Libertate

miercuri, 29 aprilie 2009

Am inteles gresit cuvantul "libertate". Ca un copil care-si doreste o bicicleta de ziua lui,ca un adolescent care-si doreste primul sarut - cat mai repede, ca un om mare care-si doreste sa scape de datorii, ca un batran care-si doreste sa pacaleasca moartea cu inca o zi...eu mi-am dorit libertate. O libertate care acum ma incolteste, ma sufoca si imi atarna greu de cele mai mari sperante. Si vise. Am inteles gresit cuvantul libertate. Prea tarziu insa. Daca am privia trista o am pentru ca nu am reusit nimic din ce mi-am propus. Daca am facut la un moment dat un bine...dupa bine am facut si rau. Incepuand cu raul facut mie insami.
E doar un gand in seara asta, inainte de un somn linistit pe care mi-l doresc de ceva vreme. Si liber - somnul!

Libertate...

O raza de soare, o pata de lumina, o umbra in ceata,o privire ascunsa si un zambet sincer. Deschid ochii... O privire trista, o mana plina de dor, o dorinta nebuna si o noapte plina.
Fluturi, ganduri, iluzii, dorinta, iubire...
- Trezeste-te!
-Poftim?
- Trezeste-te!
- Esti aici?
- Da, sunt aici si nu voi pleca niciodata!
( Ma strangea puternic in brate si imi soptea ca ma iubeste, ca fiecare vis pe care il are este cu mine, ca primul gand dimineata este cu mine, ca fiecare tigara fumata alaturi de mine este o placere)
Mi-e dor...

Moment(e)

luni, 27 aprilie 2009

Sunt momente in viata - in viata mea mai ales - cand imi vine sa las tot, sa ma despart de tot, sa uit de tot, sa uit ca am existat aici si in vietile mai multor oameni atat de diferiti, sa uit ca iubesc cum iubesti o singura data in viata, sa uit cand am alergat pana te-am gasit, sa uit de mine, de tine, de noi, de noi toti...
Sunt momente in viata in care imi vine sa las tot si sa alerg spre anii grei ce au trecut peste mine, la mama si la mangaierea ei calda...

Mai mult ca o refulare, mai mult ca o descarcare a tuturor rautatilor adunate in mine, azi am chef sa traiesc si sa sper numai pentru mine!

"Te iubesc!"

joi, 23 aprilie 2009

"Te iubesc!" doua cuvinte...ce simplu este sa le rostesti...
Stau acum si ma gandesc ca probabil nu am crezut niciodata cu adevarat in aceste doua cuvinte.A fost o perioada in care nu le-am folosit deloc, a fost o perioada in care le-am rostit, crezand ca prin ele pot transmite tot ce simt, toate sentimentele care ma incercau. Le primeam inapoi ca si raspuns, si credeam cu tarie ca si persoana respectiva simte la fel ca si mine...poate...sau poate nu...
Nu am fost obisnuita sa le spun si nici sa le aud, dar cum cu lucrurile frumoase te obisnuiesti repede...nu mi-a luat mult timp pana ca incep sa cred in valoarea lor, sa imi faca placere sa le aud si sa le spun.Desi am spus de multe ori ca nu le mai cred, continuam sa le spun si sa le aud, si...doamne cat era de bine.
Acum, nu le mai spun si nici nu le mai aud, imi lipsesc, dar nu mai cred in ele...nu mai cred in valoarea lor.Poate ca unii o sa imi dati dreptate, poate ca unii o sa va intrebati de ce, sau poate ca unii o sa ma condamnati, insa pentru mine nu au nici o valoare.
Spunand "te iubesc!" si "nu pot trai fara tine" sau "nu te voi parasii niciodata" e ca si cum am spune ca noi nu vom murii niciodata. Va spun eu ca murim, si putem trai bine mersi si fara "aceea persoana" timpul le sterge pe toate, iar daca nu le sterge le pune bine, intr-o cutie a carui lacat va ruginii la un moment dat.
Azi iubesti, maine nu mai iubesti, azi simti fluturi in stomac, maine s-ar putea sa zboare. Azi iubesti cu toata fiinta ta, maine vrei sa fugi cat mai departe de cel caruia cu cateva ore inainte ii spuneai sincer "te iubesc!" .
Cu fiecare "te ubesc!" pe care mi-l amintesc mai cade cate o caramida, si tot ce a fost construit se darama. Asta daca nu s-a daramat deja, si intretin o iluzie, pentru inca cateva zile, pana imi dau seama ca defapt totul este jos, si nu se mai poate recladi nimic, pentru ca deja este acoperit de apa, acel teren care cu ceva timp in urma, era cel mai sigur loc din cate ar putea exista.
Am pregatiti acum cutia in care amintirile mele vor sta pentru o viata de acum, are 21 de lacate, va fi bine inchisa, voi arunca toate cheile in oceanul de lacrimi, astfel incat sa nu le pot gasii, chiar daca la un moment dat voi vrea.
Am asternut frumos in cutie, primele mailuri,primul sms primit de la tine, primele discutii pe mess, primele strangeri de mana, si primele atingeri.primii fluturasi in stomac, primul gol plin.Prima noapte in care ne-am sarutat pana dimineata. Am asternut si primele cuvinte "cred ca te iubesc". Intr-un colt am pus poza noastra, intr-un altul stau ingramadite toate visele pe care ni le-am facut impreuna.Undeva pe acolo sunt si certuile pe care le-am avut de-a lungul timpului, si care uneori ne-au facut mai puternici.Tavanul pe care erau pictate trupurile noastre goale, si-a gasit si el loc, pe capacul cutiei, si zambesc sfios , de acolo.
Imbracat frumos in matase albastra am pus si sufletul meu, e ca un balon din acela care il faci din apa si sapun, gol inauntru si multicolor in exterior.L-am imbracat acum, frumos, in albastru, sa nu-i fie frig.Am asezat alaturi si cele 21 de flori, deja uscate de pe biroul meu.erau pentru tine.
Peste toate astea am pus amintirea zambetului tau, a ochilor tai care odata ma priveau cu atat dragoste, am pus si toate cuvintele frumoase, toti acei "te iubesc!" si-au gasit si ei loc, iar peste toate astea am presarat o urma a parfumului tau si am inchis cutia.
Lacatele se pun acum unul cate unul, incet si cu grija...
Gata! Am aruncat si cheile. Mai ramane de vazut ce voi face cu aceasta cutine, daca o tin in maini simt ca mi se scurge incet, asa ca m-am hotarat, ti-o voi da tie,sa o ti tu. Pentru mine este o povara pe care nu o mai vreau.Ti-o dau tie.Poti sa faci ce vrei cu ea.Poi sa o arunci in ocean, sau sa o vinzi, sau poate o vei arde...
De astazi incepe o viata fara tine, o viata fara amintirea ta sau a noastra, o viata in singuratatea mea,in lumea mea ...

Libertate

Mi s-a scurs printre degete libertatea atatior ani fara sens...mi-am regasit copilaria, nu pierduta, poate uitata de lume, de mine, de viata...Mi-am gasit cele mai arzatoare dorinte si vise pe care le-am neglijat in ultima vreme...M-am decis sa traiesc asa cum vreau eu, insa cu limita cea mai de pret pe care am avut mai mereu - decent. Sa traiesc decent si sa traiesc dupa bunul meu plac, sa nu pierd decat noptile nedormite...
Mi-am amintit ca sansele mi le dau eu mie, iar de la oameni sa nu astept nimic. Nimeni nu te ajuta cu nimic. Si daca la un moment dat am crezut ca mi s-a dat o sansa, mi s-a parut doar. Sansele pe care le-am primit, au fost doar de "ochii lumii" -nimic real. In momentul in care am crezut ca poate, as avea posibilitatea si pentru a doua sansa, in momentul in care credeam ca voi reusi...m-am inselat...a doau sansa nu exista. Pentru ca nici prima nu exista. Si noi stim asta. N-o sa ma opreasca din drum, dar nici mai departe probabil n-o sa ma duc. Pentru ca nu vreau. Satisfactia mi-o dau mie. Iar pentru satisfactia mea, n-o sa mai merg mai departe. Oricum asteptarile, chiar si asteptarile mele la un moment dat n-au mai fost cele reale. de aceea vreau sa am libertatea sa aleg ceea ce imi doresc pentru mine. Si voi alege, la un moment dat, im voi alege calea, drumul...
Insa pana atunci n-o sa ma plafonez, n-o sa fac sacrificii personale pentru nimic in lume, n-o sa fac compromisuri. Doza de egoism mi-am folosit tot timpul si o voi folosi si de acum ianinte.
Am dreptul sa aleg pentru mine eu, am dreptul sa am motive pe care sa le tin pentru mine, am dreptul sa fac ce vreau, am libertate deplina.
Sunt un om liber si am ales sa traiesc astfel.

Prea putini stiu despre ce vorbesc, prea multi ma vor judeca prea aspru pentre ceva ce nu gandesc, insa ei cred ca o fac!
Hai sa nu ne mai pese.

Nu Iuly?

Diferenta

duminică, 19 aprilie 2009

Sa invat sa lupt cu trecutul, si sa ma mint ca timpul are o singura durata. Era frumos cand cu pasi marunti simteam nisipul pentru prima oara si aveam o senzatie de ciudat si parca imi zambeam cu gandul ca am puterea de a domina pamantul. Sa ma ridic pe varful picioarelor si sa ma joc cu nisipul : il luam in mana si il lasam sa imi curga printre degete usor, nu de parca as fi vrut sa pierd ceva, ci de parca m-as fi jucat cu un destin pe care il dominam si pe care mi-l construisem atat de simplu si atat de frumos! Era ca un maret joc ce mi-l dadea statutul de copil! Nu stiu daca il mai am, dar e dreptul meu sa incerc.
A doua oara, cu picioarele pe nisip, desculta - sa vad cum arde pamantul si cum ma poate incalzi o simpla atingere. Sa umblu, sa caut, nu stiu ce sau pe cine...dar am gasit un bob de nisip ca o minge in miniatura, ce nu se mai sfarama, ce nu mai revenea la forma initiala. Acum bobul de nisip nu se mai sfarama, nu-l mai puteam face nisip...nu mai pot da timpul inapoi nici macar cu un minut. Acum aveam nisip in maini, si ii dadeam drumul sa curga daca vroiam, cu o putere de nabanuit ce ti-o da un singur moment; acum aveam un bob de nisip ce nu puteam sa il refuz sau sa-i dau drumul - era al meu, creat de mine, prezentul meu. Intre doua paralele era greu sa oscilez, tot eu trebuia sa hotarasc. Cu nisipul puteam sa mai joc de cate ori vroiam, sa-i dau drumul usor sau sa il inchid intr-un pumn. Cu bobul puteam sa ma contopesc sau sa ma regasesc in el...cu cele doua eram complet fericita, dar ca un copil intre doua etape am ales bobul, concretul, durabilul. Iar pentru momentele mele de duiosie o sa ma intorc mereu la tine - imaginarul, puterea de a visa sau de a domina universul. Si ce frumos zambea chipul meu cand detinea un vis sau o iluzie....Cum simteam cand ochii mi se bucurau si capatau staluciri cand ma jucam cu nisipul!
Ca un gand ce nu dispare, ca un vis ce nu piere, ca o floare pe care nici frigul nu o ingheata si ca unu nisip ce nu mi se scurge printre degete, nu te pierd pe tine...copilaria mea. Ma intorc la tine pentru momentele mele de necunoastere, pentru primele mele lacrimi si zambete de iubire sau neiubire, pt clipele cand te jucai cu mine si ma invatai ca lacrimile fac ochii mai frumosi, sufletul mai pur si inima mai puternica. Si ma invatai ca bucuriile nu sunt facute ca sa dureze, momentele frumoase vin si trec, multe ni le facem noi si imi dai impresia ca inca te mai joci cu mine. S-au schimbat rolurile - ieri tineam in maini un destin jucarie, azi ma las purtata de val si sunt in mainile unui destin om mare, si nu mai am puterea sa ripostez caci nu mai stiu...
Ca un copil pe care il atinge prima ploaie si se bucura, sau ca un om mare pe care ploia il cunoaste deja, sau ca o diferenta ce o simt acut si doare, azi vreau sa fiu copil sau om mare ?
Si, totusi, inca ma mai bucur de ploaie ca prima data cand am simtit-o.

Ganduri fara sens...

vineri, 17 aprilie 2009

Ma simt atat de mica in comparatie cu intreg universul, parca incerc sa fac ceva insa puterea mea minuscula este automat distrusa de o forta necunoscuta, chiar dinainte de a se forma gandul.Este aceea forta care iti taie respiratia si te face sa vrei sa fugi pana nu mai sti de tine, pana cand mainile si picioarele iti sunt amortite si cazi undeva in mijlocul desertului, cu sufletul in palme si cu inima galopand mai departe pe un drum nestiut, care duce nicaieri, care nu se mai termina, insa speri si astepti sa vezi lumina de la capatul tunelului.Lumina care nu mai apare, dar tu speri in continuare, pentru ca face parte din conditia ta de om, face parte din personalitatea ta. Care personalitate? a ta! Cea cu care tu, te mandresti in fiecare zi, cea pe care o lauzi prietenilor tai, cea care o arati in fiecare zi ...cea care insoteste peste tot...
Ma simt mica si parca inutila, nu reusesc sa fac nimic...dar oare ce as vrea sa fac? Nu m-am gandit la asta, stiu doar ca as vrea sa fac ceva, dar nu m-am gandit niciodata ce anume...poate ca de aici ar trebui sa incep...hmmm....sa vedem... sa stiu ca am reusit sa fac o persoana fericita pentru intreaga ei viata, sa reusesc sa fac pe cineva sa zambeasca atunci cand sufletul ii este gol, sa regaseasca ceva pe care crezuse ca a pierdut din personalitatea lui, sau mai bine spus din tot ce inseamna ca si persoana...hmmmm nu mai stiu..am ramas fara idei si fara inspiratie...m-a parasit...poate ca a mers la altcineva.E bine si asa.Macar se foloseste cineva de aceasta inspiratie, sper doar sa o foloseasca in sensul bun si sa faca ceva frumos cu ea... :)
Stau ascunsa....undeva intr-un colt de lume...nu vreau sa ma gaseasca nimeni, pentru ca as putea ranii...sau oare de ce anume mi-e frica? Ca as putea ramane singura pentru tot restul vietii mele, sau poate ca mi-e frica de mine si de ce anume as putea sa fac sau sa spun, sau poate ca mi-e frica de lume...de lumea care e atat de rea, si atat de egoista uneori. Banii ajung sa ne conduca, nu vrem decat sa fim noi in fata, restul nu mai conteaza, vrem sa fim cei mai buni, si cand ajungem acolo sus, suntem nemultumiti, vrem si mai sus. De ce? Pentru ca se poate, si de ce sa fie cel de langa noi mai sus, cand putem sa fim noi...asadar este o lupta continua dupa bani, putere si faina...
Eu nu lupt pentru nici una, nu vreau bani, decat atat cat sa pot trai decent, nu vreau putere si nu vreau faima, vreau doar o viata linistita, eu cu sufletul meu si cu tot ceea ce inseamna viata mea...Credeti ca cer prea mult???

Noapte...

If only...

joi, 16 aprilie 2009

Iuly,

Vor fi oameni care vor pleca din vietile noastre pentru ca habar n-au ajut niciodata ce au cautat aici, sau pentru simplu fapt ca si-au dat seama ca noi si vietile noastre suntem prea buni, prea altfel pentru ei. Si nu vor sa distruga - nu vor sa distruga mai mult decat deja au distrus. Daca la un moment dat au facut ceva bun pentru noi, un singur lucru rau, care raneste in/din toate incheieturile, va face uitat tot binele.
Vor fi oameni care vor pleca din vietile noastre din bun simt, pentru ca si-au dat seama ca nu e locul lor aici, vor pleca fara sa simtim si fara sa ne raneasca - pentru ca in ciuda faptului ca nu si-au gasit locul aici, ei ne iubesc in continuare.
Vor fi oameni, Iuly draga mea, care vor ramane in vietile noastre si care nu vor pleca niciodata, care se vor intoarce mereu, chiar si atunci cand sunt dati afara sau ponegriti.
Sunt fel si fel de oameni. Si vor fi! Vor mai fi si cei care vor raspunde si la telefoanele pe care nu le dai, vor mai fi si cei de langa tine care vor suferi pentru ca tu ai scris ca ti-e sufletul gol, vor mai fi...multi vor mai fi!

Nu esti singura, nu vei mai fi! Ai cel mai frumos lucru de pe toata lumea si ar trebui sa te bucure asta. Ai cel mai frumos lucru, pe care doar tu il stii.
Si 1+1 va face intotdeauna 2, indiferent daca iubim sau nu, daca stim ce e iubirea sau nu.

Atat am vrut...
Bucura-te iuly, bucura-te!

..........

sâmbătă, 11 aprilie 2009

A fost o noapte lunga, o noapte in care parca nici vise nu am avut, sau daca am avut au fost la fel de ciudate ca si noaptea...
M-am trezit speriata, cu gandul ca voi intarzia la lucru, in acelasi timp cu gadul sa adorm din nou, sa pierd legatura cu realitatea, si sa raman in lumea mea, o lume din care nimeni nu ma poate scoate, o lume care....o lume a mea...
Cu toate ca mi-as fi dorit sa mai raman in patul meu, si intre cei 4 pereti galbeni. care ma apara, m-am ridicat incep si am inceput sa ma imbrac, era deja tarziu, ar fi trebuit sa plec deja, dar ce mai conta...
Afara...inca intuneric...m-a cuprins o racoare, intreg trupul meu parca plutea...as fi vrut sa ma ridic de tot, si sa privesc de acolo de sus tot ce se intampla aici, pe pamant, sa pot sa fiu doar un spectator...hmmm...un spectator al vietii...Din pacate nu este posibil, fac parte din joc, si trebuie sa il continui...
Ma tot gandesc la oameni...la cei care ma inconjoara , la cei care imi sunt prieteni si la cei care spun ca imi sunt prieteni, la cei care aduc cu ei o schimbare si cei care se aduc doar pe sine, la cei care aduc un zambet si la cei care aduc frustrari...
Imi plac oamenii, indiferent din ce categorie sunt ei, imi place sa ii ascult si sa ii inteleg, dar nu imi plac cei care iti spun pe ocolite ca defapt nu mai vor sa faca parte din viata ta, si nici tu din a lor...nu imi plac cei care imi spun ca pot apela oricand la ei, si ulterior nu mai raspund la telefon, doar pentru ca sunt prea frustrati,pentru ca nu stiu ce inseamna sa iubesti pe cineva, si sa iti mai pese si de cei din jur nu doar de tine, nu stiu cum este sa il pui pe celalalt pe primul loc si nu pe tine si atunci aleg acest mod, sa scape de tine si sa fuga in continuare de ei, si in egoismul lor...
Cel pe care il iubesti...este cel caiuia i cedezi si haina de pe tine, asta poate insemna Iubire...revenind la cel mai discutat subiect de pe pamant,mi-am adus aminte de o postare pe care am citit-o cu cateva zile inainte "1+1=1" ...
1+1 ...va face intotdeauna 2...
Stiti de ce?
Pentru simplu fapt ca nu stim sa iubim...o face superficial, si ne juram credinta, apoi cand ceva nu merge, ne bagam picioarele, uitam de toate promisiunile, uitam si de acel 1+1=1, uitam de dragostea pentru eternitate, uitam de tot pana chiar si de noi... ne indreptam privirea spre o alta stea, doar pentru ca straluceste mai puternic pentru o anumita perioada...
Nu stim sa respectam, si nu avem capacitatea sa intelegem...fiecare om care intra in viata noastra, la un moment dat pleaca...oare de ce?Nu e destul de cald, sau poate destul de racoare? Nu e suficient soare, sau ploaie, sau...poate e prea bine?
Am asa un sentiment...nu cred ca il pot explica desi as vrea...cineva a plecat si locul a ramas gol, va ramane asa pentru totdeauna...a facut mai multe decat crede...dar poate ca e mai bine sa nu stie...
Multumesc...si cred ca asta a fost tot...


Amintiri...

joi, 9 aprilie 2009

Am un telefon Nokia. Mai vechi. L-am primit de la fratele meu. Nu se aude prea bine la el. L-am folosit o vreme, pana mi-am cumparat altul. Am citit acum cateva mesaje mai vechi, primite mai de demult. Amintirile nu m-au chinuit mult timp. Nu ma chinuie nici acum. Am invatat sa le selectez si sa aleg ce e mai bun. Sau ce e pe placul meu. Nu mi-am adus aminte de oameni, ci de situatii. Era o vreme in care eram, poate centrul Universului. Nu mi-am dorit niciodata sa fiu centrul pamantului, lumii, Universului iar intreg pamantul sa graviteze in jurul meu. Mi-am dorit mult sa mi se accepte micile nebunii, marile iluzii si sperante, mi-am dorit sa mi se implineasca visele si sa mi se ierte greselile. Am crezut in Dumnezeu intotdeauna, insa au fost momente in care am uitat de existenta Lui. A fost singurul care intotdeauna m-a iertat si nu m-a judecat. Cat despre oameni, si daca m-au judecat vreodata pe mine sau comportamentul meu, nu mi-a pasat. M-am simtit mereu bine in pielea mea si am trait multumita. Nu stiu daca am fost fericita in adevaratul sens al cuvantului, dar am fost multumita.
ma simt obosita. Simt nevoia sa ma linistesc. Ma simt frustrata, iar marile nemultumiri imi adancesc ranile cele mai dureroase. N-am reusit sa ma fac mai maleabila, mai pe placut altora. N-am reusit sa ma schimb pentru ca mi-am promis ca daca va fi o schimbare, va fi pentru mine. N-am renuntat decat la lucrurile care la un moment dat imi faceau rau, la vicii, insa de cel mai mare viciu n-am scapat - dragostea de oameni.
Mi-am adus aminte azi ca era o vreme in care iubeam, iubea cu toata puterea cu care poti iubi o singura data in viata si-am crezut ca o sa iubesc aceeasi persoana pana la final. Am crezut doar. Sunt zile in care am impresia ca de fapt totul a fost in mintea mea, poate un vis sau ceva asemanator. Viata mea nu demult a inceput. Are un curs de viata normala insa nu e nicidecum asa. Am o viata frumoasa pe care am tinut-o ascunsa si din egoism mi-am trait-o singura. E momentul sa marturisesc ca am inceput s-o impart, s-o impart la 2, intre mine si tine, s-o impart si sa fiu intr-atat de darnica incat sa te las pe tine sa traiesti de doua ori mai mult decat traiesc eu.
Nu-mi calca pe vise, nu-mi calca pe amintirile pe care le-am construit impreuna de la 0(zero), din nimic, cu fortele noastre, cu caldura unui copil, cu sensibilitatea adolescentina pe care inca o avem si cu un strop de maturitate imatura uneori.
***********************************************************************************
Tu numai spune-mi...
* mai tii minte cand ne-am sarutat prima data?
* mai tii minte cand ti-am spus ca eu cred ca te iubesc?
* mai tii minte noptile nedormite, lungile nopti nedormite?
* mai tii minte prima intalnire?
* mai tii minte prima atingere?
* mai tii minte prima strangere de mana?
* mai tii minte ...

Va fi o noapte lunga, in care amintirile vor tropai prin venele mele, o noapte in care o sa ma gandesc neincetat daca te iubesc la fel sau mai mult, va fi o noapte calda...
V-as promite ca va fi si linistita, insa nu...ma va chinui nesomnul, nenorocul, durerea in piept, singuratatea si neputinta de a te tine in brate.
Trebuia sa-mi amintes tocmai acum?
Telefonul Nokia mi s-a lipit de mana si s-a oprit la un sms din 14 noiembrie 2008, 23:38:
"Ziceai acum ceva timp ca nu poti sa te gandesti la o persoana atunci cand esti langa ea."

M-am inselat.

Cafeaua de dimineata

Eu m-am trezit cu ochii lipiti de somn,m-am ridicat din pat, desculta, asa cu am dormit, am calcat gresia rece in speranta ca ma voi trezi, am luat o cana, pe jumatate cu apa si-am stat sa aud cu sfaraie apa, strop cu strop, cum se prelinge in cana, am incalzit, ai presarat plicul acolo, ai amestecat cu coada unei furculite, si ti-ai facut cafeaua. Mi-am dat seama ca e tare, ca nu e cafeaua pe care am baut-o pana acum, insa o las asa. Beau putin cate putin. Ma voi trezi. Inconstient ma voi ridica, voi merge la geam si-mi voi aprinde tigara. Prima tigara, tigara de dimineata, din fiecare dimineata.
Esti acolo, suntem amandoua, tu cred ca nu bei cafea, dar esti cu mine.
Eu o sa stau tacuta cateva clipe, sa nu-mi uit visele, gandurile, sa-mi hranesc sperantele cu fiecare dimineata, dupa care, cu ochii luminosi o sa-ti spun:

"Buna dimineata, Iuly!"

Ganduri...

miercuri, 8 aprilie 2009

Cred ca aseara, luna mi-a influentat visele, cred ca mi-a influentat gandurile , si ideile , chiar si iuluziile...A fost o luna aproape plina, posibil ca la noapte sa fie un cerc perfect de lumina, un cerc din care as vrea sa fac parte...imi imaginez ca sunt un stop din acea frumusete, un strop din acea parte a universului unde nu exista rautati...
Am momente in care imi vine sa ma ascund de oameni o sa ma intrebati de ce...pentru ca sunt rai...
Aseara luna...mi-a povestit in tacere.Mi-a povestit cum se vede lumea de acolo de sus, cum poate sa priveasca tot...mi-a spus ca nu i-ar place sa faca parte dintre noi, pentru ca ar insemna sa fie mai rece decat este acum.Sta doar si zambeste acolo sus, probabil ca zambeste cu tristete, e acel zambet melancolic pe care il regasesc si la mine uneori...ciudat...
Privind luna de la geamul camerei mele, o vad cum, uneori, se ascunde dupa crengile nucului din fata blocului, alteori apare in toata splendoarea ei, si imi imaginez ca asa se intampla si cu visele noastre, sau mai bine spus ale mele.Asa se intampla si cu mine, uneori imi vine sa ma ascund, chiar si dupa deget, alteori as vrea sa fiu cat mai in fata.Mai bine spus mi-as dorii sa fiu cat mai in fata...nu de fiecare data se intampla acest lucru...dar e un pas important ca vreau sa fac ceva...
Stau in unele momente si ma gandesc cat de mult as vrea sa fac ceva...ce..??? ...nu stiu nici eu...ceva pentru lumea in care traim si care se degradeaza pe zi ce trece...as vrea sa fac ceva ...
Acum imi pierd privirea intr-un gol al sufletului meu, este un gol...plin...acela pe care uneori il simti si in stomac , atunci cand iubesti cu toata fiinta, atunci cand doresti atunci ...cand...

A venit primavara, au venit serile cu geamul deschis , si cu luna in pat...au venit zilele cu parfum de flori si raze de soare in ganduri...

Uitasem sa-i spun cumva....

Mai stii cele mai frumoase povesti? E ora 3:08 si eu nu dorm. N-am somn. Nu-s chinuita de insomnii. Pur si simplu. Imi place. Luna e injumatatita de o creanga a unui copac si-mi aduce aminte de povestile pe care mama nu mi le-a citit niciodata. Sau poate mi le-a citit dar nu mai stiu eu. Stii...imi place sa fumez si sa astept dimineata ce va veni cu ochii mari si visatori. Nu mai sunt un copil insa ma comport ca atare. As vrea sa mai fiu. Am gasit un loc unde pot fi ceea ce vreau sa fiu, unde mi se accepra sa fiu asa cum vreau eu sa fiu - oricum.
Stii, cele mai frumoase povesti? Traim una, si-o traim la maxim, dramatic si pana la epuizare.
Am avut o zi obositoare, insa nu ma simt astfel. Ca-ti pot vedea in fiecare zi acealsi zambet neschimbat, ca te pot privi si-ti pot impartasi cele mai ascunse si cele mai nu-stiu-cum ganduri/idei/vise ale mele, ma simt cu totul si cu totul altfel -fericita, implinita, multumita - atat de mult din fiecare caci imi iasa toate pe ochi, pe tample, pe nas, pe gura si simt un nou inceput in fiecare zi.
Eu daca m-am intors, nu dupa mult, e pentru a marturisi acum:

FAPTUL CA EXISTA IN VIATA MEA SI EU O STIU PREA BINE, MA FACE SA URASC APROAPE TOT SI SA REGRET CA PE LUME NU SUNTEM DOAR NOI.

O lacrima dulce

marți, 7 aprilie 2009

Cantec lin...Un gand s-a navalit asupra-mi si a inceput sa imi vorbeasca despre o datorie : intr-o seara, spre apus, priveam spre cer. Pe bolta lui, soarele se pregatea pentru un alt drum. Si l-am privit incantata. parea ca ma priveste si el. Mi-m ridicat mana in dreptul lui si cu un singur deget l-am acoperit. Pentru un moment furasem lumina. Era atat de mult putere pentru un om...Eram nedumerita, vrajita de puterea mea. Si am inchis ochii pentru o clipa : mi-am adus aminte de o iubire veche. Furata de idei, imi adusesem aminte de o poveste, una fara cantec si totusi necesara sufletului meu, care nu cunostea experienta. Cum ma indragostisem eu atunci, tot nu reuseam sa aflu. Ma indragostisem treptat si tot treptat am realizat ca e imposibil. Si cu un singur deget am inabusit lacrima dulce din sufletul meu. Nu voiam asta, cum nu voiam in acea dupa amiaza sa acopar soarele si sa fur lumina. Doar daca inchideam ochii sau doar daca acopeream soarele cu palma, puterea zilei se diminua, intocmai cum daca uitam de iubirea mea, sufletul meu putea respira din nou usurat. Avea dreptul sa iubesc, dar nu sa ma ascund dupa un deget. Nu aveam voie sa fur o zi de dupa amiaza, nu puteam intrerupe desfasurarea unor momente temporale. Nu aveam voie sa nu traiesc iubire cand eu o simteam cu tot sufletul. Si ma minteam pe mine, era o actrita perfecta...Si m-a tot prefacut, si mi-am furat chiar eu iubirea. M-am prefacut ca nu iubesc, caci era o o lumina prea putenica pentru ochii mei si am preferat sa mi las pleoapele sa cada incet, cand soarele incepuse sa se contopeasca cu ei. Si cat vroiam iubire, si cat am vrut sa te iubesc pe tine, dar nu s-a putut. Si a ramas o datorie si pentru tine, dar pe mine m-a durut cum m-am tradat eu pe mine. Mi-am promis ca nu o sa mai fur lumina caci nu o pot inlocui, sa nu mai ascund soarele dupa un deget caci nu-mi pot neglija iubirea...
Cand am zarit , azi, din nou, apusul mi-am ridicat usor mana, dar nu mai aveam sa gresesc din nou. Fara sa imi dau seama mana mea plutea iar eu priveam spre soare. Ma privea si el si in cateva clipe am simtit caldura in ochii mei - o lacrima dulce se usca pe obrazul meu si m-am simtit una cu soarele.

Adevarul e ca...

Ca as vrea sa cred ca am dreptate, ca as vrea sa nu simt golu asta imens, ca as vrea sa nu mai simt nimic, ca parca nu mai am nici lacrimi...si imi trec atatea ganduri prin minte si nici macar nu stiu cum sa le aranjez, ca as vrea sa cred ca a fost totu unu vis urat si maine o iau de la capat...Dar stiu ca nu e asa si ca tot din ceea ce faci ramane...ca nu e ca la scoala sa sterg cu buretele.
Am gresit azi...si poate ar trebui sa incep prin a recunoaste, e totul in mintea mea asa recent...cred ca ma caracterizeaza impulsivitatea...
Adevarul e intotdeauna undeva la mijloc, asa imi zicea mereu o prietena...dar parca acum e evident, nici eu nu mai stiu. As vrea sa indrept lucrurile. Cum sa fac totusi sa spun ca imi pare rau ?

"Sexul este arta de a controla lipsa de control." Paulo Coelho

duminică, 5 aprilie 2009

Citind o carte...am descoperit o povestioara care mi-a placut foarte mult, si vreau sa o impart cu voi ;) , este o povestioara despre cum a aparut sexul ;)

"La începutul creaţiei, bărbaţii şi femeile nu erau aşa cum sînt astăzi; exista o singură fiinţă, care era scundă, cu un singur trup şi un gît, dar capul avea două feţe, fiecare privind în altă direcţie. era ca şi cum două făpturi ar fi fost lipite spate-n spate, cu două sexuri opuse, patru picioare, patru braţe.zeii greci erau însă geloşi şi-şi dăduseră seama că o făptură care avea patru mîini muncea mai mult, cele două feţe opuse ale ei erau în permanenţă vigilente şi nu putea fi atacată mişeleşte, patru picioare nu pretindeau atîta efort ca să stea în picioare sau să meargă vreme îndelungată. Şi, lucrul cel mai periculos: creatura cu pricina avea două sexe diferite, nu avea nevoie de nimeni altcineva ca să continue a se înmulţi pe pămînt.Atunci zeus, stăpînul suprem al olimpului, zise:„am un plan ca să-i fac pe aceşti muritori să-şi piardă puterea.”Şi, cu un trăsnet, a tăiat în două făptura aceea, cre-înd bărbatul şi femeia. Asta a înmulţit mult populaţia lumii şi, în acelaşi timp, i-a dezorientat şi i-a slăbit pe locuitorii ei — deoarece acum trebuiau să-şi caute din nou partea pierdută, să o îmbrăţişeze din nou şi prin îmbrăţişarea asta să-şi recapete vechea putere, capacitatea de a evita trădarea, rezistenţa la drumurile lungi şi putinţa de a suporta muncile obositoare. Îmbrăţişarea prin care două trupuri se con-fundă din nou într-unul singur noi o numim sex."

Aici ma regasesc...intoarce-te, te rog

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Eu aici ma regasesc...si tu m-ai facut sa vin aici si imi place...si uneori ma regasesc prin tine. Ce scriu e pt tine...


Ai margaritare-n ochii de o claritate rara intocmai cum primavara stropii de roua se preling pe frunzele inca fragede, zdrobite de pasii tai marunti. Si ai azurul in ochi de cum rasare soarele si-l faci al tau.
Ai catifea pe buze ca un nisip fin ce-l tii in mana cand te joci si straluciri de cristal pe tample.
Ai puterea sa schimbi ceva sau ai puterea sa ma schimbi pe mine. Si esti frumoasa, esti plina de farmec. Te vad cu suflet curat...eu aici ma regasesc...aici e magie si e vis si sunt cu tine.

E doar o forma poetica sa-ti spun ca te iubesc...si ca te vreau inapoi aici. nu cred ca sunt singura...hai gandeste-te

O clipa cu mine

Am oprit calculatorul, telefoanele mele inchise...am zis ca azi nu vreau sa vorbesc cu nimeni...asadar s-a asternut o liniste deplina...pentru prima data dupa mult timp eram singura persoana din casa...
Geamul era deschis, si nu se auzea decat linistea. Nu am mai ascultat o astfel de liniste pana acum,era ciudata, dar in acelasi timp atat de linistitoare.Am luat o carte si am vrut sa citesc, dar nu am reusit.Dupa cateva randuri, m-am oprit, nu intelesesem nimic din ele, gandurile mele erau altundeva, incercand sa se regaseasca, incercand sa gaseasca un punct de sprijin, sa gaseasca puterea de a se ridica si de a forma un drum pentru o zbor permanent...O zi departe de tot ce inseamna oameni, o zi depare de tot ce inseamna civilizatie, o zi departe de tot ce insemn eu... o clipa doar cu mine...
Astazi am ales sa stau departe de toata lumea...de oameni, sa va spun si de ce...
Pentru ca atunci cand sunt trista, cei din jurul meu se intristeaza si ei...multi cad in extrema cealalta, si ajung sa se simta mai rau decat ma simt eu...iar in astfel de zile nu am puterea necesara sa ma sustin moral nici macar pe mine, daramite pe cei din jurul meu...
Ulterior ma simt prost pentru faptul ca mi-am permis sa fiu indispusa...si astfel i-am molipsit pe toti cei din jurul meu...
Printre milioane de ganduri, somnul si-a facut loc.Nu stiu cand am adormit si nu imi mai amintesc ce anume am visat, dar la un moment dat, am fost trezita de un telefon,care nu era al meu... se auzea "nu am chef azi, nu am chef azi, nu am chef de nimic..."
M-am trezit speriata, inima parca o lua la goana, vroia sa fuga cat mai departe posibil.Piciorele imi tremurau si mainile nu mai erau in stare de nimic. M-am asezat din nou in pat si incercam sa imi revin, ma gandeam in acelasi timp si la melodia care m-a trezit, se potrivea atat de bine starii pe care eu o aveam...
Privind floarea galbena de pe un perete galben, mi-am adus aminte de persoana care a batut cuiul acela, si astfel i-a oferit un punct de sprijin.Mi-am adus aminte de incantarea de pe chipul meu in momentul in care floarea si-a gasit locul.Poate va veni si randul meu...

Cum?

Cum sa va spun ca nu mai pot? Cum sa va spun ca vreau sa renunt? Cum sa va spun ca simt o mare durere in piept incat trebuie sa ma retrag? Cum sa va spun ca nu vreau asta, insa trebuie sa ma salvez? Cum sa va spun ca o sa renunt la ceea ce ma tine in viata? Cum sa va mai privesc in ochi cand eu am privirea trista? Cum sa va spun ca-s atat de frustrata incat nu ma pot bucura de nimic? Cum sa scap de cele mai negre ganduri? Cum sa fac sa ma simt implinita cand lumea in jurul meu pare ca se prabuseste? Cum sa continui aici daca simt ca ma pierd?
Cum sa plec cand am fost atat de incantata?

O sa imi caut implinirea in alta parte, iar in momentul in care ma voi regasi, ma voi intoarce.
Si daca nu m-ati cautat pana acum, sa nu ma cautati nici de acum incolo.

Multumesc,
Daniela

Anotimpul unui suflet

vineri, 3 aprilie 2009

Am lasat timpul sa zboare...si ma fac vinovata ca l-am lasat sa-mi fure amintirile. Imi dedic sufletul primavarii si inchin in cinstea... : e cald, inchic ochii ca sa uit de o suferinta, un moment ce mi-a furat zambetul. Si uit. Azi e cald, maine e cald. Dar, singura din nou, imi amintesc de momentul cand am inchis ochii si imi amintesc de ce i-am inchis. Sunt unele amintiri mai dureroase, sau momente ce azi inca ma mai fac fericita, e unu trecut intreg, e atat de mult. Inchin in cinstea tuturor amintirilor ce m-au vazut crescand - lacrima pentru lacrima, zambet pentru zambet, inaltare cristalina, fericire furata de timp navalnic...Inchin in cinstea voastra, si scriu ca sa nu uit, ca sa pastrez vie in mintea mea imaginea de ansamblu a unei perioade fragile. Am lasat timpul sa zboare din nou ...si mi-a adus o noua PRIMAVARA. E farmec, e ploaie cu miros de pietre incinse, e stralucire in aer si din nou in suflet. Ce o sa-mi aduca primavara asta ? Emotii, sentimente...Acest anotimp e divin...totul renaste, poate oamnei mai buni...e atat de multa lumina!!!
"Unii oameni refuza sa mai vada cerul caci e maret"...dar inca sufletul meu e primavara. E sunet cristalin, e contopire cu mirosul fraged al ierbii de sub buturugi care creste cu viata de parca ar spune - cresc si vreau sa fiu vazuta crescand, ca sa creasca totul in jurul meu si sa simt ca nu a fost furata inocenta unui fir de iarba- .
Sunt anotimpuri ale unui suflet curat dar si ale unui suflet mai putin curat. E rasetul copiilor si imi umple sufletul de bucurie. E viata in aer si nu pot sa ma dezic de anotimpul meu.
E primavara pura, am cel mai bun moment sa sper ca-n anotimpul unui suflet totul va fi odata perfect.

Daca tu zici...

Iuly, daca tu zici, haideti!

Ne pacalim noi intre noi si vara pacaleste primavara. Imi place sa umblu in tricou pe strada, si mai spre seara cu un pulover deasupra. Poate maine o sa-mi pot purta pantalonii trei sferturi, negri cu dungi rosii, primii mei pantaloni cumparati din primii mei bani munciti de mine. Primii adidasi, primul parfum, primul concediu...

Cred ca e vremea de stat in Unirii pe banci...
Haideti la joaca, eu sa-mi uit varsta, sa-mi uit durerile(daca le mai am), haideti la joaca, haideti sa zambim.
Macar azi.

Haideti la joaca ...

O zi buna...
Se pare ca este o zi in care totul merge....cat se poate de bine... ;D
O zi plina de soare de ganduri colorate si idei natrusnice...Soarele asta parca vrea sa ne dea toata energia de care dispune, ma face sa imi aduc aminte de copilarie de jocurile pe care le inventam in spatele blocului, sau ulterior cand a trebuit sa ne mutam la casa, entuziasmul meu ca puteam sa stau afara cat vroiam... ;)
M-am trezit azi si am deschis geamul, aerul de primavara, care se face simtit din ce in ce mai mult, s-a raspandit cu viteza in toata camera...

Cat de mult ma bucur ca ai venit , draga primavara... ;)

Am un chef nebun de alegat si de joaca...ca atunci cand eram copii...
Haideti la joaca .... ;))

Pacaleste-ma!

miercuri, 1 aprilie 2009

"Ai ceva pe tricou!", "Unde, unde?", "Pacaleala de 1 Aprilie!", zicea Daniela acum 15 ani...

Pacaleste-ma, pacaleste-ma te rog sa nu iti simt absenta atat de tare pacaleste-ma, pacaleste-ma sa nu imi dau seama ca nu esti aici, pacaleste-ma, pacaleste-ma sa imi ajunga un sarut pana te intorci la mine, pacaleste-ma, pacaleste-ma...pacaleste-ma frumos.
E 1 Aprilie, nu m-a pacalit nimeni azi. E ziua mea libera. Am fost prin oras. Voi gati. Stiu sa gatesc, insa nu imi place sa gatesc. Gatesc rar. Si bine. Astazi voi gati ciuperci cu pui. Am cumparat ciuperci intregi, proaspete. Le-am pus la fiert. Intre timp am fumat. Speram sa fie dulce - tigara. N-am simtit nimic. Decat o mare neliniste. Nu-mi place sa stau singura. Urasc sa stau singura. Imi aduc aminte de Daniela de acum ceva vreme. Nu ma mai sperie, nu ma mai urmareste, insa n-am uitat-o. Inca. N-am uitat-o definitiv. Nu ma mai chinuie dar imi amintesc de ea. Rar.
Simt nevoia sa ma pacaleasca cineva de 1Aprilie si sa pacalesc si eu. O pacaleala infantila.

Pacaleste-ma! Pagubeste-ma! Iubeste-ma...ah, 1 aprilie de acum ceva ani...canmd purtam pantaloni rupti in cur, si tricoul decolorat primit de la fratele meu pentru ca-mi placea atat de mult, si bluza cu panza de paianjen, ah ce vremuri in care nu stiam ce-s aia bani si ce sa fac cu ei...ah ce vremuri in care nu stiam ca o sa fiu cine sunt acum...

Te rog mult, pacaleste-ma!