Ganduri ascunse...

miercuri, 7 octombrie 2009

Lacrimile imi curg siroaie...dar ce conteaza...ii pasa cuiva? Nu!
Va spun eu ca nu...fiecare este pentru el, si daca ii pasa cuiva o face pe moment si cam atat, pana isi aduce aminte ca are si altceva de facut, ceva mai bun...
Tot ce am cerut de la oameni este sa ma lase sa traiesc linistita, am dat tot ce am avut eu mai bun, ca ulterior totul sa fie aruncat la gunoi...e ok...am ajuns sa caut si in gunoi, sa imi recuperez sufletul sa il lipesc si sa incerc sa merg mai departe...mai departe unde? Nici eu nu stiu...merg catre alte vise, idei, ganduri...
Ma scurg pe scaun la fel si lacrimile mele, la fel si gandurile mele...la fel si eu...
Tristete...m-am saturat de ea...imi da tarcoale de cate ori poate...
Amintiri frumoase si clipe care au trecut poate fara sa le pretuiesc...momente...clipe...secunde...minute...ore in sir...zile intregi...
Mi-am promis la un moment dat ca nu voi mai plange niciodata, pentru nimeni, nici macar pentru mine...nu m-am tinut de cuvant...asa cum am mai incalcat multe alte promisiuni...se pare ca nu trebuie sa mai fac promisiuni pentru ca nu sunt un om de cuvant...ehhh cine stie poate ca o sa invat si eu cu timpul...
Stau si plang...e scaparea mea in univers, sunt gandurile mele transformate in nisip, sunt visele mele calcate in picioare si uitate undeva, sunt iluziile noi create in fiecare zii si sustinute de toiag invizibil...Ciudat, camera asta mi se pare straina, parca ma priveste cu ura...oare de ce?
Nu am curaj sa o intreb...peretii parca stau sa cada peste mine si sa ma tina acolo...mi-e dor...de mine ce-a cu capul in nori...de mine cea copil...de mine cea cu zambetul pe buze tot timpul...
Am cazut , m-am ridicat, am cazut din nou...si iar m-am ridicat...acum am cazut din nou...o sa ma ridic, stiu asta dar mai greu, o sa pot sa imi ridic privirea si sa am incredere in mine, stiu si asta...o sa incetez sa mai fiu calaul cel mare si negru, stiu si asta...
Am uneori impresia ca nu merit ca oamenii sa sta langa mine, nu reusesc sa le fac decat mult rau...cred ca asta este si motivul pentru care la un moment dat toti pleaca...imi doresc sa fac bine si o dau in bara de fiecare data ...poate ca viata mea a fost facuta sa fiu singura...cine stie...viata asta are multe surpize...
Mai cateva zile si fac 22 de ani...cate s-au intamplat...cate am vazut...cati oameni si-au lasat urmele pe nisipul din sufletul meu...si cati dintre ei si-au pus amprenta in viata mea...cate amintiri frumoase am...cate clipe am trait...cate lucruri frumoase...iubiri, saruturi, atingeri, cuvinte, prieteni, emotii, goluri pline in stomac, flori, calatorii, intalniri...as putea sa continui...parfum de tei, zapada...ganduri departe, ganduri cu aripi, vise...
In fiecare clipa ma trezesc si parca e si mai intuneric in jurul meu...

Mai pot sa zic doar...noapte...