miercuri, 27 mai 2009
Am plecat de la lucru cu un sentiment de gol in stomac, cu un sentiment de frica si totodata curaj...
Priveam drumul si incercam sa numar pasii. Nu am reusit. Gandul mi-a fost furat de altceva...oare cati oameni au pasit pe aceleasi urme? Oare la ce se gandeau? Aveau acelasi sentiment pe care il avem si eu in momentul respectiv? Drumul este singurul care stie asta, dar tace si zambeste...
Era forfota, dar parca totusi o liniste ciudata s-a asternut, priveam in jur, oameni cu fete mohorate, oameni cu zambete false, oameni cu dorinte ascunse si ganduri doar de ei stiute, oameni care poate au uitat sa iubeasca, sa doreasca, oameni care s-au adancit in singuratatea lor... oameni de tot felul...
Drumul pana acasa a durat o vesnicie parca, gandurile veneau si plecau, mi-am revazut ultimele luni din viata, si mi-am spus "cand ai prea mult, nu poti face fata , cand ai prea putin si ai mai vrea..." nici cum nu e bine cu noi oameni. Vrem mult, cand avem...nu mai vrem...si tot asa.
Mergeam cu tranvaiul spre o destinatie tinta, cei patru pereti galbeni ai camerei mele, care ma primesc in fiecare seara cu caldura, imi zambesc si ma intreaba cum a fost ziua mea, ma asculta atunci cand linistea e prea apasatoare. ooooo...am uitat de liniste, si ea ma asteapta acasa, este nelipsita, alteori ii duceam dorul acum m-am saturat de ea, odata cu ea a venit si sentimentul de singuratate...credeam ca a uitat de mine, dar m-am inselat...ma uramreste la fiecare pas. La fiecare miscare gresita are grija sa imi aminteasca ca este langa mine...mi-a rupt si punctul de sprijin pe care am crezut ca l-am gasit, incerc sa il refac insa nu reusesc sa fac puzzlelul.
Acum am plecat cu gandul meu la o plimbare...ii povestesc cum a fost ziua mea, cum si ce mai simt si mai visez...
2 comentarii:
cand te plimbi cu cineva...ai cu cine vorbi si rade...ai Companie...cand te plimbi singur compania vine sub forma meditatiei si filozofezi...
Ridica privirea cand treci pe langa oameni, priveste-i...desigur, unii vor fi tristi dar altii, vor privi spre tine, vor dori sa-ti cuprinda pentru o clipa in palme chipul...si-atunci zambeste, zambetul tau poate aduce fericirea.
Camera...este a ta, este a mea, in ea ne gasim de multe ori refugiul, in ea am dori sa-i daruim trupului ce-si doreste, ea este confidentul nostru tainic, fiecare unghier al ei pastreaza ceva din eul nostru, ne asculta si ne lasa sa ne simtim in largul nostru calauziti de ganduri si de dorinte.
Trimiteți un comentariu