Cu si despre oameni

marți, 20 octombrie 2009

Astazi, desii afara vremea nu tine cu mine, ploua si este frig m-am hotarat sa ies totusi putin, am fost la un ceai...intr-un loc unde am mai fost o singura data in viata mea, e un loc frumos, cu o anumit aer de "nu imi pasa de nimic" care atrage, sau cel putin pe mine ma facea sa ma simt bine si sa ma gandesc ca nu ar trebui sa imi pese...
Amintirile au inceput sa dea buzna fara macar sa ceara voie, fara sa ma intrebe daca este sau nu un moment potrivit...In ultima perioada am pierdut multe, foarte multe, dar am si castigat, am si invatat multe lucruri. Oamenii sunt cat se poate de ciudati si diferiti, dar ce avem in comun o mare parte dintre noi...este rautatea. Ne place sa fim iubiti si bagati in seama, pana cand ne plictisim, sau gasim altceva mai bun de facut, ne place sa ni se dea totul dar noi dam nimic sau cat mai putin, ne place sa criticam dar si noi facem aceleasi lucruri ca si cele pe care le criticam, ne place sa facem reprosuri fara sa ne uitam la noi... Am avut incredere in oameni, as fi facut aprope orice pentru cei care erau langa mine, acum insa nu mai am incredere in aceleasi persoane care pana nu demult erau viata mea, in momentul in care am hotarat sa mai fac si altceva doar pentru mine, reactiile nu au fost cele la care ma asteptam, reactiile nu au fost deloc justificate , din punctul meu de vedere, dar ce pot spune, este doar punctul meu de vedere.
M-am trezit acum, ca nu mai am nimic din ce am avut, ca nu mai sunt nimic din ce am fost, sau poate ca sunt, tot eu, doar ca am devenit mai invizibila, ehh ce mai conteaza pana la urma viata merge inainte.
Ce inseamna sa fii prieten? eu stiu ce inseamna, dar atunci cand dai trebuie sa primesti in aceasi cantiotate, nu exista prietenie in care vin doar dintr-o parte si din cealalta pe jumatate...nu se poate numii prietenie, este...nu stiu ce este...prietenie exista trebuie doar sa stii unde sa o gasesti, si cum sa tii de ea.
Stati linistiti ca nimeni nu stie cand a gasit-o ...
Ma uit pe geam si parca as vrea sa ma inalt pana la el si sa ramn acolo printre nori, fara griji, fara ganduri, fara rautati, fara...
Cand o cunostiinta aporpiata a trecut prin momente mai grele, toata lumea a plecat de langa ea, si a ramas singura, motivul? " Nu te mai poti intelege cu ea, nu stiu ce e in capul eu." Ehhh...eu stiu acum ce a fost in capul ei, si doare foarte foarte tare sa te trezesti singur la capat de drum, sa vezi ca persoanele care ti-au promis ca vor fii langa tine nu mai sunt, si mai mult, spun ca iti vor binele, dar tot ce fac este sa te raneasca, constient. Doare si e greu sa treci peste, dar timpul face minuni si in urma nu vor mai ramane decat amintirile frumoase, am facut multe si desi poate ca nu ar fi trebuit, acum nu imi pare rau, am facut tot ceea ce am vrut in momentul respectiv, asadar sunt fericita, de ce imi pare rau? e ca am lasat sa plece din viata mea oameni care nu meritau asta, am ranit oameni care nu au facut decat sa ma ajute, dar eu i-am ranit pentru a face pe plac cuiva caruia nu ii pasa de mine, dar ce mai conteaza acum, important e ca fiecare si-a gasit linistea, intr-un fel sau altul, fiecare isi vede de viata lui, si fiecare crede ca are dreptate in tot ceea ce face.
Dreptatea asta, sta intotdeauna undeva la mijloc...numai ca oamenii incearca sa o traga de o parte sau de alta.
Mai vreau sa zic ceva...nu am uitat de nimeni, nu am uitat de cei care eu foat langa mine si care imi vor sau mi-au vrut binele, dar am ales sa ma inchid in cochilia mea, pentru ca imi este si mi-a fos teama, stiti cum se zice, dupa ce te arzi odata esti atent si cu iaurtul...
Va doresc o seara cat mai frumoasa! Si nu uitati ca viata are farmecul ei!

Ce spun azi

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Daca faci imprundenta sa visezi, fa si imprudenta sa-ti implinesti visele - un vis neimplinit e o sansa ratata spre fericire.

La Multi Ani Iuly!

Doar o alta dimineata...

joi, 15 octombrie 2009

Este doar o alta dimineata din toate cele cate au fost pana acum, am si dimineati frumoase insa aceasta nu este una dintre ele, este o dimineata in care lumea intreaga este cu susul in jos, o dimineata in care as vrea sa ma ascund de tot, sa nu fie necesar sa spun nici un cuvant, o dimineata in care mi se pare ca lumea intreaga ma uraste si prefer sa ma ascund, o dimineata in care capul meu si-a amintit ca exista si ma necajeste cu o durere destul de mare, o dimineata in care m-am trezit speriata si am vrut sa fug, nu stiu unde dar eram pregatita, pana cand mi-am dat seama unde sunt.
Ma simt atat de singura...nimeni nu vrea sa fie in preajma mea, oamenii uita de existenta ta, ata pentru ca nu ii intereseaza, sau poate ca i-a interesat la un moment dat si eu nu am stiut sa apreciez asta, poate ca este de vina doar aceasta dimineata in care lumea nu isi gaseste loc in gandurile mele. Este doar o alta dimineata fara suflet, o alta dimineata cu gandurile goale si idei pierdute...
Starea vremii ma influenteaza fantastic...
Se pare ca anul acesta a venit iarna mai repede, se pare ca vara a dorit sa plece, poate pentru ca s-a suparat, poate pentru ca era obosita...o voi intreba la anul, sper doar sa nu uit.
Omul se pare ca uita multe, sau daca nu uita gandurile se schimba, destul de repede, dam vina pe celalalt ca nu este suficient de nu stiu cum, ca nu face nu-stiu-ce, sau se poarta nu-stiu-cum. Stiti ce este cel mai ciudat? Ca lucrurile de care il acuzi pe celalalt le faci si tu mai repede sau mai tarziu, constient sau nu...
Ma aflu intr-o camera alba, de obicei nu imi plac camerele albe, pentru ca nu exprima nimic, chiar nimic, nici nu zambesc, nici nu sunt triste, dar camera asta are ceva, nu stiu ce anume, dar ma face sa ma simt bine, imi da siguranta.
Am deschis putin geamul si frigul de afara ma lovit, vremea asta de afara nu imi palce deloc, cum sa ninga la mijlocul lui octombrie? poate ca si vremea s-a simtit ca si mine in ultima perioada, si poate ca insa se mai simte, poate ca ii este mai usor sa uite asa...sa uite tot ceea ce vrea sa uite...
O alta zii, alte ganduri de infruntat, alte cuvinte de rostit, alte...alte...sau poate aceleasi...cine mai stie...uneori as vrea sa dispar pur si simplu, alteori as vrea sa plec departe si nimeni sa nu mai stie nimic de mine, uneori as vrea sa ma urc pe un munte si sa strig cat pot eu de tare...lumea nu e asa cum pare, ca viata nu este deloc atat de usoara cum eu am crezut, ca toate greselile se platesc, la fel ca si faptele bune, si astea se platesc...totul se plateste in viata asta...

...

luni, 12 octombrie 2009

Prea multe nu s-au schimbat de anul trecut si pana acum...defapt am impresia ca am ajuns de unde am plecat ma simt la fel ca si anul trecut...in aceeasi zii, la aceeasi ora... faceam cam acelasi lucru...doar ca atunci nu aveam curajul sa dau arat ce am scris cu lacrimi in ochi...
Privesc inapoi...cate s-au intamplat...cate am castigat si cate am pierdut, cate am lasat sa treaca pe langa mine fara sa le arunc macar o privire, cate vise am avut, cate ganduri, iluzii, idei...cate...si mai cate...
Sunt iar singura in camera asta straina, sunt iar inundata de lacrimi...afara ploua, poate ca de acolo mi se trage, cred ca tavanul meu este spart si ploua inauntru, iar eu cred ca sunt din matase , pentru ca ploua si in sufletul meu.
Incredere...incredere...incredere...imi suna neincetat in minte inca de acum un an, astazi a revenit mai in forta ca niciodata..." de ce sa am eu incredere in tine, daca tu nu ai?" intrebarea care m-a pus pe ganduri, cam asa e...daca eu nu am incredere in mine, de ce sa cer de la oameni asta? ehhh nu ca ar avea cineva incredere in mine, dar nahh...

Toata viata mea, mi-am dorit sa eman fericire, sa impart zambete...de ceva timp din pacate nu mai eman decat tristete, nu mai impart nimic pentru ca nu mai am ce sa impart...

Ganduri ascunse...

miercuri, 7 octombrie 2009

Lacrimile imi curg siroaie...dar ce conteaza...ii pasa cuiva? Nu!
Va spun eu ca nu...fiecare este pentru el, si daca ii pasa cuiva o face pe moment si cam atat, pana isi aduce aminte ca are si altceva de facut, ceva mai bun...
Tot ce am cerut de la oameni este sa ma lase sa traiesc linistita, am dat tot ce am avut eu mai bun, ca ulterior totul sa fie aruncat la gunoi...e ok...am ajuns sa caut si in gunoi, sa imi recuperez sufletul sa il lipesc si sa incerc sa merg mai departe...mai departe unde? Nici eu nu stiu...merg catre alte vise, idei, ganduri...
Ma scurg pe scaun la fel si lacrimile mele, la fel si gandurile mele...la fel si eu...
Tristete...m-am saturat de ea...imi da tarcoale de cate ori poate...
Amintiri frumoase si clipe care au trecut poate fara sa le pretuiesc...momente...clipe...secunde...minute...ore in sir...zile intregi...
Mi-am promis la un moment dat ca nu voi mai plange niciodata, pentru nimeni, nici macar pentru mine...nu m-am tinut de cuvant...asa cum am mai incalcat multe alte promisiuni...se pare ca nu trebuie sa mai fac promisiuni pentru ca nu sunt un om de cuvant...ehhh cine stie poate ca o sa invat si eu cu timpul...
Stau si plang...e scaparea mea in univers, sunt gandurile mele transformate in nisip, sunt visele mele calcate in picioare si uitate undeva, sunt iluziile noi create in fiecare zii si sustinute de toiag invizibil...Ciudat, camera asta mi se pare straina, parca ma priveste cu ura...oare de ce?
Nu am curaj sa o intreb...peretii parca stau sa cada peste mine si sa ma tina acolo...mi-e dor...de mine ce-a cu capul in nori...de mine cea copil...de mine cea cu zambetul pe buze tot timpul...
Am cazut , m-am ridicat, am cazut din nou...si iar m-am ridicat...acum am cazut din nou...o sa ma ridic, stiu asta dar mai greu, o sa pot sa imi ridic privirea si sa am incredere in mine, stiu si asta...o sa incetez sa mai fiu calaul cel mare si negru, stiu si asta...
Am uneori impresia ca nu merit ca oamenii sa sta langa mine, nu reusesc sa le fac decat mult rau...cred ca asta este si motivul pentru care la un moment dat toti pleaca...imi doresc sa fac bine si o dau in bara de fiecare data ...poate ca viata mea a fost facuta sa fiu singura...cine stie...viata asta are multe surpize...
Mai cateva zile si fac 22 de ani...cate s-au intamplat...cate am vazut...cati oameni si-au lasat urmele pe nisipul din sufletul meu...si cati dintre ei si-au pus amprenta in viata mea...cate amintiri frumoase am...cate clipe am trait...cate lucruri frumoase...iubiri, saruturi, atingeri, cuvinte, prieteni, emotii, goluri pline in stomac, flori, calatorii, intalniri...as putea sa continui...parfum de tei, zapada...ganduri departe, ganduri cu aripi, vise...
In fiecare clipa ma trezesc si parca e si mai intuneric in jurul meu...

Mai pot sa zic doar...noapte...

Toata lumea pleaca...

luni, 5 octombrie 2009

Se pare ca am ramas singura...teoretic...nimeni nu mai vrea sa scrie...ei bine eu zic sa va mai ganditi...poate totusi va intoarceti rand pe rand la fel cu ati si plecat. Eu voi fii tot aici, va astept...

O zii cu muult soare, pentru ca se pare ca iarna vine furioasa...

Ramas bun...

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Nimic...si dintr-un nimic mai mic, un nimic si mai mare.

Candva ziceam..."am luat hotararea sa nu ma despart niciodata de...una, de alta, de mine, de voi, de copilarie, de ce-mi place sa fac, de...hehehehehe...de cate n-am mai zis.." . Azi spun: " Am luat hotararea sa va spun o poveste..."

Blogul acesta a fost creat pe 8 Martie de Iuly pentru mine, ea si Valentina. Apoi am mai chemat cativa scriitori, am scris si noi si ei. si ne-am pierdut...am ramas eu si Iuly, apoi eu... nu pot sa continui ceva ce nu e al meu, ceva creat pentru mine si pentru cineva. Nu stiu sa pierd, iar cand nu stiu sa pierd, ma retrag. Nu stiu si nu vreau sa pierd. N-am stiut asta niciodata. Dar nici n-am incercat sa invat.
Drumurile sunt multe, pe care am sa merg, ma decid la momentul respectiv.Cat despre vise, nu mai am. Am renuntat sa mai imi fac vise. Implinirea sau neimplinirea lor depinde intr-o oarecare masura si de altii. Iar eu nu ma mai incred in oameni. , cum am facutpana acum.
Azi e prima zi din restul vietii mele, din noua mea viata in care daca am sa primesc pe cineva, n-am sa ii dau tot. Azi m-am decis sa... azi m-am decis sa imi inchei activitatea aici, pe "gandurile noastre", pe "ceasul care ticaie" si care va ticai mereu pentru mine. Azi m-am decis sa va multumesc celor care m-ati citit, celor care ati crezut in mine, celor care m-ati judecat, celor care nu m-ati judecat, celor care ati scris aici pentru ca v-am convins eu, celor care ati citit si-ati zambit.

Azi multumesc tuturor!
Ma intorc in trecut, pentru ca am fost mereu omul care a trait din amintiri, care s-a hranit cel mai bine cu timpul ce a trecut.

Mult succes in tot ceea ce veti face de acum inainte.
Pentru mine acest blog va exista doar in amintiri. Va exista doar 8 Martie 2009 si placuta surpriza pe care am avut-o in momentul in care am aflat de acest blog.

Cam asta a fost povestea mea. O parte. Povestea asta nu merge mai departe. La fel nici eu.


De bine numai,
Daniela

P.S: Sa va impliniti visele daca le mai aveti!