic...
Ziua de azi spr ca va fi una buna...

Iuly...Iuly...trezeste-te la realitate, de ce esti asa naiva?
De ce crezi tot ce ti se spune?
....poate pentru ca face parte din condita mea de om, ace parte din mine, face parte din ceea ce sunt eu acum...asa mi-a fost dat...

O zi buna, Iuly...o zi buna chiar daca cerul tau este pe umerii tai goi...
O zi buna...

Mutam patul in copac

miercuri, 25 martie 2009

Somnul asta...cine mai are nevoie de somn...in acest moment Daniela are "momentul" ei, se proseste ca un copil...so sweet ;))
E trista pe mine pentru ca in ultima saptamana am dormit in trei locuri diferite, asta pentru ca eu nu imi gasesc locul, patul din camera mea, patul pe care l-am certat de atatea ori, care...care...care...o dooamne cate stie... a fost saracul mutat de trei ori. Cred ca acum ma uraste dar nu-i nimic, o sa gasesc eu o modalitate sa imi cer scuze... ;)
Am luat hotararea sa ne mutam in copac, mai ramane de vazut daca vrea sa ne primeasca , daca nu ne gasim locul nici acolo???...va trebui sa ne mutam din nou ;(
Acum camera parca arata mai bine, peretii galbeni au obosit ...
Acum somnul ma atrage si pe mine...ma duc sa vad cum voi dormi in celalalt colt al camerei... ;)

Noapte...

Sa-i spun ca iubesc?

luni, 23 martie 2009

Am alergat toata noaptea prin visele noastre si m-m trezit atat de obosita incat mi-era frica sa inchid un ochi de teama ca n-o sa ma mai trezesc, c-o sa mor cu dorul cu care m-am trezit, ca o sa-mi fie nu stiu cum sa te las ...sa ma las a nimanui, in voia sortii. Mi-e frica sa nu cumva si in dimineata ce vine sa ma trezesc asemenea. Voi sti ca nu a fost o coincidenta si ca lucrurile se intampla cu un anumit scop. Devreme n-o sa mor, dar nici mult n-o s atraiesc. Nu vreau sa mor batrana. Nu vreau sa am riduri, nu vreau sa ma vada cineva care sta langa mine cum ma usuc. Sunt prea mandra si prea orgoliosa sa recunosc ca mi se scurg cei mai frumosi ani. Am ochii luminati numai in momentul in care ma tii langa tine, in bratele tale, in mainile tale cupielea fina, ca de catifea.
Zi buna si proasta, zi insorita si zi innorata, zi cu bagare si nebagare in seama, zi cu frustrare si multumire in mine, zi in care imi venea sa plang dar si sa rad, zi cu iubire si ura, zi cu ...zi...zii tu!

Cine mai stie ce-mi doresc eu?! Si mai ales de ce...
Ma voi trezi maine dimineata cu gandul la o noua zi in care sa ma asez exact acolo unde mi-e locul. Mi-l gasesc eu treptat.
Marturisesc ca n-am simtit in viata mea atata alinare ca acum.
Sa-i spun ca iubesc?

un altfel de tacere....

azi m-am trezit cu gandul la o zambila.apoi mi-am adus aminte de ghiocei.si de liliac...mai ales de liliac..cum tac ele...si cum miros de frumos...si cum ma mai fac de fericita...si mi-am amintit ca mi-e dor...si ca nu am primit de mult flori...nu am primit decat o data liliac..toate florile de pe pamant le-am primit de atunci...nu si liliac...dar asta nu ma face sa fiu trista...doar sa-mi fie mai mult dor...si pe cuvant de onoare ca iar am tacut....nu am spus nimanui cat imi plac..cum sa primesc atunci liliac??
mi-am facut si o cafea mai devreme..dar nu am mai mirosit-o cum fac de obicei dimineata..am mirosit florile mele din gand...si apoi mi-am mai amintit de cand eram mica...ca aveam liliac acolo la bunici, unde am copilarit eu....si faceam buchetele multe,multe...si le puneam in paharul cu apa..sau in mai multe pahare cu apa...si ma plimbam cu ele prin curte si prin casa....doar, doar s-o imprastia mirosul peste tot....si sa vada toata lumea ca eu am liliac...
si nu aveam doar liliac..aveam si alte flori..pe toate le rupeam si faceam buchetele....mi se parea mie frumos sa ai flori in casa...si in maini..si in gand...
si acum mi se pare la fel...
de aia parca ma doare naiba ca in fiecare zi ma gandesc la toate..la iubit, la haine pe care trebuie sa le calc, la platitul chiriei, la mancare, la baut suc, la vremea de afara, la tigari, la programele tv, la cartelele prepay, la facut dragoste si la blog....numai la flori ma gandesc rar...
....poate pentru ca ele tac si nu fac galagie...si ziceam ieri ca nu suport tacerea....
nu!despre tacerea florilor nu am decat cuvinte de lauda.

ultima oprire...

incotro se indreapta oare
caldura din sufletul meu?
eu nu mai stiu decat ca
ultimul meu popas
vreau sa fie intr-o inima
incapatoare
cu ferestre si usi inchise
in care sa ma sufoc
de fericire
si pe peretii careia
sa crestez nopti minunate
si mangaieri fara forma....

25.04.2004
...........................................................................................

si m-am oprit.
..................................
23.03.2009

Eu si tacerea mea

duminică, 22 martie 2009

Lampa de pe birou mi-a devenit un bun prieten...ma asculta , si nu zice nimic, nu ma critica nu imi reprosaza nimic, doar tace si asculta...cateodata mai zambeste...si atat...
Se vorbea despre tacere...hmmm...m-am tot gandit ce as putea spune despre tacere...pana astazi nu pra aveam idee ce as putea sa spun...
Azi am descoperit ca de multe ori ma scufund cu totul in aceasta tacere, prefer sa stau eu, si gandurile mele care deasemenea tac...si sa ascultam pianul meu imagnar, care in astfel de momente este atat de fericit...
Am observat azi ca atunci cand ma supar sau ceva nu imi convine, ma inchid in carapacea mea si nimic in jur nu mai conteaza...de cele mai multe ori ma enervez pe mine, pentru ca acum sunt fericita si parca gandurile mele zburda, iar in momentul urmator intreg cerul a cazut deasupra mea...e trist...si de fiecare data ma cert, dar fara nici un rezultat ...
In ultimul timp tacerea a fost refugiul meu, de multe ori am preferat sa tac decat sa vorbesc, parca odata cu acele cuvinte as fi pierdut si o parte din mine, parca odata cu aerul mi-as fi dat si viata.Sunt momente in care stau si nu pot sa misc macar un deget sau sa scot macar un sunte, sunt constienta de asta, si incerc din rasputeri sa fac ceva in momentele respectiva dar parca nu reusesc, vreau sa fug, dar este greu, vreau sa vorbesc dar cuvintele nu vor sa iasa, ca si cum ar fi amenintate, si se inghesuie spre iesire, insa nici unul nu indrazneste.
Oameni din jurul meu, mi-au demostrat ca uneori tacerea e de aur, oameni pe care nu ii inteleg uneori, dar avand in vedere ca nu ma inteleg nici pe mine, cum as putea sa ii inteleg pe ei. Oameni care acum spun ceva si peste un timp alceva, dar si asta cred ca se scuza , avand in vedere ca poate toti facem acelasi lucru la un moment dat, oameni ...oameni...oameni care se baga chiar si acolo unde nu ar trebui, si habar n-au despre ce vorbesc, dar vorbesc, pentru ca au impresia ca stiu totul si ca au dreptul sa o faca, care cred ca au dreptul sa critice si sa urasca....oameni si oameni, mi-ar lua o viata sa vorbesc despre ei si nu as termina...
Asadar, pe mine tacerea ma ajuta...sau poate nu, insa imi place sa cred ca ma ajuta, ma tine departe de critici si alte cele...
Cred ca m-am pierdut in ganduri acum....insa mi-am adus aminte de un citat..." Cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat imi iubesc mai mult pisica."
Ei bine, eu nu am o pisica...insa ma scufund mai tare in tacerea mea...cred ca e mai bine...
Lampa de pe birou stie ce scriu acum si imi da dreptate , la fel face si ea...stie atat de multe si totusi tace...

Sarutul din noapte

Este dimineata de dupa noaptea in care nu am dormit un minut. Dar nu, nu ma simt obosita. Ne-am sarutat o noapte intrega si parca tot nu m-am saturat. Parca ti-am spus si ca te iubesc. Parca. Nu-mi amintesc prea bine - imi tremura inca buzele , imi zvacnesc si ma cearta ca am plecat de langa tine. Dar nu pentru mult. Voi sti sa ma intorc mereu, chiar daca n-o sa ma chemi -asta nu inseamna ca nu ma astepti.
Ma simt cumva moale si grea. Degeaba imi rog picioarele sa ma duca undeva, ele nu ma asculta. O data la 3-4 secunde aud numele tau, in ecou, ca intr-o pestera. Si tresar.

-Marturisec ca niciodata nu am fost sarutata atat de mult. Nu, nu ma simt obosita., dar simt ca am parcurs 1000 km intr-un sarut, ca prin vis. Tu chiar existi?

-Exist, da. Tu?

-Cred ca da.De ceva vreme. In viata Asta niciodata nu m-am simtit mai fericita. Poate doar in momentul nasterii mele, atunci n-aveam sa stiu ca viata are sa fie atat de cruda cu mine.

-Ai fi ales sa nu te fi nascut?

Si si-a ascuns privirea, d eteama ca poate, la un moment dat m-as putea supara sau enerva pentru ce m-a intrebat. Nici eu nu am zis nimic un timp. Din cauza ca si eu m-am gandit, candva, la aceasta posibilitate - insa am preferat sa tac, sa nu ii dezvalui nimic din adancimile gandurilor mele nefaste care mi-au chinuit adolescenta. Sau cel putin o parte din ea - dar nu cea mai frumoasa. Imi place sa cred asta. Ce? Ca nu cea mai frumoasa.
Statea langa mine, in dreapta mea, pe un scaun cu sezut rosu, din musama, nu prea murdara, dar nici prea curata, cu spatarul din aluminiu sau otel, rece, obrazul si-l tinea in palmele cu care m-a atins, fricos, toata noaptea. Noaptea incare nu am dormit deloc. Tacerea ma ucide. Parca ma face sa ma simt cumva nesigura. Am decis, dupa un timp, sa vorbesc eu.

-Nu.

A tresarit. Avea impresia ca s-a tacut 2 ore. Simtea aceeasi tacere. La un moment dat a gustat si din durerea mea. cu totii consideram tacerea ca o portita, ca o scapare, ca o eliberare. Cand esti ranit, taci - pentru vindecarea sufletului. Mi s-a parut ca tremura si ca ii vine sa planga. Imi venea sa ii sar in brate, dar nici nu-mi doream sa se sperie. In ochi ii simteam teama, nesiguranta, frica de Dumnezeu, credinta sai necredinta, iubirea fata de mine - caci ma iubea si ma iubea de mai multa vreme, nebuneste, asa cum iubesti o singura data in viata-.
Este ca un dar, un dar pe care nu toti il avem. M-am trezit vorbind, involuntar. Unii ar fi spus ca-s nebuna.

-Un dar pe care unii il considera cea mai grea povara. Pe altii ii dor umerii ducand astfel de povara, le e greu si se plang de uscaciunea sufletelor celor de langa ei, ins anu-si vad propria desertaciune sufleteasca.

Nu stia la ce ma refer. Se uita cu ochii mirati la mine si incerca sa ascunda ceva. Nelinistea mai exact. Uimirea incerca sa o ascunda - sa nu ma sperie pe mine. Tacerea in continuare. Eu n-as fi vrut sa taca. Era momentul in care simteam nevoia sa-i aud vocea, pentru alinarea si mangaierea sufletului meu pe care mi l-am pus in palma sa. Dar tacea si ii placea sa taca. Era genul acela de tacere enervanta. In ciuda oboselii pe care n-o simt, desi nu am inchis ochii decat pentru a-mi reface, in minte si in mintea mea - firul sarutuluiprin care am strabatul 1000 km prin venele noastre, prin sufletele noastre - mi-ar fi placut totusi sa... [m-a intrerupt].

-Impovararea vine din noi, Daniela! Mistuirea sufletului, in toata splendoarea fiinte tale, framantarile si nemultumirile cotidiene ne chinuie pe toti...E momentul in care ne indoim de existenta Lui si ne lasam vanati de necredinta. Ne vom intoarce spasiti in fata Lui, pentru iertare...

-O sa ne ierte?

-Cat despre dar, daca la a iubi o singura data in viata te-ai referit, sa stii tu, Daniela, pentri ei, majoritatea, e cea mai mare pedeapsa (povara).

Mi-am aprins o tigara. fumul se rotea in jurul nostru, vedeam ca prin ceata intreaga mea dorinta de a exista cineva in viata mea care sa-mi completeze cele mai mari lipsuri. Temerile cele mai mari mi-au fost inlocuite cu linistea ce-o simteam cand ma aflam in preajma sa.

-Mi-e dor de tine, de aseara...

-Si mie, Daniela.

M-a imbratisat calduros, m-a sarutat pe frunte, s-a ridicat si dupa un timp am auzit doar usa trantindu-se.

-Te iubesc, am zis soptit.

-Poftim?

Marturisesc ca mi-ar fi placut sa nu plece. Se va intoarce oare? Cu siguranta se va intoarce. Pentru ca ma iubeste. Asa cum iubesti o singura data in viata.
Sa nu se impovareze...

Dulapul

sâmbătă, 21 martie 2009

Vine vara si m-am gandit ca ar fi timpul sa "schimb dulapul". Tot timpul ma gandesc prea repede la asta, dar m-am ridicat de pe pat si m-am apropiat de el. Cum poate un dulap sa imi tina doar hainele? Cand am ajuns sa am atatea haine?


Lay lady lay (Magnet feat. Gemma Haye) si ma vad bagata pe jumatate in dulap miscandu-ma incet, dar precis printre tricouri. Gandurile imi zboara la ceva ciudat si deodata ma pomenesc ca zbier la perete: "dar poate ca nu vreau sa adopt"! A fost socant si pentru mine si m-am oprit putin. Mi-am adus aminte la ce ma gandeam si m-am uitat in jur sa vad daca m-a auzit cineva si convinsa ca nu m-a auzit nimeni i-am spus peretelui: "poate ca o sa vreau, pana la urma, sa raman gravida". Nu ma trezesc des din asemenea ganduri, dar peretele era acolo si ma asculta. Cum nu mi-a raspuns cel caruia ma adresam am spus: "cred ca e ciudat sa ai copil si sa nu fi simtit niciodata fiinta aia mica in tine".

Si apoi pe un tot ridicat si agresiv am spus: "dar poate ca nu din cauza aia nu pot face copii"!  Eram brusc a "desperate housewife" care aranja niste haine in dulap si care primea reprosuri din partea sotului ei ca nu au copii. EU pot face copii! EU vreau sa am copii (unul)!

Mama avea copil in burta la varsta mea! Ganduri? M-as descurca sa cresc un pustiulica singura? Un copil care creste un copil? Un copil care crede ca daca are un job poate muta munti din loc si mai ales care crede ca s-ar descurca! Stiu ca pot face multe si cred ca daca as fi singura de capul meu in lumea asta poate as incerca si asta. Poate simt ca nu sunt destul de incercata in viata si ca tot ce am pana acum am primit prea usor. Dar nu e adevarat! Am muncit pentru tot, doar ca am abilitatea sa vad totul altfel dupa ce am trecut prin probe de foc.

Dupa o zi de la intamplare si dupa ce am rumegat mult gandurile astea (pentru a-nu-stiu-cata-oara) am spus ca ar fi interesant un copil, dar care sa nu creasca niciodata! Asa cum stiu ca imi doresc un catelus, dar care sa ramana pui tot timpul, care sa nu invete sa muste niciodata.

Mi-e frica de mine, de puterea mea, de inteligenta mea, de rautatea mea, de nevoile si de dorintele mele.

Bineinteles ca vreau sa imi traiesc viata, bineinteles ca vreau sa imi traiesc viata mea, bineinteles...

Gabriela

despre aceeasi tacere...

am zis candva ca cel mai greu imi e sa suport singuratatea si tacerea...aceeasi tacere despre care vorbesti si tu, daniela....nu stiu sa ma descurc atunci cand cineva tace...nu stiu sa exprim nimic atunci cand tac...nu stiu cand este momentul sa tac...de aceea am decis,eu pentru mine insumi, sa nu tac de prea multe ori...sau daca tac..sa nu ma asculte nimeni...sa nu ma vada nimeni...
pe mine ma doare tacerea.ma face sa fiu nesigura,suspicioasa...neimplinita...nelinistita....
deci daca unii tac.....eu nu...am invatat sa spun cine sunt si ce vreau...si de ce vreau...cand..de ce...oare cum ar fi daca....si tampenii am ajuns sa spun...si singura am vorbit...
toate de teama tacerii.....
o singura data am tacut...pentru o vreme...cand nu am mai stiut sa pasesc inainte cu tacerea mea, m-am oprit.n-am mai tacut....a fost ca un strigat de ajutor...m-am ajutat eu pe mine...AM VORBIT...
si da,dragii mei, s-au gasit altii sa-mi reproseze ca nu am tacut si de ce nu tac, si de ce mereu astept raspunsuri... si ca tacerea este benefica uneori...si ca bla bla bla..
dar s-au intrebat altii oare cat consuma din mine o clipa de tacere de care eu nu am nevoie??!

despre aceeasi tacere...

Despre tacere

Tacerea ucide. Am asteptat cu sufletul la gura, mult timp ceva care sa ma faca sa sparg tacerea si sa pot sa spun, liber, din toata inima cine sunt, ce vreau, ce pot si ce gandesc. Tacerea doare. M-a durut tot timpul un singur cuvant pe care nu l-am putut scoate din mine - ura! Tacerea doboara. Mi-a fost greu sa tac, sa ma musc de buze si sa inghit in sec. Tacerea e alienare - pentru un suflet aflat in impas. Tacerea mistuie - ce greu e sa poti sa stii sa taci. Tacerea ma urmareste - dar nu acum, ci in cele mai adanci vise si ganduri, in gandurile mele toate.
Tacerea e malefica, tacerea te inraieste, te instraineaza. Tacerea te ingradeste. Intotdeauna.

Tacerea...cum am scapat de ea? Dar cine a zis ca am scapat?

Iuly, Alexandra, Gabi, Marius, Valentina, Lidia,

Va spun, din tot sufletul ca nu am reusit sa scap de tacere insa am reusit s-o moderez, s-o temperez, s-o mint sa ma lase in pace, sa ma lase linistita, sa ma lase singura, sa nu ma urmareasca. Am reusit. E inspre multumirea fiinte mele.
Cine va fi urmatorul din noi care va rupe tacerea? Cine va vorbi despre tacere intai si intai?

Va multumesc pentru gandurile voastre si nu in ultimul rand va multumesc pentru tacerea voastra uneori atat de cu bun simt,

Daniela

Pentru mine...pentru tine....pentru voi....

Melodia…cuvintele...spun totul……eu inca tac….


video

GANDURILE MELE DE ASTAZI....

astazi imi vine sa-mi daruiesc mainile calde cuiva care a uitat de mult sa daruiasca...astazi imi vine sa daruiesc buzele mele cuiva care a uitat de mult sa sarute si sa spuna povesti...astazi imi vine sa-mi daruiesc ochii cuiva care a uitat de mult sa priveasca....astazi imi vine sa-mi daruiesc zambetul cuiva care a uitat de mult sa se indragosteasca....
astazi imi vine asa sa sar intr-un picior....de bucurie ca sunt..de bucurie ca esti...de bucurie ca sunteti...
astazi imi vine sa iubesc cu mai mult soare.
poate maine o sa-mi vina sa fiu egoista si sa-mi iau toate astea inapoi...sa nu mai daruiesc nimanui nimic....si sa cer cuiva mainile, ochii, zambetul....
astazi sunt sigura ca nu mai sunt a mea.Ma daruiesc cu toata lumina si cu toata primavara.
atat.
ganduri....

MULTUMESC, DANIELA SI IULY PENTRU BUN VENIT IN INTREGIME!!
SA AVETI O ZI MINUNATA!

Lidia...

vineri, 20 martie 2009

Corespondenta

Astazi voi dezvalui un dialog cu cineva drag mie, un vechi prieten.
"
Daniela,
Unele experiente le traim mai devreme ( unii...), altele mai tarziu. Prea tarziu sau prea devreme nu cred ca se poate regasi in noi decat daca credem ca viata sau sufletul nostru s-au sfarsit. Este un cuvant romanesc f frumos pt sfarsit, anume savarsit ( al lumii , al vietii)...are o alta conotatie mai adanca. Dorul copilariei, mitul paradisului pierdut, l-a marcat pe Cioran toata viata. Dar el cauta totusi pana in sfarsit. Avem o viata inainte, iar transcenderea a tot ce ne limiteaza cred ca este calea fireasca si in suferinta si pentru sfinti. Singur nu pot nimic, dar Dumnezeu poate veni in intampinarea mea in toata suferinta. Viata este uneori dramatica, urcusuri si coborasuri, dar este un drum spre " acasa", adica spre inocenta si intelepciune.
Cu prietenie,
"



...,

Am invatat, in tot acest timp, ca fuga de "ceva" sau de "altceva" nu va fi solutia; n-am invatat inca sa accept realitatea sau ceea ce numim realitate si, mai mult, nu am invatat cum sa tin piept. Probabil de teama. Suspendarea intre dorinta de a reusi, de a tine piept si de a fugi, ma urmareste de mai mult timp. Ca sa merg inainte, in ultima vreme am renuntat la mine, la lucrurile care credeam ca imi place sa le fac si care credeam ca mi se si potrivesc. A aparut ceva, sau cineva - n-as putea sa stiu exact- care mi-a demonstrat ca ceea ce imi place, nu ma si ajuta, nu este tocmai sanatos. N-am fost niciodata o persoana influentata insa se pare ca mai exista si rasturnari de situatie. Mi-e greu fara mine , ceea ce eram candva***, insa nu mi-e imposibil. Reactiile adverse, starile de urcus si coboras probabil trebuiau sa ma traverseze mai devreme, poate pe la 16-17 ani.
Acum simt nevoia sa-mi construiesc propria viata, singura, din nimic sau din orice, sau din tot. Asa cum va fi, va fi a mea, facuta de mine. Daca se va damana prea devreme va fi vina mea...daca se va darama prea tarziu, va fi inspre multumirea mea.

Cu drag,
Daniela
-------------------------------------

*** [Mi-e greu fara mine , ceea ce eram candva]---[Eu, din copilarie, din primii ani de viata] ***

Another day in Paradise!

Ma bucur enorm de ziua de azi, de soare, de viata, de implinire, de multumire de,"seara de aseara", de ziua de maine, de anul ce va veni, de ochii lumii, de ochii tai , de noi, de noi aman2, de ... de lucru, de dor, de somn, de nesomn, de "ameteala" de zilele trecute, ca existi, ca exist, ca suntem , sau ca nu...sau ca ce o fi!
Pentru dimineata de azi, pentru felul in care m-am trezit, pentru ca am sanse sa intarzii la lucru, pentru noul membru al grupului nostru, pentru daruirea in intregime - Lidia bun venit pe de-a intregul! -

Iar lui Dumnezeu ii multumesc azi pentru ce am...

S-avem o zi buna,

Daniela

ÎNJUMĂTĂŢIRI..

eu as fi decupat inima lui in jumatate...jumatate sus, jumatate jos....atunci as fi fost de acord...:))
am acasa un barbat la care se aude un ticait atunci cand stau cu capul pe pieptul lui..dar cred ca pe jumatate..de asta ziceam...:)
spuneti-mi si mie bun venit....macar pe jumatate....caci iata...m-am alaturat voua...in intregime..

E sau nu asa...???

miercuri, 18 martie 2009

Eu...personal... sunt de acord cu cele din imagine...Voi ce ziceti??

Ameteala

Trist. Este prima data cand mi se intampla, in 23 de ani. Sa gresesc drumul spre casa. Trist din punctul de vedere al celor din afara. Trist din punctul meu de vedere azi. Ma doare ceva in mine. Sufletul. Daca mai e.

E prima dat cand gresesc drumul spre casa si nu mi-am dat seama decat cand a fost foarte tarziu. M-a durut sa ma intorc inapoi. Parca s-a rupt ceva in mine.

Mi-e frica de maine...mi-e frica de mor...ce sa fac? Cine ma ajuta?

Good bye Deva!

marți, 17 martie 2009

Exista un drum pe care fiecare vom merge. Mai devreme sau mai tarziu. Imi doresc sa stiu daca noi l-am ales. Impreuna sau separat. "Noi" - oamenii.

Ne-am intors. Am vazut scurt Timisoara azi...

Nu mai e loc de regrete... cateva amintiri voi lasa in urma, stiu ca voi reusi. Poate in acel tren, in ultimul tren pe care l-am murdarit cu lacrimile mele.

Ne-am intors...

Ne pregatim de plecare...

duminică, 15 martie 2009

Weekendul se apropie de sfarsit cu pasi repezi, zilele la Cluj au fost frumoase, relaxante...am ras mult mult...am vizitat orasul si ne-am relaxat...o excursie binevenita ;)
Ieri a fost o zi plina, am baut un ceai foarte foarte bun cu fructe uscate (care puteau fi si mancate ;D ) am fost intr-un bar care arata asemeni unei inchisori si am mancat o pizza si am baut un suc...frumos...
Am urcat si pe Cetatuie, cica asa i se spune, am urcat multe scari dar a meritat, privelistea a fost nemaipomenita, mai ales ca era deja intuneric, iar orasul se arata in toata splendoarea lui...In excursia noastra am avut parte si de zile de primavara ca cea de azi, daar si zile cu ninsoare ca cea de vineri, cand fulgii parca nu mai vroiau sa se opreasca. Erau mari si pufosi...Acum va trebuie sa plecam...pacat...dar cu siguranta ne vom intoarce ;)

Deva, venim!
La ora 16 avem tren catre Deva, facem si acolo un mic popas, mergem sa mancam o pizza buna buna buna...poate urcam putin si pe cetate ;D sa vedem si lumea de sus...sau mai bine zis de printre norii Devei ...
O sa ne intoarcem si la Timisoara, dar nu e momentul inca.Acum ne bucuram de cateva zile departe... ;)

Salutari,
Daniela si Iuly

Tot aici...

sâmbătă, 14 martie 2009

Suntem inca in Cluj. E frig, dar suportabil. Am umblat toata ziua. Gradina Botanica e aboslut superba. Am baut Cola si cafea intr-un bar subteran gen inchisoare cu poze cu Al Capone si cu gratii. Si ieftin. Maine vom fi la Deva. Suntem foarte incantate.
Ne bucuram ca am venit.

Va salutam,

Daniela si Iuly

Mainile sus!!!! :))

vineri, 13 martie 2009

Ninge...

Am ajuns...
In Cluj am fost intampinate de zapada...spre surprinderea noastra aici ninge...ninge...ninge...cu fulgii maaaaariiiiiii....e frumos...ca de vis...
Pe langa zapada am fost intampinate si cu flori...surprize...surprize...oare maine ce ne mai asteapta...???
Dupa cum se spune prima impresie conteaza, asadar asteptam noi provocari si asteptam ca orasul sa ne mai dezvaluie din misterele lui... ;)

Va salutam din Cluj...

Munty si Iuly

Hello Cluj!

joi, 12 martie 2009

Fericire, vise, iluzii, speranta, nebunie, dorinta, inconstienta, gara, tren, 6 ore, ceva de speriat, emotie, fantezie, cola, sandwish-uri, concediu, zile libere, idee, a vrea, a simti, a...a...
Cluj, noi venim...fa-ne loc in gara....
Pentru ce-i ce raman...mult succes, noi vom trai o aventura. Si la intoarcere, ne vedem tot aici, in toate gandurile noastre...

Vise ...vise ...vise,,,

Tot din categoria ...vise... si...deziluzii...

VIS si DEZILUZIE - exercitiu de creativitate

miercuri, 11 martie 2009

Din cate am vazut, exercitiul de creativitate ne-a cam aprins. Pe toti. Good work.
Felicitari noua. facem echipa buna. Ma simt atat de obosita in seara asta, insa atat de dedicata "muncii" asteia incat ma simt "datoare" fata de mine si sa va mai provoc, inca o data. Propun un scurt text, un monolog sau un dialog fiecare cu el insusi pe baza cuvantului "vis" si "deziluzie".
Oboseala nu ma opreste...textul meu este urmatorul:

M-am trezit in dimineata asta cu o dorinta si o pofta exagerata de viata, m-am simtit fericita pana la epuizare, intaiul vis despre primavara l-am avut. Era o primavara frumoasa in mintea mea, asa-i Daniela? Daaaa...era o primavara superba cu pajisti de miere, cu flori nu uscate dar nici cruda. Era o primavara reala, in culori. Si n-am pictat-o eu...era visul meu cel mai frumos, dupa tine. Cum sa-mi strabat gandurile altfel? Cum sa nu profit de singurul vis frumos din ultima vreme? Cum s anu ies cantand din casa si cum sa nu urlu, cat pot eu de tare: SUNT FERICITA...Cum sa nu ma usture ochii d ela soare si lumina, cum sa nu-mi doresc sa ma arda, cum sa nu-mi doresc tot?! Chiar tot, cu tine...vreau tot...Si m-am trezit, dupa cum mi-am spus, si mi-am pregatit ochelarii de soare si-am aruncat o privire, anapoda pe fereastra, prin perdea...deziluziile sunt cele mai dureroase asa-i? Te doare Daniela, asa-i? Ploua. Si ploua cu stropi care ma ardeau, pe dinauntru, cum arde ura sufletele oamenilor. Si ma ardea pana in maduva oaselor ploaia, ca o lacrima ...cea mai...
Intotdeauna m-au durut visele...de deziluzii sunt satula.

Here goes nothing

Copilul stătea desculţ în zăpada arsă de soare, rănile picioarelor îi sângerau neîntrerupt, lacrimile îi curăţau obrajii murdari de funingine, plângea...


Nu avea cum să fie copilul lui, copilul lui era înmormântat de mult. Avea şi o statuetă micuţă şi drăgălaşă care împietrea surâsul lui dulce, de mult pierdut. Putea fi copilul... îi treceau gânduri nebune prin cap. Trecutul revenea în mintea lui, omul deveni stăpânit de o durere imensă pe care credea că de mult a uitat-o. Dar copilul din faţa lui sângera şi plangea. Avea privirea goală şi ochii lăcrimau incontrolabil. Furia care îl inunda era teribilă, nu se putea abţine. Vroia să fie plin de compasiune pentru fiinţa din faţa lui, dar nu putea. Era furios pentru că acel chip exista. Era furios că nu putea să facă nimic să uşureze durerea copilului. Era furios că nu putea să plângă, că nu putea să aline, că nu putea să învie. Să învie ochii aceia goi; nu putea să schimbe trecutul… Pentru prima dată vroia să nu mai vadă şi vroia să se întoarcă şi să se îndepărteze. Ceva îl ţinea pironit în loc. Simţi ceva rece pe picior. Se mişca. Ce făcea? Tot peisajul se strângea în jurul lui şi nu mai vedea nimic de frică şi de singurătate. Se uită în jos doar ca să vadă o mânuţă vânătă care mângaia un picior desculţ şi însângerat.


Se trezise brusc şi un fior îi străbătu şira spinării. Acelaşi vis în fiecare seară de când soţia lui era lângă el şi copilul scrâncea încet în pătuţ. Nopţile negre în care era doar un nebun de alb erau aşa aproape şi totuşi aşa departe. Plecarea îl făcea să nu poată dormi noaptea, să fumeze ţigară după ţigară, să putrezească pe dinăuntru lângă cei mai dragi oameni din viaţa lui.


Continuare...(3)


Copilul statea descult in zapada arsa de soare, ranile picioarelor ii sangerau neintrerupt, lacrimile ii curatau obrajii murdari de funingine, plangea...
- Trezeste-te ....trezeste-te....simteam pe umarul meu o mana care ma strangea puternic, nu intelegeam ce se intampla...imaginea copilului disparuse complet pentru cateva secunde...Am inceput sa recunosc camera mea, acei patru pereti atat de cunoscuti, tavanul care imi cunostea toate visele...am recunoscut si mana care ma strangea cu atata putere, era mana care imi oferise linistete de atatea ori, si care imi stersese lacrimile si care imi mangaia trupul ...era aceea mana atat de fina si atat de nerabdatoare sa cunoasca totul...
Copilul descult cu ranile picioarelor sangerange a revenit din nou in gandul meu...acest cosmar ma bantuie de ceva timp...se repeta in fiecare seara, totul se intampla la fel...nu reusesc niciodata sa ma apropii mai mult si sa-l ajut, pentru ca de fiecare data aceasi mana ma trezeste la realitate...
Am incercat sa alung imaginea dar revenea si revenea la infinit...intr-un final m-am ridicat din patul atat de cald si comod...noaptea avea sa fie una lunga, povestea copilului din vis se asternea pagina cu pagina, pana cand ochii mei au inceput sa cada usor...
- Hei...trezeste-te...si din nou mana aceea strangea puternic umarul meu....ma trezise sa ma duca in pat, adormisem cu capul pe birou, dar reusisem sa termin povestea copilului descult...oare reusisem sa termin si povestea cosmarelor mele...???


Continuare...(2)

marți, 10 martie 2009

Copilul statea descult in zapada arsa de soare, ranile picioarelor ii sangerau neintrerupt, lacrimile ii curatau obrajii murdari de funingine, plangea...
plangea inecat, plangea asa cum isi dorise dintotdeauna sa planga, din suflet, fara teama...fara sa-i fie frica de ochii lumii, fara sa-i fie frica de mila...lacrimile i se innodau dedesubtul barbiei si-i curgeau pe gat, in jos. Rareori se stergea si-si manjea intreaga fatza de negreala. In sinea lui plangea pentru ceva ce niciodata n-o sa primeasca inapoi. O pierduse. Definitiv. Si odata cu ea, sufletul sau. Era gol pe dinauntru. Era strain de trupul lui. Tremura din toate incheieturile si repeta, infundat doua cuvinte: "de ce?"
Eu, din coltul strazii, il priveam ingandurata. Ii simteam durerea, nelinistea, dorinta, visele intrerupte si visele facute tandari. imi doream sa-i pot alina durerea. Dar cum? Ma simteam la fel. La fel ca si el...poate chiar mai rau. toata frica pe care el n-o simtea, eu o simteam, pana in maduva oaselor. Mi s eparea ca-l cunosc de undeva...
Trebuia sa ma apropii cu orice pret. Nu stiam cum si mai ales de ce s-o fac. Plansul lui, lacrimile lui imi tremurau mie in palma.
ma simteam atat de aproape lui, incat credeam ca e parte din mine. partea aceea la care am renuntat.
Copile...m-am napustit asupra lui, i-am sarutat taplile insangerate si i-am zis: "ce bine ca te-am regasit..."
Va fi sansa mea sa redescopar copilul din mine, copilul pe care l-am gonit nu cu mult inainte...

Continuare....

Copilul statea descult in zapada arsa de soare, ranile picioarelor ii sangerau neintrerupt, lacrimile ii curatau obrajii murdari de funingine, plangea...
Si parca asta era tot ce ii venea in minte, era ca o umbra trecutului. Deodata isi reaminti ca astazi o sa o vada, urma sa se reintoara la vechea casa. Era Maria, ce pe care o iubise atat...dar parca isi pierduse iubirea.Emotiile imi cuprinsara sufletul si lasa purtat intr-o nostalgie pura - cand el si Maria copilareau fericiti. Si mainile lor se intalniera de atatea ori, pentru el fusese iubire.
Trecura apoi cateva ore bune in care statu si privi in oglinda ore in sir.
Auzi apoi o trasura si deodata se facu agitatie...Vechea casa se umplu repede, ceva zumzet pe coridoare. Iesi in intampinarea noilor veniti...Inselese ca era deja totul aranjat, oaseptii se aranjasera in camerle lor, iar doamna Maria ceruse o camera separata pentru a se odihni pana la cina. Liniste...nu se mai putu regasi nici macar prin gandurile lui, nu ii venea nimic in minte. Ar fi vrut sa o vada, parca traia pentru asta...dar ce era el azi, cum se intamplase totul si de ce o pierduse pe Maria?
Se hotari sa merga sa o vada. Intr-o clipa fu in fata camerei ei, era intredechisa. Simtea acelasi miros ce il purta Maria si dete buzna
- Maria!
O tanara doamna isi tineara mana lipita pe geam...si batea usor cu degetele fine in sticla, usor plictisita. Dincolo de geam era viata ei. Nicio tresarire. Cateva momente de tacere. Se gandi sa plece cand....
- Am stiu ca o sa vii sa ma vezi! zambi usor, dar parca nu era zambetul ei. Vru sa ii citeasca pe chip o usoara emotie, ceva, dar nimic nu o trada. Isi lasa apoi trupul sa se prabuseasca in vechilu fotoliu.Era schimbata. O vedea si parca vedea prin ea.
- Cum ai ajuns ?
- Bine, a fost obositor drumul. Mi-e era dor...de casa asta, aici am crescut pana la 17 ani. Zambi duios. Apoi isi lasa privirea in jos de parca ar mai fi cautat ceva. Erau intre ei atatea lucruri nespuse.
- Casa a fost trista fara tine, ti s-a simtit lipsa...Asa cum facuse intotdeauna - asa facea si acum, lucruri rostite pe jumatate. Se gandi "de ce nu pot sa zic ti-am simtit lipsa ?", si apoi isi zise ca poate oricum nu are rost cand ii citi pe chip un usor zambet ironic. Niciodata nu reusise sa ii inteleaga mimica, numai interpretari...
- Nu si de acum incolo, m-am intors. Si iar se pierdu in privirea ei...parca ar mai fi vrut sa interpreteze ceva din cuvintele astea...si ii vazu zambetul ce il privea in ochii si cel pe care il stia mai bine ca nimeni
Deodata se ridica brusc din fotoliu si pleca...Ramase privind in urma ei, si o auzi cantand in timp ce cobora scarile. Ca ii fusese dor de ea sau ca o mai iubea? Nu se mai gandi la asta....Dar ea? ea il mai iubea ?



Drumul catre nicaieri... [1]

- Va spun eu dom’le, lumea e pe duca, nu mai are mult. Numai minunatii vezi pe la televizor, iar de cand cu criza asta e tot mai greu. Pai deunazi am vazut...

Nu eram deloc atent la ce-mi spunea omul asta. Nu i-am retinut nici macar numele. Am pierdut sirul numarului de masini la care am facut autostopul, iar fiecare sofer parea tare dornic sa se confeseze unui strain. Eu ma multumeam de fiecare data sa dau din cap si sa aprob, fiind prins in propriile ganduri. Toate astea nu contau, tot ce conta era sa ajung la destinatie. Nu mai aveam mult si urma sa ajung dupa un drum lung.

Tineam in mana un trandafir rosu. Nu era orice trandafir, era trandafirul perfect, mi-a luat mult timp sa-l obtin. Culoarea era perfecta, nu avea spini. Imi aduc aminte cu melancolie cum a inceput calatoria mea, cu un trandafir alb, sfrijit, atat de plapand incat parea oricand, la cea mai mica fortare, gata sa se rupa.

Soseaua pe care mergea masina era foarte populata. Un dute vino constant, oameni grabiti, oameni ce uitau de ei. A fost o calatorie lunga si interesanta, nu am regrete, insa abia asteptam sa se termine, acum cand ma vedeam asa de aproape de destinatie.

La un moment dat omul meu a tacut, apoi a dat drumul la muzica. Muzica, desi enervanta, imi mai calma putin din nerabdare. Cel putin nu mai eram nevoit sa dau din cap mecanic. Amintiri de tot felul se perindau prin capul meu. Dusesem o viata destul de ciudata, fara constante, mereu in preschimbare. Mi-am intrerupt sirul gandurilor cand am vazut apropiindu-se drumul pe care trebuia sa apuc. I-am spus soferului sa opreasca.

- Sunteti sigur dom’le? Drumul asta pare sa nu mai fi fost batut de mult de pasi omenesti, pare ca duce nicaieri. Va pot duce pana la urmatorul oras, e frumos, cunosc acolo...

Nu-si mai continua spusele deoarece l-am intrerupt multumindu-i de amabilitate si urandu-i noroc in viata. Parea sa aiba nevoie de noroc. A plecat putin suparat si incurcat de faptul ca apuc acest drum si nu vreau sa merg in oras. Nu imi pasa de asta.

Am apucat pe drumul meu, un drum ce intr-adevar parea sa nu mai fi fost batut de picior de om de ceva timp. Nu era un drum drept, dimpotriva, era destul de intortocheat. Inafara de sosea si masinile de pe ea, cat vedeai cu ochii era numai pustiu, un pamant sarac pe care cresteau doar maracini si putina iarba care nu era nici pe departe verde.

M-am oprit la un moment dat si m-am uitat inapoi. Soseaua abia se mai vedea, zgomotul masinilor se auzea slab. Ma gandeam cu usoara tristete la toata calatoria. Imi va fi dor. Un dor fara regrete. Cu un oftat lung am continuat sa merg pe drumul catre nicaieri...


(va urma)

Salut,

luni, 9 martie 2009

Succesul, ca si respectul sunt stari de fapt, pentru omenire. Pentru mine. Pentru tine. Pentru noi.
Succesul se pare ca-l avem, respectul vine din noi, ca o refulare, ca o dorinta de a creste in ochii mei sau ai tai sau ai oricui...eh...
Bun venit noilor membri. Si felicitari Gaby pentru prima ta postare aici, la noi, in gandurile noastre toate.
Nu e usor sa fiu eu si vin in intampinarea voastra cu o propunere, idee, rugaminte, cum vreti voi sa-i spuneti...
Sa va/ne testam creativitatea.
Avem urmatoarea fraza:

"Copilul statea descult in zapada arsa de soare, ranile picioarelor ii sangerau neintrerupt, lacrimile ii curatau obrajii murdari de funingine, plangea..."

Propun o continuare...10-15 randuri, nu cer mult. Propun o poveste, o scurta poveste imaginara. Mi-e dor parca sa inventez, mi-e dor parca sa-mi fuga mintea departe si capul sa mi-l pierd.
Deci??? Eu astept...

What is easy and what is not... easy

Mi-am prins urechile. Inca din facultate stiam... am invatat jurnalismul online pe blogger.com, dar e greu... mult mai greu decat jurnalismul online pe wordpress. Mi-e teama ca daca o sa apas pe butonul "deconectati-va" nu o sa mai gasesc "conectati-va".

Am decis sa scriu si aici. Da... eu scriu, scriu pe caiet, scriu in dosare codate, scriu pe internet. Scriu prost si scriu bine, dar scriu si execrabil si scriu si genial. O sa ma straduiesc sa postez, diversificat si in rutina.

"Gandurile noastre"... ale mele duc acum la lalele si frezii si crini. Deocamdata nu am idei.

Love, love, love...

Am primit si eu si impartasesc cu voi






Ce ziceti vom ajunge si noi asa???

Prima dimineata de dupa...

Da. M-am trezit obosita. Ca si cum toata noaptea as fi alergat, pe oriunde, numai nu prin visele altora sau ale mele. Dar sunt linistita. Stiu ca existi si respir. Fumez o tigara, fumul e trecator, viata e trecatoare, visele mele la fel. Imi aduc aminte de diminetile si cana albastra cu dungi albe de la Bocsa. E si asta o dimineata insorita. Nu stiu daca e frig sau daca e cald. Nu stiu cum sa ma imbrac.
Pana atunci...vreau sa fumez. Ascult Vama Veche...si-mi amintesc ca iubesc si ca am o viata inainte. Ma pregatesc sa merg la job. Iuly mi-a spus ca de 8 martie ne-au dat o floare si o cutie de ciocolata. Gestul conteaza. Dragut din partea lor.
Ah...ce-as mai sta...ce-as mai vrea sa stau si sa-mi fie lene in continuare...dar nu...e tarziu...

Mai vreau sa va spun ceva:

E prima dimineata de dupa....Si daca vreodata aveti posibilitatea sa va alegeti visele, aveti grija pentru ce vise optati. Poate pentru cele cu care sa puteti sa traiti pentru tot restul vietii!

Enjoy!
(Eu vreau sa simt dimineata asta pana la epuizare)

La multi ani!!! ...noua...

duminică, 8 martie 2009



Daniela...Daniela...asta este pentru tine... ;))

Tic-tac

M-am tot gandit ce sa scriu...ufff...uneori am impresia ca inspiratia ma paraseste...dar nu nu nu ...refuz sa o las sa plece, daca va fi nevoie o voi tine langa mine cu fortza, stiu ca dragoste cu forta nu se poate dar nah..situatia e diferita :D

Tic-tac tic-tac tic-tac...ceasul de pe masa are grija sa imi aduca aminte la fiecare secunda ca mai am de trait cu o secunda in minus...asta este ciclul vietii se desfasoara, isi urmeaza propriul drum iar noi nu putem decat sa il urmam plini de incredere si speranta...asa ca ar trebui sa ma grabesc sa scriu...

Azi de 8 martie noi am facut ceva...am avut o idee si am pus-o in aplicare...speram sa fie ceva...ceva...amuzant...ceva vesel...ceva trist...real sau poate nu...vom povesti de toate pentru toti, va fi un blog cat pentru trei sau poate patru sau chiar cinci...cine stie...
Tic-tac tic-tac...ceasul asta nu imi da pace...Ziua de 8 martie se apropie de sfarsit...o sa ne reintalnim cu ea la anul, cand va sti si mai multe decat anul acesta...

La multi ani!!!

Gandurile noastre punct ... si de la capat

Este azi, 8 Martie, La Multi Ani tuturor...nu! Nuuuu! Este azi 8 martie si prietena mea iuly a creat un blog, doua bloguri, trei bloguri - prietena mea Iuly a creat un blog cat pentru trei. Unul singur. Gandurile mele in sus, gandurile mele in jos...si pana la gata vor fi gandurile noastre. Deci gandurile noastre. Suntem trei. Eu, tu si...si mai cineva. Eu sunt Daniela si scriu despre lume si despre mine, pentru mine. eu sunt Daniela si am un blog cat pentru 3.
Este azi, 8 Martie 2009, prietena mea iuly a facut un blog...si mie imi place.

Este azi, 8 Martie 2009 si ma simt mai bine ca niciodata. Si chiar daca ploua, pe mine ploaia nu m-a udat niciodata si daca m-a udat la un moment dat....m-a udat cu un scop.

Sa ma gradesc, sa ajung...

Este azi, 8 Martie si eu am postat aici.