miercuri, 8 iulie 2009
Amintirile m-au inundat din toate partile si nu am reusit sa scap, au redeschis rani pe care credeam ca le-am inchis, au inviat ganduri pe care le credeam moarte, au readus iluzii demult alungate in negura uitarii...
A fost o zi grea care m-a readus cu picioarele pe pamant, o zi in care mi-am readus aminte cine sunt si faptul ca ceea ce am inceput acum cateva luni bune a fost finalizat, mi-am dus rolul la bun sfarsit, acum este timpul sa ma retrag din nou in cochilia mea...ma asteapta la fel de comoda si primitoare, colorat in albastru si verde. Cochilia...Am indragit-o la inceput, am iubit apoi, dupa care am urat-o, apoi mi-a fost dor de ea, acum incep sa o indragesc din nou...urmeaza sa o iubesc o viata de acum, pentru ca nu mai vreau sa ies afara...este mult prea rece si poti foarte usor sa cazi in capcane neprevazute.
Privind in urma, nu mai departe de un an de zile...mi-am dat seama ca am fost copil, m-am maturizat brusc, m-am indragostit , am iubit, am cunoscut, am iubit si mai tare , am plans, am regretat, am invatat, am iertat, am fost rea, am visat, si m-am trezit mult prea brusc... parca sunt prea multe deja...
Astazi am spus ca nu voi mai scrie poezii, poate ca ar fi timpul sa ma opresc, sa-mi inabus dorinta nebuna de a asterne tot ce imi vine in gand... nu stiu daca voi reusii, dar o sa incerc.
Simt ca ma sufoc...cei patru pereti parca s-au strans in jurul meu si nu mai vor sa ma lase sa respir, aerul e greu si ma apasa pe piept. Am deschis geamul larg , dar cu toate astea aerul nu se simte deloc.
Am ascuns o parte din mine azi, daca persoana din a carei cauza am facut acest lucru, ar fi avut rabdare sa citeasca totul, de la inceput, ar fi putut sa ma cunoasca mai bine decat a reusit in aproape 22 de ani...din pacate, s-a oprit la primele cuvinte, pe care le-a interpretat asa cum a dorit, si nu asa cum trebuia, crede ca ma cunoaste, insa nu stie nici macar un sfert din viata mea desi ma creste de o viata...poate ca e si vina mea, pt ca am rdicat un zid urias din frica de a nu fi criticata, poate ca e si vina ei , pentru ca nu a dorit sa ma asculte atunci cand a trebuit, apoi a fost prea tarziu. Acum sunt criticata ca ma ascuns si ca nu vorbesc...dupa ani de tacere...ce as putea sa spun? Dupa ani de liniste...ce zgomot as putea sa scot?
Daca va intrebati despre cine este vorba...e mama mea... Stiu ca urmeaza sa spuneti ca orice adolescent duce un "razboi" cu parinti...poate ca da...insa eu nu am facut nimic rau, bine asta ...din punctul meu de vedere, adica eu personal nu vad nimic rau in a scrie poezii si a posta un amarat de citat...insa se pare ca punctele de vedere nu coincid...
De maine incepe o noua viata...sper mai optimista, mai plina de incredere, o sa imi indeplinesc visele cu sau fara ajutor...
Ma gandeam azi in timp ce faceam o baie ca sufletele noastre sunt ca si restaurantele, goale dimineata la deschidere, apoi din ce in ce mai multa lume, apoi din ce in ce mai putina, pana la inchidere cand nu mai este nimeni, si este din nou linistea de la inceput, doar ca in urma au mai ramas cateva...resturi...
Ehh...trecand la alte lucruri...vreau un concediu undeva departe, fara civilizatie, doar eu si natura...
8 comentarii:
se vede ca sufletul ti-e trist,dar trebuie sa speri intr-o zi mai buna...
Fi tu insati in fiecare secunda... si e suficient! Nu vreau sa devin rautacios... dar nu mama ta trebuie sa te cunoasca, ci tu trebuie sa te cunosti pe tine insati! Abia atunci se va rupe bariera asta... Faptele sunt cateodata exteriorizarea subconstientului, iar constientul de joaca feste... Gandim una si facem alta....
Ma-nclin!
O zi cu soare iti doresc!
Zambeste! Oricine are momente in care priveste in urma, in care analizeaza "ce a fost" pentru a cladi "ce va fi". Cu mult optimism, viitorul se intrevede COLORAT si AROMAT! Nu-i asa? :D
Cu siguranta zilele bune vin...
Boss, nu este vorba desprea a te cunoaste pe tine insuti, este vorba despre o relatie pe care , cred, orice copil si-o doreste macar cu unul dintre parinti, si asta nu depinde numai de tine. ;)
O zi cu mult soare iti doresc si tie.
Cora. ai mare dreptate, ciitotul se intrevede colorat si plin de arome care mai de care mai ametitoare ;)
Mai sunt cateva minute pana la ora inchiderii acestei zile, ti-am fost aproape chit ca nu mai vazut si ca mine au fost si altii, sufletele noastre ti-au stat alaturi mangaiandu-ti durerea.
Stimata MAMA, de-mi cititi aceste randuri va spun eu, unchiesul Paul ca, aveti o fiica deosebita ce-si iubeste mama, ce este o fiinta sensibila, ce sufera pentru lipsa iubirii, a afectiunii parintesti pe care uitam sa le-o mai dam copiilor nostrii. Credem ca detinem adevarul absolut si uitam ca a trecut vremea sa le spunem doar vorbe de ocara si ca sufletele lor au nevoie de blandetea si intelegerea mamei.
Eu, tata de fiica, om trecut prin greutatiile vietii ma inclin in fata talentului fiicei d-voastra, a maturitatii ei. Oferitii caldura parinteasca cuvenita si sunt sigur ca iubirea ei va dainui in sufletul sau.
Dati-i sarutul cald de mama, imbratisati-o si aveti taria sa-i spuneti iarta-ma fiica mea draga pentru ca in anii cei mai frumosi ai vietii tale, nu am stiut sau n-am putut sa-ti fiu alaturi.
Dumnezeu sa va binecuvinteze fiica iar d-voastra sa va dea sanatate pentru a va putea bucura de fericirea ei!
Cu respect si consideratie, un tata cu capul pe umeri!
Iuly draga prietena, capul sus, nu te lasa plecata de norii rautaciosi ai vietii, va veni vremea cand vei surade de fericire si vei multumi Domnului pentru bunatatea Sa, uneori parintii gresim, insa apoi regretam.
Trebuie sa iertam mergand inainte, nu inapoi. Odata si-odata viata trebuie luata in piept!
Sa te ajute Dumnezeu sa treci peste toate!
EU, sunt p'aci, precum un om ce este tata, banuiesc ce este in sufletelul tau.
Somn linistit!
Paul, iti multumesc pentru cuvintele frumoase, Iti multumesc pentru increderea pe caremi-o oferi prin tot ceea ce ai scris.
Cred ca fiica ta trebuie sa fie foarte fericita si mandra cu un asemenea tata in jur.
O zi plina de soare!
Cu mult drag,
Iuly
Iuly, o fac cu mare drag, iar fiica mea este fericita alaturi de un baiat pe care cred ca-l iubeste. Ma viziteaza sambata, si chipul ei surazator imi da de inteles ca, totul este OK.
In rest nu intreb nimica, insa stie ca in mine exista acea propta, acel brat pe care la nevoie se poate baza.
O las sa-mi povesteasca despre problemele ce o framanta, o intreb cum crede ca pot fi rezolvate si numai daca simt ca trebuie sa-mi spun parerea o fac, lasandu-o pe ea sa judece ce este bine sau rau. Mi-a spus odata, cand incercam sa-i impun parerea mea, un lucru ce continea mult adevar:"tata tu stii cati ani am, 23?"
Si de atunci, ma bazez pe maturitatea gandirii ei, veghind doar din umbra ca totul sa fie bine.
Sa ai parte de o noapte linistita care sa treaca repede si cat mai usor.
Acelasi gand de bine zburda spre tine draga prietena!
stii de carnatul asta ?
http://acasalanutzu.blogspot.com
Trimiteți un comentariu