Pentru ca nu stiu ce sa fac...

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Uitandu-ma ce s-a mai intamplat pe aici, cine ,ce a mai zis, poate in speranta ca voi gasii ceva care sa imi opreasca gandurile macar pentru un timp...ei bine am si gasit, mi s-au oprit asupra"De ce sa ma preocup acum de viitor cand a existat o perioada in viata mea(si recunosc, cea m ai plina si cea mai frumoasa) in care traiam pana la epuizare clipa de fata, fra sa ma gandesc la consecinte?! De ce sa ma gandesc la siguranta zilei de maine cand o traisc pe cea de azi atat de frumos si fara nici o grija?! De ce sa-mi fac planuri pentru anii ce urmeaza cand acum am marea de vise implnite in fata mea?!

Da, mi-am implinit unul din cele mai mari vise, si anume, am iubit cat am putut de mult, iubesc si voi iubi in continuare."
Am inceput sa plang din nou...pentru a nu-stiu-cata-oara...asa cum stiu eu mai bine...asa cum pot eu...Am privit inapoi si am vazut vaporul care se scufunda incet dupa ce a luptat cu marea pana la epuizare, probabil ca in sinea lui asteapta pe cineva care sa il salveze...sau poate nu, poate ca asa este mai bine, poate ca asa trebuia sa fie demult, doar ca s-a chinuit sa ramana la suprafata...
De ce ne preocupa viitorul? pentru ca este singurul pe care il putem schimba, sau cel putin asa credem noi, ca il putem schimba...sau asa ne place sa credem...poate ca tocmai nesiguranta zile de maine ne face mai puternici.
O lacrima imi spune sa ma opresc, un ceas imi spune ca ar trebui sa plec, un altul ca ar trebui sa renunt la a mai crede in oameni, in ceea ce spun direct sau indirect...
Privesc inapoi si vad zile pline de zambete, zile pline de iubire, zile pline de copilarii si idei natrusnice, zile pline de stres si munca, zile pline de lacrimi si durere, zile aproape de prieteni si zile departe de ei, zile cu soare si altele cu zapada, zile cu stele si noptii cu soare , zile...tot felul de zile...peste toate acestea plutesc in neant CUVINTELE, buna si rele, spuse atunci cand trebuie sau aruncate in vant...sau pur si simplu cuvinte...
Daca va ganditi ce fac aceste cuvinte, ei bine pot ranii...pot ranii mai mult decat va imaginati, pot strapunge orice, chiar orice...pana nu demult nu credeam in cuvinte, pana cand mi-am dat seama ca doar cu ajutorul lor poti exprima ceea ce intradevar simti sau ceea ce vrei sa transmiti...
uvintele si prietenia imi dau acum batai de cap, vaporul tocmai a fost distrus...mi s-a spus a\ca nimic nu mai ppoate fi salvat, si atunci , pentru a nu stiu cata oara a cazut cerul.
Imi vine acum in minte o intrebare...ce inseamna sa fii prieten adevarat?...eu nu pot raspunde la aceasta intrebare, poate pentru ca nu am stiut sa fiu un prieten adevarat niciodata, poate ca nu am inteles sensul cuvantului prietenie, poate ca m-am inselat asupra acestui sentiment sau ce o fii...nu am stiut niciodata sa tin oamenii langa mine, acestia pleaca, intr-un fel sau altul desii imi spun ca nu vor face asta...de cand ma stiu persoanele la care am tinut au plecat de langa mine, de cele mai multe ori fara o explicatie concreta...poate ca eu sunt cea care i-a facut sa se departeze si sa plece...nu stiu ce sa fac sa ii pastrez, si probabil nu voi stii niciodata, nu stiu ce sa le spun si ce sa le ofer, cand le ofer prea mult si ii sufoc, cand le dau prea putin si atunci este mult prea putin, din pacate nu reusesc sa gasesc o cale de mijloc...voi stiti? daca da spuneti-mi si mie...mai am o viata inainte sa invat...mai am o viata inainte sa ...plang...lacrimi sunt destule...

Pentru ca nu stiu ce sa zic si ce sa fac, si cum sa fac ...prefer sa plang si sa astept, nu ma intrebati ce astept, poate o raza de soare, sau de lumina, sau poate o mana, sau o privire, un zambet, un cuvant bun venit din suflet, o lacrima de fericire, astept ca lumea sa se intoarca cu fundul in sussi sa ramana asa, tavanul sa imi fie asternut si cerul pat, stelele lumanari...visele realitate...