Diferenta

duminică, 19 aprilie 2009

Sa invat sa lupt cu trecutul, si sa ma mint ca timpul are o singura durata. Era frumos cand cu pasi marunti simteam nisipul pentru prima oara si aveam o senzatie de ciudat si parca imi zambeam cu gandul ca am puterea de a domina pamantul. Sa ma ridic pe varful picioarelor si sa ma joc cu nisipul : il luam in mana si il lasam sa imi curga printre degete usor, nu de parca as fi vrut sa pierd ceva, ci de parca m-as fi jucat cu un destin pe care il dominam si pe care mi-l construisem atat de simplu si atat de frumos! Era ca un maret joc ce mi-l dadea statutul de copil! Nu stiu daca il mai am, dar e dreptul meu sa incerc.
A doua oara, cu picioarele pe nisip, desculta - sa vad cum arde pamantul si cum ma poate incalzi o simpla atingere. Sa umblu, sa caut, nu stiu ce sau pe cine...dar am gasit un bob de nisip ca o minge in miniatura, ce nu se mai sfarama, ce nu mai revenea la forma initiala. Acum bobul de nisip nu se mai sfarama, nu-l mai puteam face nisip...nu mai pot da timpul inapoi nici macar cu un minut. Acum aveam nisip in maini, si ii dadeam drumul sa curga daca vroiam, cu o putere de nabanuit ce ti-o da un singur moment; acum aveam un bob de nisip ce nu puteam sa il refuz sau sa-i dau drumul - era al meu, creat de mine, prezentul meu. Intre doua paralele era greu sa oscilez, tot eu trebuia sa hotarasc. Cu nisipul puteam sa mai joc de cate ori vroiam, sa-i dau drumul usor sau sa il inchid intr-un pumn. Cu bobul puteam sa ma contopesc sau sa ma regasesc in el...cu cele doua eram complet fericita, dar ca un copil intre doua etape am ales bobul, concretul, durabilul. Iar pentru momentele mele de duiosie o sa ma intorc mereu la tine - imaginarul, puterea de a visa sau de a domina universul. Si ce frumos zambea chipul meu cand detinea un vis sau o iluzie....Cum simteam cand ochii mi se bucurau si capatau staluciri cand ma jucam cu nisipul!
Ca un gand ce nu dispare, ca un vis ce nu piere, ca o floare pe care nici frigul nu o ingheata si ca unu nisip ce nu mi se scurge printre degete, nu te pierd pe tine...copilaria mea. Ma intorc la tine pentru momentele mele de necunoastere, pentru primele mele lacrimi si zambete de iubire sau neiubire, pt clipele cand te jucai cu mine si ma invatai ca lacrimile fac ochii mai frumosi, sufletul mai pur si inima mai puternica. Si ma invatai ca bucuriile nu sunt facute ca sa dureze, momentele frumoase vin si trec, multe ni le facem noi si imi dai impresia ca inca te mai joci cu mine. S-au schimbat rolurile - ieri tineam in maini un destin jucarie, azi ma las purtata de val si sunt in mainile unui destin om mare, si nu mai am puterea sa ripostez caci nu mai stiu...
Ca un copil pe care il atinge prima ploaie si se bucura, sau ca un om mare pe care ploia il cunoaste deja, sau ca o diferenta ce o simt acut si doare, azi vreau sa fiu copil sau om mare ?
Si, totusi, inca ma mai bucur de ploaie ca prima data cand am simtit-o.

3 comentarii:

Iuly spunea...

Foarte frumos ;) ca de obicei ne surprinzi in mod placut ;)
Mi-am adus aminte de copilaria mea,de momentul in care am pasit si eu prima oara pe nisipul fierbinte si am vazut infinitul pe care il puteam cuprinde in brate, aceea senzatie inca ma insoteste atunci cand ma gandesc la mare, si imi aduce aminte de copilaria pe care inca o traiesc, in fiecare zi alaturi de voi ;D
te pupacesc ;)

kalliope spunea...

experimente placute alturi de acel nisip fierbinte... hmm eu mi-am adus aminte de foarte multe, in schimb, imi aduc aminte de ceva...

Daniela spunea...

"Sa inveti sa lupti"...e pentru cei mai puternici oameni de pe pamant. Noi nu suntem asa. Noi simtim, iubim, intr-un cuvant noi avem suflet. Iubim pana si cel mai ascuns fir de nisip pe care altii in calca, fara sa stie ca el -firul - face parte din acea mare de fire numite pamantul pe care il calcam si care uneori ne mentine echilibrul! Sunt fericita ca mi-ai adus aminte ca eram si sunt inca un copil. Esti a doua persoana care a facut asta, intr-un timp atat de scurt.

Trimiteți un comentariu